Locuiesc lângă o biserică. Nu înseamnă că sunt mai pioasă din acest motiv. De altfel, nu cred că sunt pioşi nici copiii care joacă fotbal sau îndrăgostiţii care se sărută cu mare foc în curtea bisericii.
Cum treceam ieri pe lângă biserică, grăbită fiind, am zărit un cetăţean la vreo 40 de ani care nu îţi inspira mare lucru. Ei, bine, acest om mi-a servit o lecţie de bună-cuviinţă cum nu am mai văzut demult.
În tăcere, mergând uşor pe lângă biserică, omul nostru şi-a scos pălăria din cap, s-a oprit scurt ca pentru o rugăciune şi a pornit mai departe, fără să ştie că ceea ce a făcut este oarecum pe cale de dispariţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu