Dragul de el

Mi-e aproape simpatic sufletul meu. Pentru că indiferent cât de greu ar fi, mă urmează conştiincios ca un servitor japonez. Oricâte tristeţi s-ar strecura în el şi oricâte bucurii l-ar surprinde, nu mă părăseşte. Rămâne cu mine ca un memento al celui care sunt în fiecare zbatere de timp.

Inimă de câine

Mi-a fost întotdeauna frică să merg la Teatrul Naţional să văd piesa Inimă de câine. Ştiam eu ce ştiam. Mai degrabă intuiam. Nu e o piesă uşoară, în ciuda momentelor umoristice savuroase. Are un câine în rolul principal – interpretat uimitor de Marius Manole. Subiectul este novator – mă rog, a fost la timpul lui. Şi de-aceea nu voi intra în detalii pentru a nu strica nici un efect.

Un singur lucru am să dezvălui. Piesa se încheie cu întrebarea: Cui îi pasă? E una din întrebările care m-au obsedat întotdeauna. Răspunsul meu este invariabil: mie îmi pasă. Şi mi-e greu să cred că altora nu le pasă. A îţi păsa e cea mai simplă soluţie la tot.

Schimbare, schimbare, dar să ştim şi noi!

Uneori căutam schimbarea cu lumânarea. Şi tocmai de-aia o şi găsim, chiar dacă presupune un proces complex de amuşinare, localizare şi realizare.

Ce îmi place mie la schimbare e că nu e unisecvenţială şi nici nu rămâne doar o zvâcnire de moment. Dacă, de exemplu, ţi-ai schimbat stilul vestimentar, vei adopta o atitudine diferită care va atrage oameni noi în viaţa ta sau care îi va ajuta pe cei deja prezenţi să te vadă în altă lumină. Toate acestea aduc cu sine experienţe şi cunoştinţe noi care îţi vor remodela gândirea, ceea ce va conduce la apariţia unui nou ciclu de schimbări. O mentalitate diferită va fi însoţită de idealuri diferite, iar ca să le îndeplineşti, probabil vei recunoaşte nevoia de a opera alte schimbări. Trăiască acest cerc virtuos!

Aparent neînsemnate, schimbările au traiectoria lor şi nu se pierd nici când tu opreşti în mod conştient procesul de schimbare din frică sau din alte motive. Mai devreme sau mai târziu toţi schimbăm ceea ce trebuie schimbat cu condiţia ca la un moment dat să ne fi dorit asta foarte mult. În caz contrar, rămânem fixaţi într-un scenariu de viaţă în care jucăm acelaşi rol la nesfârşit. Deosebirea ar fi că, dacă la început primeam aplauze pentru interpretarea noastră, după multe reprezentaţii, nu o să mai rămână nimeni în sală şi, mai grav decât atât, nici noi nu o să mai ştim ce rol jucăm. Doar o să ducem cu noi povara unui spectacol jucat prea des în care rolul ne-a uzat individualitatea, iar sensul s-a pierdut între acte. Vom trăi comozi în rutină. Nu-i nimic rău în asta, dacă este ce îţi doreşti cu adevărat.

Dar dacă nu e aşa? Atunci îţi vei aduce aminte de soluţia schimbare. Şi dacă nu ţi s-a alterat curajul, atunci vei schimba ceva. Totuşi, aveţi grijă să schimbaţi la momentul potrivit ceea ce doriţi fiindcă mai târziu o să simţiţi nevoia să plusaţi în schimbările voastre şi asta nu e neapărat indicat. Dacă în general la criza de 30 de ani puteţi scăpa ieftin, pe la 40-50 de ani nevoia de schimbare o să fie mai mare, schimbarea mai dramatică, iar rezultatele nu neapărat pozitive. Nu aşteptaţi crize majore ca să faceţi lucrul potrivit. Luaţi-o încet asigurându-va astfel o trecere mai lină prin viaţă fără momente teribile de cumpănă. Evident că o să continuaţi să vă puneţi întrebări, dar o să aveţi şi răspunsul la ele: eu nu am ocolit schimbarea, am îmblânzit-o şi îmblânzind-o am evitat criza nebună.

Nu incerca sa fii ceea ce nu esti, ci ceea ce poti!

Asa zice o vorba veche. Tind sa-i dau dreptate si nu doar pentru ca am gasit-o in Dictionarul intelepciunii.

