Cum m-am căsătorit în 60 de secunde

Ajuns pe ultima sută de metri la primărie după o experienţă neaşteptat de neplăcută la coafor şi un îmbrăcat în mai puţin de un minut, salutat rude şi prieteni, intrat în posesia buchetului care nu arăta ca cel comandat, dar cel puţin era ok, intrat în sala de ceremonii pe marşul nupţial al lui Mendelssohn Bartholdy, simţit ca în faţa plutonului de execuţie, cele două funcţionare semănând conform imaginaţiei mele poetice cu gărzile de la Auschwitz, iar potrivit simţului pragmatic al soţului cu nişte doamne "nefericite" cărora am omis să le lăsăm un "cadou" înainte, trecut direct la subiect fără introduceri de genul bună ziua, bine aţi venit, primit întrebarea cheie: cetăţene, iei în căsătorie pe ...? Răspuns da. Pupat cu entuziasm. Semnat cu ochii la fotograf. Plecat cu buletinul perforat şi alt nume de familie.

P.S. Noroc cu florile primite, cadourile supriză şi urările frumoase - ne-au ajutat să realizăm mai bine ce ni se întâmplă.