vineri, 23 ianuarie 2009

Asocieri

Poate vă mai aduceţi aminte de o replică din filmul Gladiatorul: What we do in life echoes in eternity! Am putea-o traduce astfel: Ecoul acţiunilor întreprinse pe parcursul vieţii noastre se va auzi şi după ce noi nu vom mai fi.

Parafrazând, am putea spune că ecoul copilăriei noastre ne va urmări toată viaţa. Revin astfel la abordarea psihanalitică. Cauzele comportamentelor şi atitudinilor noastre actuale se află în trecutul nostru şi cel mai adesea în copilărie. De aceea, sunt şi foarte greu de depistat. Pentru că s-au înregistrat natural în sistemul nostru de parcă ar fi fost întotdeauna acolo. Or, asta nu e adevărat. Şi acest fapt poate fi dovedit în situaţii neaşteptate sau de criză unde adevărata personalitate iese la iveală, de nu mai ştii cine eşti cu adevărat. Alteori, personalitatea ne este denaturată atât de mult, încât cu greu se mai poate recupera. Procesul e îndelungat şi extrem de solicitant. Şi mulţi preferă comoditatea drumului ştiut decât pietrele de pe cărarea mai puţin umblată.

Să nu disperăm, totuşi. De unele chestii scăpăm în mod firesc, fără mari eforturi. De exemplu, deşi pe mine m-a defavorizat mereu învăţătoarea, nu am crescut cu convingerea că ceilalţi îmi vor răul cu orice preţ şi că numai ei sunt de vină pentru tot ce mi se întâmplă. De altele, mai greu. Pentru că am stat foarte mult singură în copilărie, prefer solitudinea şi uneori am probleme mari cu băile de mulţime. Exagerez cu probleme mari, pur şi simplu mă obosesc mai mult decât ar fi cazul sau decât pe alţii. Şi mai am o sumedenie de exemple. Şi sunt convinsă că şi voi.

Însă cel mai important este să descoperi moştenirea pe care ţi-au lăsat-o anii copilăriei, fie că este vorba de un surplus de dragoste şi răsfăţ fie că, dimpotrivă, ai rămas cu povara lipsei de încredere în sine. Şi să iei măsuri cât mai repede, în cunoştinţă de cauză şi asistat de un specialist.

Eu sunt convinsă că viaţa noastră ar fi mai frumoasă dacă majoritatea dintre noi şi-ar rezolva problemele fără răspuns din copilărie. Doar uitaţi-vă la toţi oamenii extrem de egoişti pe care îi cunoaşteţi. Sau la şefii voştri copleşiţi paradoxal de complexe de inferioritate care vă fac zilele un calvar.

Păcat că puţini dintre noi îşi pun astfel de probleme. Şi de aceea tot noi cei mai sensibili şi atenţi suntem nevoiţi să ne ajutăm şi pe noi, dar şi pe ei. Sau poate că e bine şi aşa, atâta timp cât oamenii reuşesc să se schimbe întru acceptarea şi înţelegerea lor şi a celorlalţi.

Niciun comentariu: