Moto: Language shapes the way we think, and determines what we can think about. Benjamin Lee Whorf
Iertare, boieri dumneavoastră, însă subsemnata nu mai ştie să vorbeşte româneşte.
Mă îngrozesc la propriu că sunt absolventă de filologie, dar fie am rămas în urmă cu regulile gramaticale, fie nu le pot accepta pentru că sunt semn de mare necunoaştere. Am o mare strângere de inimă de fiecare dată când scriu nicio pentru că sunt împărţită între noua normă gramaticală şi între ceea ce ştiam eu că e corect. E adevărat că limba e vie şi nu îi poţi opri evoluţia. Dar nu se poate să nu existe puţină demnitate lingvistică. Nu se poate ca majoritatea incorectă să învingă minoritatea corectă. Principiul chiar dacă e democratic, mi se pare că e păgubos pe termen lung.
Şi mai am o problemă. Toată ziua scriu şi vorbesc în limba engleză, fiindca asta e meseria mea. Sunt atât de subjugată de engleză, încât am uitat limba română. Am uitat să conjug anumite verbe pentru că nu le-am mai folosit demult şi brusc am realizat că sunt din ce în ce mai săracă verbal din moment ce nu am mai pronunţat anumite cuvinte de ani de zile.
Mi-e ruşine să recunosc, dar aşa stau lucrurile. Şi am mai realizat ceva: că de câţiva ani citesc numai literatură de specialitate cu limbaj de lemn. Nu mai am timp de marea sau mica literatură ca să mai schimb peisajul lingvistic. Aşa că mi-e şi mai ruşine.
Măcar m-am prins la timp şi încă mai pot lua măsuri. Dar câţi dintre noi nu devin prizonierii jargonului profesional sau al argoului de zi de zi?
Mă îngrozesc la propriu că sunt absolventă de filologie, dar fie am rămas în urmă cu regulile gramaticale, fie nu le pot accepta pentru că sunt semn de mare necunoaştere. Am o mare strângere de inimă de fiecare dată când scriu nicio pentru că sunt împărţită între noua normă gramaticală şi între ceea ce ştiam eu că e corect. E adevărat că limba e vie şi nu îi poţi opri evoluţia. Dar nu se poate să nu existe puţină demnitate lingvistică. Nu se poate ca majoritatea incorectă să învingă minoritatea corectă. Principiul chiar dacă e democratic, mi se pare că e păgubos pe termen lung.
Şi mai am o problemă. Toată ziua scriu şi vorbesc în limba engleză, fiindca asta e meseria mea. Sunt atât de subjugată de engleză, încât am uitat limba română. Am uitat să conjug anumite verbe pentru că nu le-am mai folosit demult şi brusc am realizat că sunt din ce în ce mai săracă verbal din moment ce nu am mai pronunţat anumite cuvinte de ani de zile.
Mi-e ruşine să recunosc, dar aşa stau lucrurile. Şi am mai realizat ceva: că de câţiva ani citesc numai literatură de specialitate cu limbaj de lemn. Nu mai am timp de marea sau mica literatură ca să mai schimb peisajul lingvistic. Aşa că mi-e şi mai ruşine.
Măcar m-am prins la timp şi încă mai pot lua măsuri. Dar câţi dintre noi nu devin prizonierii jargonului profesional sau al argoului de zi de zi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu