Moto: It is not because things are difficult that we do not dare, it is because we do not dare that things are difficult. Seneca
Cât curaj aveţi? Sau cât curaj v-a mai rămas de când v-aţi întrebat ultima oară? Am dedus eu că în viaţă totul se reduce la curaj şi, de aceea, e bine să îţi duci curajul la control în mod periodic. Desigur, curajul este în strânsă legătură cu încrederea de sine, deci şi ea trebuie ţinută sub supraveghere atentă. Controlul este realizat de viaţă prin bătăliile pe care alegem să le purtăm.
În vreme ce unii oameni îşi consumă timpul luptând cu ei înşişi, alţii luptă în favoarea lor şi pentru o cauză nobilă. Zbang! Lovire frontală, brutală, soldată cu dărâmarea unor ziduri groase din mintea mea. Acesta a fost efectul vorbelor unui prieten. A fost revelaţia anului pentru mine. Şi anume, că pentru a avea succes, lupta trebuie proiectată în exterior şi nu în interior. E adevărat că nu îţi poţi lăsa problemele interne nerezolvate. Însă, din cauza faptului că numărul problemelor rămâne cel puţin constant, dacă nu creşte progresiv odată cu vârsta, indicatorul de bord nu îţi va arăta niciodată zero probleme.
Şi atunci trebuie să sari. Să plonjezi în necunoscut. Să te asumi, cu riscul forţării limbii române. Să îţi asumi fricile şi eşecurile, elanurile şi succesele. Nu te îndrepţi spre niciunde, ci spre ceea ce vrei şi îţi face plăcere. Spre ceea ce nici măcar nu îndrăzneşti să visezi pentru că îţi faci griji că nu eşti destul de bun sau nu ai capital suficient, etc, etc. Dar după cum spunea Oprah Winfrey: Worrying is wasted time. Use the same energy for doing something about whatever worries you. Da, genul acesta de îngrijorare nu este decât o mare pierdere de vreme. Trebuie să fim constructivi cu noi. Dacă nu cu noi, atunci cu cine?
Aseară eram la o întâlnire cu nişte prieteni şi era acolo o fată extraordinar de talentată la ceea ce făcea. Dar pentru că lupta cu aversiunea pentru risc, bătea pasul pe loc în activitatea ei şi nu făcea saltul major. Nu ar fi fost nicio problemă dacă nu şi-ar fi dorit asta. Numai că ea îşi dorea şi era prima care îşi punea piedici, în ciuda faptului că ne-am coalizat să o susţinem cu promovare, scris texte, consultanţă afaceri, orice, numai să îi meargă mult mai bine şi să treacă la nivelul următor în viaţa ei.
Cunosc o groază de alţi oameni ca ea. Şi e păcat. Pentru că în tot acest timp, alţii sunt acolo în tranşee şi îşi împlinesc visele. Da, poate că unii vor învinge în lupta cu sinele şi după aceea se vor porni la lupta cu transformarea ideilor în realitate. E bine şi aşa. Numai că vor fi bântuiţi la început de spectrul timpului pe care l-au irosit cu atâta nonşalanţă, din neputinţă, din lipsă de încredere sau viziune, din teamă.
Mie mi-e clar: nu vreau să trăiesc într-o cutie de chibrituri. Şi cum lumea se micşorează sau creşte proporţional cu curajul omului (Anais Nin), nu îmi rămâne decât să am curaj în continuare şi să îi pot ajuta şi pe alţii să aibă curaj.
Cât curaj aveţi? Sau cât curaj v-a mai rămas de când v-aţi întrebat ultima oară? Am dedus eu că în viaţă totul se reduce la curaj şi, de aceea, e bine să îţi duci curajul la control în mod periodic. Desigur, curajul este în strânsă legătură cu încrederea de sine, deci şi ea trebuie ţinută sub supraveghere atentă. Controlul este realizat de viaţă prin bătăliile pe care alegem să le purtăm.
În vreme ce unii oameni îşi consumă timpul luptând cu ei înşişi, alţii luptă în favoarea lor şi pentru o cauză nobilă. Zbang! Lovire frontală, brutală, soldată cu dărâmarea unor ziduri groase din mintea mea. Acesta a fost efectul vorbelor unui prieten. A fost revelaţia anului pentru mine. Şi anume, că pentru a avea succes, lupta trebuie proiectată în exterior şi nu în interior. E adevărat că nu îţi poţi lăsa problemele interne nerezolvate. Însă, din cauza faptului că numărul problemelor rămâne cel puţin constant, dacă nu creşte progresiv odată cu vârsta, indicatorul de bord nu îţi va arăta niciodată zero probleme.