La o prima citire, maxima asta e condamnabila fiindca ucide visul. Si noi nu vrem asta. Numai ca, de exemplu, ar fi absurd sa continui sa visez ca voi ajunge astronaut in conditiile in care stiu ca nu am chiar toate calitatile necesare, in loc sa ma orientez sa devin NLP coach si trainer, unde stiu ca pot fi foarte buna. Judecati si voi singuri cum e mai bine.

Dupa cum frumos spunea „tatuca” Napoleon Hill, „obiectivele sunt vise cu un termen limita”. Cred ca a venit vremea sa ne adunam visele, sa le triem, sa le punem termene de implinire ca sa devina obiective si sa le realizam.

Dar inainte, nu uitati de inventar! Va va ajuta sa stabiliti cine sunteti si cine ati putea deveni. Si nu uitati ca acest inventar este cu finalul mereu deschis.

I just don’t know what to do with myself

(http://www.youtube.com/watch?v=EA48IL6bQQU)

Las deoparte sensul initial al versurilor de nu stiu ce sa fac cu mine acum ca sunt fara tine. Am vorbit suficient despre iubire saptamana asta – mai pastrez si pentru zile negre. Dar sunt convinsa ca cel putin o data ati constatat ca nu stiti ce sa faceti cu voi. Poate cand ati terminat liceul sau facultatea, cand v-a parasit iubitul sau iubita, cand v-au murit parintii sau ati ramas „insarcinati”.

Ca sa nu mai fii atat de tulburat data viitoare cand iar iti da tarcoale intrebarea asta, trebuie neaparat sa completezi inventarul de care pomeneam ieri. Dupa ce stii exact cine esti si stabilesti ce iti doresti, iti va fi mult mai usor sa te indrepti, mai repede sau mai incet, spre tintele tale. Si daca esti suficient de perseverent vei ajunge acolo intr-o forma sau alta. Uneori chiar neasteptata si complet diferita de ceea ce iti imaginai.

Asa ca nu dispera mai mult decat e cazul. Nu iti pierde rabdarea si sensul va umple toate golurile pe care momentan le resimti.

De fapt, stim ce sa facem cu noi. Doar ca nu avem curaj. Ne punem bariere. Ne gasim scuze. Dar stim. Deci, a venit vremea sa implinim ceea ce stim.

Adevarul si numai adevarul

Ce faci cu adevarurile care nu iti plac despre tine? Le iei frumos si le ascunzi adanc sa nu te mai intalnesti cu ele. Dar ce te faci cand se intampla ceva si toate aceste adevaruri se reactiveaza? Ai o reactie necontrolata fata de oamenii care te imping la metrou si iti zici in sinea ta: nu, eu nu sunt asa. Corect ar fi sa spui: nu, eu nu vreau sa fiu asa.

Sunt convinsa ca vi s-a intamplat si voua si poate a fost cauza unor crize majore de identitate. Ca orice in viata asta, nimic nu e asa de negru cum pare, nici macar seful meu indian. In loc sa innebunesti refuzand sa fii intr-un anumit fel, mai bine te asezi frumos, scoti o foaie de hartie si iti faci un inventar personal. Daca nu stii de unde sa incepi, poti apela la diverse teste psihologice cunoscute pentru eficienta lor. Le gasesti in patria Google fara prea mare efort. Va dau aici un link: http://www.rileyguide.com/assess.html. Sa nu va speriati ca sunt destul de multe, de la cele care testeaza personalitatea pana la cele care va investigheaza interesele.

Totusi, adevaratul inventar e cel realizat de tine. Intoarce-te pe toate partile. Examineaza fiecare trasatura. Lamureste orice dubiu despre tine. Esti convins ca esti intr-un anumit fel, dar daca intre timp te-ai schimbat si nici macar nu ti-ai dat seama fiindca ai ramas fixat in parerea pe care o aveai despre tine si pe care nu ai mai actualizat-o din diverse motive? Daca vrei sa faci totul ca la carte si ca sa merite efortul, ar fi bine sa iei in calcul patru mari categorii: personalitatea, valorile, interesele si abilitatile tale. Nu ai cum sa dai gres daca iti faci o lista sincera la fiecare. Plus, mai poti face o deosebire intre ele: existente si dezirabile. Iti pot oferi modelul pe care il folosesc eu ca punct de plecare: http://docs.google.com/Doc?id=dfrkg25q_1gnfw34. Acest inventar este harta la care te vei raporta sa vezi unde esti si unde vrei sa ajungi. E o harta vesnic in schimbare, pentru ca ideal ar fi sa o revizuiesti periodic. Astfel, vei vedea cum ai progresat si vei fi in linie cu noile aspiratii. In fond, fiecare varsta vine cu prioritati diferite si tocmai de-aia e bine sa tii pasul cu ele. Ca sa te poti bucura de viata ta indiferent de moment. Si, mai ales, ca sa nu te trezesti disperat la 30 de ani sau, si mai rau la 50, si sa fii amar cu tine si cu ceilalti. De ce sa nu-ti faci viata mai usoara daca poti?

