marți, 10 iulie 2007

A Thought on Parents

"I think 90 percent of being a good dad is the desire to be a good dad. The other 10 percent is skill building. You can't be the kind of dad you want to be, you can't be the kind of dad that you wanted to have. You have to be the kind of dad that [your child] needs you to be." — Roland Warren, president of the National Fatherhood Initiative

Tot uitandu-ma la greselile de educatie ale parintilor mei care s-au transformat in cele mai greu de eradicat defecte ale mele, mi-am jurat, ca orice om pe lumea asta, ca eu nu o sa fiu ca ei. Firesc, mi-am pus intrebarea: dar cum o sa fiu? In fond, bietii mei parinti sunt niste oameni care se chinuie sa supravietuiasca, dar care ma iubesc foarte mult si au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa imi fie bine. Ceea ce as face si eu la randul meu, adica mi-as iubi copiii si as depune toate eforturile in interesul lor.
Insa iubirea nu este niciodata de ajuns in nici un tip de relatie. Mai e nevoie si de alti factori care sa asigure succesul relationarii. Deci, cum sa fac sa imi cresc copilul fara sa-i distrug potentialul si visele? Cum sa fac sa nu fiu pentru copiii mei parintele de care am avut eu nevoie? Nu facem copii pentru terapia personala. La fel de adevarat este ca ii facem din diverse motive, unele laudabile, altele mai putin. Cert este ca suntem datori fata de ei si nu invers. De multe ori auzim, eu te-am facut, eu te omor. Ei, bine, nu. Ar trebui sa auzim in loc: eu te-am facut, eu te cresc bine.
Asa cum exista asigurari pentru bunuri, asa poate ar fi nevoie ca fiecare bebelus sa beneficieze de asigurare impotriva educatiei ce va fi primita de la parinti. Nimeni nu are dreptul sa faca din tine ceea ce nu esti. Nimeni nu are voie sa te supuna procedurii anevoioase de recuperare a sinelui? Dar cum poti sa faci asta? Cum sa fii un parinte bun? Fiindca totusi doar bunele intentii nu sunt suficiente.

4 comentarii:

Mariana spunea...

pana la urma tot n-am aflat cum faci sa fii un parinte bun!!! am inteles stindardul , eu te-am facut, eu te cresc / educ bine - dar exemple concrete ??? poate doar cand vei fi in fata faptului implinit !!!
sper sa nu vada parintii tai acest articol :)))

Cuzubella spunea...

Scopul nu era sa dau eu raspunsul, ci sa-l cautam impreuna si evident sa il gasim :-)

Unknown spunea...

Eu sper ca părinţii tăi să vadă acest articol - este un compliment din toate punctele de vedere. Eu m-aş simţi flatat, cu siguranţă.
Apropo... nu este încă legal să căutaţi împreună răspunsul... sau am înţeles eu greşit?

R.A.Muresan spunea...

"Copilul are o psihologie speciala. Asa cum in timpul perioadei embrionare corpul sau este o parte a trupului mamei, la fel, mintea sa este pentru multi ani parte a atmosferei mentale parentale. Asta explica de ce atit de multe nevroze la copii sint mai degraba simptome ale conditiei mentale a parintilor decit o boala autentica a copilului"
C.G.Jung

La noi exista carti din ce in ce mai bune legate de subiect. Iata un exemplu remarcabil.

"Cum sa-i spui tu nu

Sint situatii cind copilul invata aceasta lipsa de flexibilitate a nu-ului chiar de la tine. Atita l-ai restrictionat incit 'nu' a devenit un cuvint obisnuit in gura ta ca parinte si, drept urmare te poti astepta ca, pe masura ce creste sa foloseasca tot mai des cuvintul, aproape neconditionat, in orice imprejurare care are cit de cit aspecte care nu ii convin pe moment. Un astfel de copil va ramine prea mult la suprafata lucrurilor pentru ca, din avintul de a se impotrivi continuu, nici nu ajunge sa inteleaga consecintele a ceea ce neaga.
Invata sa spui mai ales 'da', si numai cind este necesar, 'nu'. Un 'nu' urmat de explicatii. Raspunsul afirmativ ii da incredere copilului si il face sa inteleaga ca este demn de incredere. Cind spui 'nu', ii comunici implicit si ideea ca nu esti prea sigur daca poti avea incredere in el sau daca lucrul respectiv este spre binele lui. Nu-urile urmate insa de explicatii la nivelul de intelegere al copilului pot deveni experiente de maturizare." -- Mihaela Minulescu, Relatia psihologica cu copilul tau, Editura PSYCHE, Bucuresti 2006