Şi atunci trebuie să sari. Să plonjezi în necunoscut. Să te asumi, cu riscul forţării limbii române. Să îţi asumi fricile şi eşecurile, elanurile şi succesele. Nu te îndrepţi spre niciunde, ci spre ceea ce vrei şi îţi face plăcere. Spre ceea ce nici măcar nu îndrăzneşti să visezi pentru că îţi faci griji că nu eşti destul de bun sau nu ai capital suficient, etc, etc. Dar după cum spunea Oprah Winfrey: Worrying is wasted time. Use the same energy for doing something about whatever worries you. Da, genul acesta de îngrijorare nu este decât o mare pierdere de vreme. Trebuie să fim constructivi cu noi. Dacă nu cu noi, atunci cu cine?
Aseară eram la o întâlnire cu nişte prieteni şi era acolo o fată extraordinar de talentată la ceea ce făcea. Dar pentru că lupta cu aversiunea pentru risc, bătea pasul pe loc în activitatea ei şi nu făcea saltul major. Nu ar fi fost nicio problemă dacă nu şi-ar fi dorit asta. Numai că ea îşi dorea şi era prima care îşi punea piedici, în ciuda faptului că ne-am coalizat să o susţinem cu promovare, scris texte, consultanţă afaceri, orice, numai să îi meargă mult mai bine şi să treacă la nivelul următor în viaţa ei.
Cunosc o groază de alţi oameni ca ea. Şi e păcat. Pentru că în tot acest timp, alţii sunt acolo în tranşee şi îşi împlinesc visele. Da, poate că unii vor învinge în lupta cu sinele şi după aceea se vor porni la lupta cu transformarea ideilor în realitate. E bine şi aşa. Numai că vor fi bântuiţi la început de spectrul timpului pe care l-au irosit cu atâta nonşalanţă, din neputinţă, din lipsă de încredere sau viziune, din teamă.
Mie mi-e clar: nu vreau să trăiesc într-o cutie de chibrituri. Şi cum lumea se micşorează sau creşte proporţional cu curajul omului (Anais Nin), nu îmi rămâne decât să am curaj în continuare şi să îi pot ajuta şi pe alţii să aibă curaj.
4 comentarii:
Esti o tipa simpatica in dizertatiile tale despre viata,dar vad ca la nr de vizitatori esti pe 0.
Sunt aproape pe 0 :-) Intentia initiala a blogului nu a fost de a face trafic, ci de a exersa scrisul. Oare ar trebui sa o schimb?
Sorry,sunt un om mai ironic de fel,dar azi am citit mai multe postari de ale tale,si am ajuns la impresia bulbului de lotus care incearca sa infloreasca idealist in mlastina ,micului Paris.
Dragut comentariul legat de iubire,dar aceasta stare de a fi ,se poate vehicula ca un combustibil perceptiv ,numai in oazele mentale si psihice,care deliberat se elibereaza de aglomerarile subiective ale persoanei 1.(dragostea este invitatia de inceput a doua monologuri sufletesti sa se ,combine, reciproc in timp in dialogul solidificat al iubirii)
ps am inteles cit de cit semantica lui bella,dar lui cuzu ,,,
Stai linistit, bulbul de lotus e rezistent si la ironie si la mlastina din Bucuresti :-)
E adevarat, sunt idealista, ceea ce nu inseamna ca sunt si extrem de naiva. Intamplator, m-am nascut in Romania, dar acest fapt nu trebuie sa ma oblige sa imi schimb structura personalitatii. Plus, ca in jurul meu exista si alti oameni ca mine, deci speranta n-a murit inca, cel putin nu pentru mine.
Multumesc pt aprecierea articolului despre iubire. Evident, ai dreptate, iubirea se poate dezvolta deplin atunci cand egoismul celor doi este aproape zero. Si nu e asa de imposibil cum pare.
Frumos spus cu cele 2 monologuri care se transforma intr-un dialog.
PS Lucrurile sunt ceva mai simple.
Trimiteți un comentariu