Iubeşte-te pe tine însuţi

Întotdeauna am considerat exagerat sfatul psihologilor de a te cunoaşte până în cele mai mici detalii şi mai ales de a te iubi. Credeam că e o găselniţă de a mai scoate un ban sau de a se distra cu mintea noastră. Mi-au trebuit ceva ani până să conştientizez că principala cauză a insuccesului meu în viaţă se datorează lipsei de iubire faţă de sine.

Paradoxal, iubirea e o decizie, un act voluntar. Am rămas oarecum nedumerită când am aflat. De altfel, am şi respins ideea. Doar că ea a rămas agăţată de mine până când a prins momentul prielnic să fie înţeleasă şi ulterior aplicată. Mi-am dat seama că toate actele mele de iubire, deşi izvorâte natural, sunt dăruite raţional. Am ales să îmi manifest iubirea faţă de ceilalţi. De ce nu aş alege să îmi manifest iubirea şi faţă de mine?

Nu ne iubim pentru că inconştient hotărâm că nu meritam să fim iubiţi de noi sau de altcineva. Fără să ştim, luăm o decizie în acest sens şi absolut tot ceea ce facem se va alinia acestui principiu de viaţă pe care l-am ales pentru noi. Hotărârea de a nu ne iubi se fundamentează pe o serie de factori care sabotează iubirea de sine. Pe de o parte, avem abuzul fizic sau verbal din partea părinţilor sau educatorilor, pe de altă parte neglijenţa sau lipsa de afecţiune. Mesajele primite în mod constant de la părinţi sau anturaj ne împing spre pierderea încrederii în noi şi căutarea de aprobare exterioară. La toate acestea se adaugă sentimentele de vină că nu suntem aşa cum ne dorim sau cum ne vor alţii. Suferim din cauza educaţiei primite conform căreia a te iubi este un act de egoism. Cei mai mulţi suntem influenţaţi de modelul părinţilor noştri care ne iubesc mai mult pe noi decât pe ei. Cu alte cuvinte, programul nostru de comportament şi gândire reflectă atitudinea adoptată de părinţi faţă de ei înşişi, deşi aceasta nu ne reprezintă pe noi.

La fel de paradoxal, iubirea de sine ne este răpită de iubirea părintească, mai mult sau mai puţin excesivă. Părinţii ne imprimă viziunea lor despre viaţă pentru a ne forma ca oameni, dar ne fură individualitatea. Educaţia primită în familie, deşi ne oferă trusa minimă de supravieţuire, ne îndepărtează de noi cei adevăraţi. Uneori, lipsa iubire de sine provine de fapt dintr-o criză de identitate, din diferenţa între cine vrem să fim şi cine credem că suntem, între ce ne-am propus să realizăm pentru noi şi gradul de îndeplinire. Dacă nu ai o ţintă precisă evident că degeaba tragi cu arcul. Din greşeală, poate mai nimereşti, dar nu va fi niciodată suficient. Mai clar, dacă nu ştii foarte bine cine eşti şi nu te accepţi aşa cum eşti nu vei reuşi să te iubeşti. Din acest motiv, iubirea pentru ceilalţi e mult mai uşoară, fiindcă nu presupune decât dăruire, dăruire care este în general acceptată. În schimb, iubirea de sine implică dăruire faţă de sine, numai că aceasta este respinsă de tine tocmai pentru că, din varii motive, nu consideri că ai dreptul să fii tu centrul universului tău.

