Lungul drum spre mine continuă. Merg liniştită pentru că acum pot să afirm fără ezitare: sunt cine sunt! Îmi accept cu seninătate orice umbră de defect. Mă bucur graţios pentru orice calitate pe care o am.
Mi-a luat ceva ani până să fiu în stare să spun asta. Le mulţumesc tuturor crizelor parcurse şi întâmplărilor revelatoare. Sunt ceea ce sunt!
Într-o zi ascultând melodia Gloriei Gaynor am înţeles într-un final ce vrea să spună. Şi am fost încântată.
Merg pe stradă şi simt cu fiecare pas pe care îl fac că sunt ceea ce sunt. Am un oarecare regret că poate am irosit ceva vreme să ajung la concluzia asta. Evident, îmi place să cred că am avut nevoie de atâta timp pentru a interioriza revelaţia.
Nu există bucurie mai mare decât să te simţi bine în pielea ta. Odinioară, copleşită de complexe, acum sunt atât de relaxată în privinţa mea. Ca prin magie, am scăpat de tot felul de presiuni inutile. Nu înseamnă că nu am zile proaste, că nu trec prin momente în care mă pun sub semnul îndoielii. Dar m-am eliberat de dramatismul crizei de personalitate. Şi pot să mă apreciez la adevărata valoare. Şi pot să mă dezvolt. Or asta e principala datorie a omului: să fie ceea ce poate fi. Însă totul porneşte de la calmul cu care poţi spune: sunt ceea ce sunt!
Mi-a luat ceva ani până să fiu în stare să spun asta. Le mulţumesc tuturor crizelor parcurse şi întâmplărilor revelatoare. Sunt ceea ce sunt!
Într-o zi ascultând melodia Gloriei Gaynor am înţeles într-un final ce vrea să spună. Şi am fost încântată.
Merg pe stradă şi simt cu fiecare pas pe care îl fac că sunt ceea ce sunt. Am un oarecare regret că poate am irosit ceva vreme să ajung la concluzia asta. Evident, îmi place să cred că am avut nevoie de atâta timp pentru a interioriza revelaţia.
Nu există bucurie mai mare decât să te simţi bine în pielea ta. Odinioară, copleşită de complexe, acum sunt atât de relaxată în privinţa mea. Ca prin magie, am scăpat de tot felul de presiuni inutile. Nu înseamnă că nu am zile proaste, că nu trec prin momente în care mă pun sub semnul îndoielii. Dar m-am eliberat de dramatismul crizei de personalitate. Şi pot să mă apreciez la adevărata valoare. Şi pot să mă dezvolt. Or asta e principala datorie a omului: să fie ceea ce poate fi. Însă totul porneşte de la calmul cu care poţi spune: sunt ceea ce sunt!
2 comentarii:
Servus
Scrii bine si vad ca nu prea ai comentarii, ceea ce mi se pare nedrept.
Romanii sint intr-o goana nebuna dupa o viata mai buna, incit nu prea mai au timp de citit, necum de citit bloguri. Mi-am propus sa-ti fac macar vreo citeva corecturi si/sau comentarii, (desi) am aflat (de la tine) ca nu prea mai ai ocazia sa vorbesti romaneste. Totusi, pentru vremurile astea scrii si probabil ca vorbesti corect romaneste, mai ales ca imi pari destul de tinara.
Deocamdata fac aici o singura corectura.
Spui: "Ori asta e principala datorie a omului: să fie ceea ce poate fi." Aici ar trebui utilizata, cred, conjunctia 'or'. Ce-i drept, in loc de 'ori' se poate folosi 'or', nu insa invers.
Probabil stii deja, exista o varianta online a dictionarului DEX
Iti multumesc pentru aprecieri. Pentru mine, blogul este un atelier de creatie si nu neaparat un mijloc de promovare. Desi, vorba unui prieten: dar, ce, nu mai exista caiete? Ba da, ele exista, doar ca nu te obliga in aceeasi masura ca un blog.
Cred ca romanii citesc bloguri, doar ca axate pe alte subiecte: mondenitati sau chestiuni de business.
Cat despre "ori", mea culpa - am corectat in text.
Trimiteți un comentariu