marți, 22 aprilie 2008

Unde-ţi verşi năduful?

Una din cele mai grave acuzaţii aduse bloggerilor este că folosesc blogosfera ca spaţiu de descărcare a celor mai negative trăiri şi opinii. Ai ceva împotriva cuiva? Fă-ţi blog şi problema se va rezolva. Te-a enervat cucoana de la supermarket? Nu-i nimic. Vii acasă, pui mâna pe taste şi o înveţi tu minte.

Uitându-mă la articolele mele, nu mică mi-a fost surpriza de a constata că un număr destul de mare din ele se învârte tot în jurul diverselor mele nemulţumiri. Îmi este un pic ruşine că am căzut şi eu în aceeaşi capcană. De altfel, destul de greu de evitat. Blogul devine parte din tine, o prelungire a ta în altă dimensiune. Uiţi că ai o responsabilitate faţă de cititori. Uiţi care a fost destinaţia iniţială a blogului. Te rătăceşti un pic. De fapt, devii egoist şi neatent.

Cum rămâne atunci cu micile/marile supărări de peste zi/an? Le aduni tăcut ca la un moment dat să explodezi nebănuit? Ştiu, există familie şi prieteni. Dar cum rămâne cu chestiile alea care te bântuie şi simţi că nu e suficient doar să vorbeşti cu apropiaţii? Eu am de gând să îmi fac o cutie, pe modelul celei de reclamaţii şi sugestii, în care să-mi strecor orice nemulţumire. Sunt curioasă când se va umple şi va fi nevoie să o schimb. Abia aştept să mă apuc să fac asta. Îmi pare rău, de exemplu, că am abandonat un alt exerciţiu zilnic interesant: de a rezuma ziua care tocmai s-a încheiat într-un singur cuvânt. Încercaţi. O să vă placă în mod sigur, mai ales când o să vă faceţi bilanţul anual. Va fi ceva mai interesant decât o simplă listă cu bune sau rele, cu realizări şi neîmpliniri. Va fi o înşiruire de cuvinte care vă va provoca la o analiză mai profundă.

2 comentarii:

Luana Kogaion spunea...

Ce se intampla cu micile suparari de zi cu zi cand nu existau weblogs, just a few short years ago?

Exactly (whatever your answer was).

There are over 1 million registered blogs as of last year (without spam blogs). Except for several big-name professional ones, and another few smaller professional ones, the rest are people sharing their thoughts. In writing, in a blog, instead of in person, to their friends and family. It's the epitome of social networking, and at the same time, the epitome of individualism. Quite a paradox, really.

So I don't think people necessarily use blogs to vent. I think they use them to share or reinforce who they are. And it so happens that's who they are. If it's venting, complaining, judging, accusing, lecturing -- that's what they usually do whatever the venue.

Oh wait. Like what I am doing right now in this comment. 'Cause I clearly have something to say on this topic. And contribute. I'm a blogger, see me lecture! Yee haaw.

Your BFF

Cuzubella spunea...

Da, BFF, spui foarte bine ca oamenii folosesc blogul "to share or reinforce who they are". Si, da, e un paradox interesant de analizat cum blogul reprezinta o modalitate de socializare si in acelasi timp una de refugiu.