Tăria de caracter

Moto: Strength does not come from physical capacity. It comes from an indomitable will. Mahatma Gandhi

Înţelepţii ne sfătuiesc ca în fiecare zi să facem măcar două lucruri care nu ne plac. Se pare că aşa ne exersăm voinţa şi contribuim la crearea unui caracter puternic. La ce e bun un astfel de caracter? El îţi va fi principalul aliat în viaţă în momentele cele mai grele. Şi deşi ne place să credem că nouă nu ni se va întâmpla nimic rău, fiecare din noi are porţia lui de provocări. De tăria caracterului depinde durata perioadelor dificile şi mai ales găsirea soluţiilor pentru a le depăşi.

Cu toţii suntem uimiţi atunci când vedem oameni grav bolnavi având un tonus extraordinar şi un optimism debordant. Boala i-a ajutat să îşi găsească cele mai importante trăsături de caracter şi să le capitalizeze. Tăria lor de caracter se află în spatele fiecărui zâmbet.

Eu mi-am propus să pun în aplicare această idee. Şi aceasta pentru că de regulă las multe din lucrurile pe care le am de făcut pe mâine, adică până devine foarte târziu şi deci mult mai stresant. Şi mereu îmi zic că data viitoare voi face altfel. Se pare că păcăleala asta nu ţine cu mine, deci trebuie să iau alte măsuri. Aşa că acum mă duc să arunc o privire pe lista chestiilor restante din programul meu pe săptămâna asta şi să trec la acţiune. Nu am nicio scuză să nu.

Idei trăsnite

Moto: Courage doesn't always roar. Sometimes courage is the quiet voice at the end of the day saying, I will try again tomorrow.

Oricât de deştepţi şi talentaţi am fi, trecem uneori prin momente de slăbiciune care se dovedesc propice pentru tot felul de idei năstruşnice.

De exemplu, pe mine mă bântuie de vreo două săptămâni ideea că sunt o victimă. Nu ştiu de unde a apărut – mai ales că încă nu m-a lovit scleroza şi îmi amintesc sigur că urăsc victimizarea – dar mă ţine strâns. De dimineaţă până seara, îmi repetam că sunt o victimă a educaţiei, a familiei, a ţării, a sistemului, a slujbei, a alegerilor mele, etc. Cu cât îmi plângeam de milă mai abitir, cu atât simţeam nevoia să îmi plâng de milă şi mai mult ca să primesc de la alţii compătimiri, strângeri de mâini, încurajări răzleţe şi alte chestii inutile.

Nicio secundă nu m-am gândit că nu îmi face bine abordarea asta. Pentru că o trăiam, mi se părea aproape pre-destinată. Aşa că o cultivam cu mare pasiune. Mi se părea că la timpul potrivit nu m-am simţit victimă şi doar am acţionat, aşa că a venit timpul să fiu şi eu victimă ca majoritatea celor din jurul meu. Totul a durat până când mi-au căzut ochii pe următorul pasaj din cartea Getting Entrepreneurial! scrisă de Larry C. Farrell: Te simţi nedreptăţit? Imaginează-ţi că eşti sărac, fără studii, afro-american şi mamă singură în America secolului al 19-lea.

Aşa îşi începe povestea despre Sarah Breedlove Walker, una dintre primii milionari prin forţe proprii din America. Vă invit să îi citiţi povestea aici (http://books.google.ro/books?id=gcUjcQJlDNAC&pg=PA149&lpg=PA149&dq=%22try+being+poor+uneducated+african+american%22&source=web&ots=xhJtlnlCu4&sig=K7pnUuQ-wq0g8zYVcx2ZRqgAG3M&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=1&ct=result) sau în altă parte, dar să o citiţi. Te inspiră cu adevărat şi vine în sprijinul principiilor autorului conform cărora pentru a reuşi trebuie să dai dovadă de auto-motivare.

Aşa că acum sunt în plin proces de devictimizare, pentru că, din păcate, deşi revelaţia a fost instantanee, punerea în practică e mai greoaie. Îmi răsună şi acum în minte vorbele lui Sarah Walker: vin din câmpiile Sudului. De aici am fost promovată la spălătorie şi apoi la bucătărie. De aici, m-am promovat singură în afacerea cu produse de îngrijire a părului şi am construit o fabrică.

Până la urmă, nu trecutul e important, ci ceea ce faci cu prezentul!

Iubirea: verb sau substantiv?

Moto: Happiness in marriage is not something that just happens. A good marriage must be created. It is not only marrying the right partner, it is being the right partner.

Cu toţii constatăm că ne moare iubirea. Sau ne întrebăm: oare îl mai iubesc pe celălalt? Dacă nu vei mai face nimic pentru partener şi doar vei aştepta să ai sufletul cuprins de dragoste şi alte sentimente similare, atunci nu există niciun dubiu că iubirea şi relaţia ta vor muri.

Sunt idei care cu siguranţă v-au dat târcoale şi pe care le veţi găsi la Stephen Covey exprimate succint şi convingător: "My friend, love is a verb. Love -- the feeling -- is a fruit of love the verb. So love her. Sacrifice. Listen to her. Empathize. Appreciate. Affirm her. Are you willing to do that? Reactive people make it a feeling. Hollywood has generally scripted us to believe that we are not responsible, that we are a product of our feelings. But the Hollywood script does not describe the reality. If our feelings control our actions, it is because we have abdicated our responsibility and empowered them to do so. Proactive people make love a verb. Love is a value that is actualized through loving actions. Proactive people subordinate feelings to values. Love, the feeling, can be recaptured."