Minunea oricărei probleme este că poartă cu sine chiar soluţiile împotriva ei. Trebuie să porneşti cu un inventar dureros de sincer la adresa ta. Dacă alţii te pot iubi foarte mult aşa cum eşti, pe tine cine te împiedică? Trebuie să identifici ce calităţi posezi şi în egală măsură ce defecte. Poţi realiza aceasta prin introspecţie, eventual susţinută cu întrebări către prieteni şi cunoscuţi despre ce le place sau apreciază la tine. Ascultă cu atenţie răspunsurile – fie cele dictate de propria conştiinţă fie cele apărute în conştiinţa altora. Nu-ţi fie teamă să accepţi complimente care ţi se par deplasate doar pentru că tu nu reuşeşti încă să te vezi în lumina în care te văd alţii. Nu-ţi fie teamă să accepţi şi aspectele mai puţin frumoase despre tine. Cu siguranţă, nu sunt atât de monstruoase pe cât ţi se par. Dacă arunci o privire în jur, vei vedea că toţi avem aceleaşi mecanisme, şi astfel aceleaşi probleme. Desigur, diferenţa stă în gene şi în educaţie. Însă adevărata diferenţă poţi să o faci chiar tu prin auto-educaţie.

Asumă-ţi rolul de detectiv personal. Fără îndoială este util şi interesant, dacă nu chiar amuzant. Vezi dacă ai fost victima vreunui abuz – e posibil să îţi fi reprimat amintirile. Vezi cât de mult ai fost neglijat comparativ cu nevoile tale afective sau de recunoaştere socială ori intelectuală. Uită că ţi s-a spus în continuu că eşti incompetent, prost, incapabil sau în orice alt fel. Uită că nu ai fost lăudat atunci când aveai nevoie, că succesele tale erau fireşti, dar trecute cu vederea, iar eşecurile erau marcate scurt prin remarci ori acţiuni punitive. Nu te simţi vinovat că nu te ridici la înălţimea aşteptărilor tale, ale părinţilor ori ale apropiaţilor. Încearcă să îi înţelegi pe toţi cei care ţi-au indus aceste credinţe şi atitudini. Dă dovadă de empatie faţă de ei. Iartă-i. Probabil nu fac decât să repete un model pe care şi l-au însuşit fără voie. Aplică-ţi şi ţie aceeaşi îngăduinţă pe care o ai faţă de alţii. Când ceva merge rău, nu te învinui imediat, ci analizează obiectiv întâmplarea pentru a decela cauzele şi a găsi modalităţi de rezolvare. Acordă-ţi meritul corespunzător atunci când ai făcut ceva bine. Nu pune reuşita pe seama norocului sau a unei suite de întâmplări favorabile. Tu eşti realizatorul, fiindcă tu eşti actorul principal din viaţa ta, aşa că ar fi bine să îţi asumi acest rol cât mai repede pentru a te bucura de toate avantajele.

Nu trebuie să asculţi de psihologi sau de alţi experţi care propovăduiesc arta iubirii de sine. Dar nu poţi ignora vocea interioară care îţi şopteşte în fiecare clipă că nu ţi-e bine, că nu eşti pe drumul cel bun, că nu eşti fericit, mulţumit, împlinit. Nu uita că decizia de a te iubi îţi aparţine. Ca orice altceva în viaţă, iubirea are nevoie de disciplină. Cum spunea Erich Fromm, iubirea este o artă ce necesită răbdare, încredere, concentrare, credinţă şi practică zilnică. Este de datoria noastră să ne împlinim potenţialul. Iar iubirea de sine este un element cheie.

P.S. Noi ca altii si altii ca noi: http://www.ionut-ciurea.com/blog/

Complicaciuni

Complicat cu iubirea asta. Vine greu si pleaca repede sau, dimpotriva, te ia prin surprindere si dupa aia nu te mai lasa. Uneori, innebunesti sau disperi ca nu gasesti un partener cat de cat potrivit. Alteori, ai mai multe oferte odata, fix dupa ce ai iesit dintr-o perioada de singuratate cand ti-ai fi dorit ca macar un suflet sa iti acorde atentie.

