Moto: Certain is it that there is no kind of affection so purely angelic as of a father to a daughter. In love to our wives there is desire; to our sons, ambition; but to our daughters there is something which there are no words to express. Joseph Addison
De multe ori taţii sunt condamnaţi, pe drept sau pe nedrept, pentru relaţiile deficitare pe care le au cu copiii lor. Ceea ce oamenii ignoră în general este că la un moment dat fiecare tată a fost creatorul unei clipe de graţie în viaţa fiilor şi fiicelor lui. De obicei, în viaţa fiicelor. Cumva, fetele scot tot ce e mai bun din taţi, iar aceştia li se dăruiesc micilor prinţese cu un devotament şi o iubire demnă de o mai mare recunoaştere.
Nu am să uit niciodată modul în care tatăl meu mă trezea în fiecare dimineaţă. El, om aspru şi sobru, venea uşor şi îşi lipea obrazul de obrazul meu. Nu era nici mângâiere, nici sărut, era o atingere scurtă, dar care mie îmi arăta toată iubirea pe care o avea doar pentru mine. Era cel mai lin ceas deşteptător şi cel mai echilibrant pentru că mă simţeam iubită şi protejată.
Un episod similar a fost povestit de Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din România. Avea un pic peste 10 ani când trebuia să plece împreună cu sora ei la bunici. Fiindca trenul era dis-de-dimineaţă, tatăl s-a gândit să îşi trezească fetele în muzica unei romanţe la modă în acele timpuri. Apoi, a mers în grădină şi a adus celor două fete câte un buchet de flori. Un gest atât de simplu şi frumos. Din păcate, pentru cele două fetiţe a fost un gest de despărţire pentru că era ultima oară când îşi vedeau tatăl.
Cu siguranţă, cu toţii avem astfel de momente de graţie împreună cu taţii noştri. E bine să ni le aducem aminte şi să ne revanşăm faţă de ei cu aceeaşi graţie.
Nu am să uit niciodată modul în care tatăl meu mă trezea în fiecare dimineaţă. El, om aspru şi sobru, venea uşor şi îşi lipea obrazul de obrazul meu. Nu era nici mângâiere, nici sărut, era o atingere scurtă, dar care mie îmi arăta toată iubirea pe care o avea doar pentru mine. Era cel mai lin ceas deşteptător şi cel mai echilibrant pentru că mă simţeam iubită şi protejată.
Un episod similar a fost povestit de Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din România. Avea un pic peste 10 ani când trebuia să plece împreună cu sora ei la bunici. Fiindca trenul era dis-de-dimineaţă, tatăl s-a gândit să îşi trezească fetele în muzica unei romanţe la modă în acele timpuri. Apoi, a mers în grădină şi a adus celor două fete câte un buchet de flori. Un gest atât de simplu şi frumos. Din păcate, pentru cele două fetiţe a fost un gest de despărţire pentru că era ultima oară când îşi vedeau tatăl.
Cu siguranţă, cu toţii avem astfel de momente de graţie împreună cu taţii noştri. E bine să ni le aducem aminte şi să ne revanşăm faţă de ei cu aceeaşi graţie.
4 comentarii:
O colega mi-a trimis intr-o zi, impresionata, filmuletul asta:
Father and Daughter
Fiindca nu sint femeie, fiindca nu am copii si poate si datorita temei (lui Iosif Ivanovici) mi se pare putin cam lacramos. Tie cum ti se pare?
Se prea poate insa: lucrurile trebuie privite in oglinda atunci cind luam in considerare ceea ce, in psihologia moderna numim gender. Ceea ce impresioneaza o femeie, impresioneaza si un barbat daca se face o simpla translatie de simboluri.
Intr-adevar, colega imi facea trimitere inclusiv la complexul lui Oedip, ceea ce, desi mi-a trecut prin minte, mi s-a parut atunci ca ar merge cam departe. Coincidenta sau nu, tema lui Ivanovici a devenit ulterior "Oh, How we Danced on the Night we were Wed".
Citind insa textul tau, sint nevoit sa revin. Mai ales ca mi-am adus aminte ca ma impresioneaza intotdeauna fetitele care stau in intersectii si cersesc, incit ma intorc din drum si le cumpar strudele.
Father and Daughter e cu adevarat un film emotionant, fara sa fie siropos. Nu sunt specialist, dar mi-a placut foarte mult realizarea. Evident, cel mai mult m-a intristat nu povestea in sine, ci extrapolarea ei. Ma cuprind ceva tristeturi cand ma gandesc de cate ori urcam dealul cu bicicleta in asteptarea unui vis ce nu va sa se indeplineasca niciodata.
Dar ce faci cand e prea tarziu?
Cand e prea tarziu, trebuie sa te impaci cu asta, desi stiu din experienta celor apropriati ca este foarte dificil si mai ales dureros. Nu iti ramane decat sa iti indrepti atentia spre copiii tai, atunci cand vor veni, astfel incat tu sa nu repeti greselile parintilor, iar ei sa nu le repete pe ale tale de pe vremea cand erai copil.
Trimiteți un comentariu