Mi-aduc aminte de umirea de pe faţa unei prietene când i-am spus că iubirea se munceşte, e un efort continuu: Cum, iubirea nu vine de la sine? Ba da, primul impuls. Dar ca să nu îi scadă intensitatea şi ca să ajungă în profunzimea fiinţei tale, e nevoie ca în fiecare moment iubirea să se afle pe ordinea de zi. Unele lucruri ne vin în mod natural. Altele sunt anihilate de egoismul caracteristic fiecăruia dintre noi şi din acel moment începe sfârşitul, pentru că vom începe să emitem doar pretenţia de a fi iubiţi şi de a simţi acest sentiment fără a mai face nimic, că doar acum suntem într-o relaţie serioasă de mulţi ani care merge singură. Numai că aşa cum un vehicul are nevoie de combustibil şi de activarea unor comenzi, plus de manual de utilizare, aşa şi iubirea.

Pentru cei obişnuiţi cu iubirea din filme şi cărţi, toate aceste eforturi pot părea artificiale şi dovadă a lipsei iubirii. Greşit! Fiindcă atunci când iubeşti pe cineva, vei dori să faci toate eforturile, nu ca să-l păstrezi pe acel cineva lângă tine, ci pentru a face să crească iubirea voastră, pentru a evolua împreună individual şi în relaţia voastră. Abia aceea va fi garanţia că veţi rămâne împreună. Numai că eforturile trebuie să fie făcute de ambii parteneri, chiar dacă nu neapărat în egală măsură. Şi dacă celălalt nu e obişnuit cu tipul acesta de abordare, puteţi oricând să folosiţi citatul lui Covey. S-ar putea să fie o mare revelaţie.

Aşadar, să iubim. Să ne respectăm partenerii, să îi ascultăm, să empatizăm cu ei, să îi ajutăm să se afirme ca persoane. Să iubim.

Vin sărbătorile, vin sărbătorile

Moto: Viaţa e primul dar, iubirea al doilea, iar înţelegerea al treilea. Marge Piercy

Coca Cola a confiscat puţin sărbătorile, dar nu-i nimic. Nu mă supăr pe ei pentru că e o poziţionare excelentă, iar eu sunt un consumator care, atunci când s-a lăsat de fumat, s-a lăsat şi de Coca Cola. Că aşa e în tenis cu viciile.

Când vine vorba de sărbătorile de iarnă, vine vorba şi despre cadouri, nu-i aşa? În copilărie îmi doream să fiu un fel de Moaşa Crăciun şi să ofer cadouri tuturor. Şi nu orice fel de cadouri, ci fix cele pe care oamenii şi le doreau. Evident, am crescut, şi, deşi acum există posibilitatea unei afaceri profitabile cu cadouri, parcă nu e acelaşi lucru.

De ce voiam să ofer daruri? Pentru că mi se părea cel mai frumos gest din lume. În primul rând, împlineai dorinţele cuiva. În al doilea rând, îţi manifestai sentimentele în mod palpabil, frumos împachetate şi legate cu fundiţă.

Apropo de motivaţiile noastre atunci când cumpărăm cadouri, se pare că cei care planifică din timp se gândesc mai mult la fericirea celor "cadorisiţi", acordă mai multă atenţie alegerii cadoului şi abia aşteaptă să vadă cum vor reacţiona în momentul primirii. Aceiaşi cercetători afirmă că cei care lasă cumpărarea cadourilor pe ultima sută de metri au mai degrabă trăiri negative şi se axează pe evitarea dezamăgirii şi nu pe provocarea unei bucurii. Probabil aşa înţelegem de ce unele cadouri sunt ideale, iar altele un fiasco total.

Cât despre nebunia darurilor de Crăciun şi marea manipulare de tip comercial-marketing-publicitate, prefer să nu comentez nimic. Decât că poate lista cadourilor de Crăciun devine din ce în ce mai lungă în fiecare an din cauza presiunilor exterioare. Şi că uneori bucuria cadourilor e înlocuită de anxietatea costurilor.

În final, vă doresc să primiţi măcar o parte din cadourile visate sau măcar unul şi să dăruiţi măcar un cadou ales din timp şi cu grijă. Vin sărbătorile, vin sărbătorile ...

Later edit: voi ce vă doriţi de acest Crăciun, că poate Moşul citeşte blogul şi vede :-)

Iubire de şi pentru viaţă

Moto: A iubi înseamnă a te naşte. Antoine de Saint-Exupéry

Vă mai aduceţi aminte de povestirea lui Antoine de Saint-Exupéry din Terre des hommes în care acesta descrie în timp real şi cu destul tragism aventura unui pilot prăbuşit în Anzi care reuşeşte să supravieţuiască acestui eveniment nefericit gândindu-se la soţia şi prietenii săi? Mais je me disais: Ma femme, si elle croit que je vis, croit que je marche. Les camarades croient que je marche. Ils ont tous confiance en moi. Et je suis un salaud si je ne marche pas.

Pentru mine este esenţa iubirii şi a responsabilităţii faţă de ceilalţi. Aşa cum bine îmi mărturisea un prieten: ştiu că ea mă iubeşte şi mai ştiu că şi ea ştie că o iubesc, nu îmi este teamă că voi muri şi vreau să cred că această iubire împărtăşită va fi cea care mă va ajuta să lupt pentru viaţa mea, dacă vreodată va fi nevoie.

Pe scurt: în situaţii limită, faptul că eşti iubit şi iubeşti pe cineva, fie el părinte, partener, soţ, copil, etc, ar trebui să reprezinte principala motivaţie de a rămâne în viaţă. Important e să nu uităm că iubim şi că suntem iubiţi în atât de multe feluri.