Desi stii ca iubirea nu reprezinta garantia succesului unei relatii, iti doresti din cand in cand sa te indragostesti din nou. Sa repeti toate actele de generozitate favorizate de iubire. Sa fii iar exuberant. Sa fii nerabdator sa te intalnesti cu persoana iubita ca sa fii tu cel mai tu. Sa te bucuri din toata fiinta ta doar pentru ca ti-ai pus sufletul pe tava si el a fost primit frumos, cu respect si tandrete, cu grija si pasiune. Ce tristete ii cuprinde pe oamenii trecuti de 35 de ani cand vad ca iubirea de acum nu se mai compara cu iubirile dinainte. E asa de mare incat nici o mai recunosc drept iubire. O trec la capitolul dezamagire. In fond, nu e decat o alta intalnire esuata intre doi oameni si pana la varsta asta deja s-au obisnuit.

E amuzant ca toata tineretea e o lupta intre imaginea pe care o aveai despre iubire si realitate. Maturitatea iti confirma sau distruge idealul de iubire si te ajuta sa il reconstruiesti. E pacat, fiindca, din pura intamplare, nu avem sansa de a-i intalni pe agentii de confirmare ai iubirii. Pe cei cu care ne potrivim atat de mult la suflet incat relatia de iubire merge struna. O sa ma acuzati de sentimentalism acum si o sa imi veniti repede cu realitatea sa ma contraziceti. Trebuie sa recunosc ca uitandu-ma in jur cu minunata mea curiozitate, vad ca incepe sa nu mai fie chiar asa complicat cu iubirea. Observ ca si-a gasit inlocuitori de nadejde, tot felul de relatii din interes, iar interesele sunt diverse: sexuale, de parteneriat, de frica de singuratate, de indeplinit obiective. In acelasi timp, mai exista speranta. Tot din trasul meu cu ochiul la ceilalti, am vazut ca mai sunt si relatii de iubire functionale. Oameni care nu au fost mutilati de iubirile anterioare esuate si care, continuand sa creada in iubire, au intalnit pe cineva pana la urma incat sa-si daruiasca toata rezerva de iubire nefolosita. Pe mine ma incanta de fiecare data cand vad cupluri sanatoase. Nu inseamna ca nu au probleme si traiesc pe norisori roz. Nu sunt chiar atat de idealista. Asta inseamna doar ca nu si-au pierdut increderea in iubire, ca nu au abandonat-o, desi pana acum nu au avut parte de iubirea imaginata.

Secretul cuplurilor care se iubesc frumos pare a fi simplu: ajuta-l pe celalalt sa se iubeasca, nu doar il sufoca cu dragostea ta sau nu doar astepta sa fii iubit. De echilibrul intern al fiecarui partener depinde stabilitatea relatiei. Armonia e conceptul de baza. Daca vei fi in armonie cu tine, vei fi in armonie cu absolut orice misca pe planeta asta. Nu iti conditiona iubirea data de iubirea primita. Nu castigi nimic din compararea merelor cu perelor. Devii doar frustrat si il frustrezi si pe celalalt care o sa ajunga sa isi pastreze merele pentru el sau o sa le dea altora care stiu sa aprecieze. In teorie, datoria ta de partener intru iubire este de a iubi. In practica, mai sunt cateva obligatii de indeplinit. Dar obligatiile acestea, daca sunt respectate de ambii parteneri, vor actiona ca apa folosita la udat plantele.

Nu ii pune garduri partenerului, daruieste-i ferestre prin care sa isi lase visele sa zboare. Fii controlor de zbor si nu le lasa prada curentilor de aer. Fii sprijin emotional si ghid rational in lupta de realizare a acestor vise. Merita. Daca ti-ai ales partenerul potrivit, atunci si el va face asta pentru tine. Nu banaliza relatia, nu lua de bun tot ceea ce vi se intampla. Apreciaza intotdeauna ceea ce aveti. Asuma-ti o varietate de roluri: comandant de osti, om de afaceri ambitios, terapeut, bucatar, consultant financiar, spectator, participant, povestitor, copil, adult, parinte, si multe altele. Numai nu ramane fixat in nici unul din ele, fiindca va avea consecinte negative. Il fortezi pe celalalt sa joace acelasi rol sau rolul opus si de aici lupta in cuplu si nefericirea sunt foarte aproape.

Pare complicat, nu? Poate ca si este. Totul depinde de prioritatile tale. Daca vrei sa traiesti frumos, sa ai si tu povestea ta de iubire adevarata si astfel sa iti indeplinesti si visele din celelalte sectoare ale vietii tale, atunci pune inima si iubeste si nu te vaita ca e complicat.