Operaţiunea Nunta

Foarte mulţi din cei pe care eu şi Marius îi întâlnim se uită la noi cu admiraţie fiindcă am avut curajul să ne căsătorim în aceste vremuri în care divorţurile se înmulţesc, oamenii nu mai au timp şi suflet să investească în cei de lângă ei şi banul ne scoate din minţi.

Totuşi, când am hotărât să ne căsătorim, nu ne-am pus nicio secundă problema curajului, ci am mizat pe potrivirea dintre noi şi naturaleţea cu care ne completam unul pe celălalt. Astfel, când ne-am apucat de organizarea nunţii, am plecat de la două premise esenţiale:

1. căsătoria nu este o instituţie perimată pentru noi doi.
2. ziua nunţii noastre va fi una a bucuriei.

Le luăm pe rând.

1. Probabil că suntem printre ultimele generaţii care se vor mai căsători. Şi asta pentru că un asemenea parteneriat pe toată viaţa presupune foarte multă dăruire de sine şi foarte puţin egoism. Or, în zilele noastre trebuie să fii independent ca să ai succes, iar pentru a putea fi independent trebuie să ai o doză destul de mare de egoism. Nicio căsătorie construită pe fundaţia egoismului nu va avea cum să reziste în timp.

Principalul motiv pentru care am dorit să ne căsătorim a fost acela că ne era bine împreună şi poate şi pentru a ne asigura prezenţa valoroasă a celuilalt în viaţa noastră. Desigur, căsătoria în sine nu este o garanţie. Totul depinde de ceea ce faci în fiecare zi pentru a contribui la fericirea celuilalt, fiindcă, da, căsătoria, şi de altfel orice relaţie de iubire, ar trebui să fie în primul rând despre celălalt şi abia apoi despre noi.

2. Când caut printre amintiri realizez că ziua nunţii a fost aşa cum ne-am dorit: o zi a fericirii de a fi împreună şi alături unul de celălalt. Chiar dacă am avut şi momente care nu au ieşit aşa cum am planificat, de exemplu mi s-a rupt trena rochiei exact în timpul dansului de deschidere sau a trebuit să amân intrarea în biserică fiindcă se rătăcise cameramanul, lucrurile cu adevărat importante erau în altă parte. Iar când revăd fotografiile de nuntă amintirile îmi sunt confirmate. Nu doar eu şi Marius suntem cu gura până la urechi, ci şi invitaţii noştri.

Concluzii

Nu vă fie teamă de căsătorie. Iar dacă totuşi vă încearcă ceva frici în acest sens mai bine nu vă căsătoriţi până nu vă trece.

Nu vă căsătoriţi din cauza presiunilor sociale. Căsătoriţi-vă că aşa simţiţi voi.

Nu vă lăsaţi influenţaţi de prejudecăţile celorlalţi: că îţi pierzi libertatea odată ce te căsătoreşti, că devii plictisitor, că ziua nunţii este oribilă şi că ar fi bine să treacă foarte repede, că trebuie să te isterizezi pentru tot ce nu merge bine, că trebuie să respecţi toate tradiţiile, că bărbatul trebuie să fie sub papucul nevestei, că femeia trebuie să stea la cratiţă şi mai câte altele. Totul depinde de noi: ne putem pierde libertatea indiferent dacă suntem căsătoriţi sau nu, ziua nunţii este aşa cum vrem să fie, nu ne obligă nimeni să facem ceea ce nu vrem.

Prin urmare, dacă decideţi să vă căsătoriţi: bucuraţi-vă.

P.S. Azi se împlinesc şase luni de la ziua nunţii noastre. Au trecut atât de repede încât nici nu am apucat să ne dezmeticim despre cum e viaţa de om căsătorit. Dacă nu ne-ar întreba alţii, poate nici nu ne-am gândi la asta. Mai multe detalii într-un articol viitor.

Cum m-am căsătorit în 60 de secunde

Ajuns pe ultima sută de metri la primărie după o experienţă neaşteptat de neplăcută la coafor şi un îmbrăcat în mai puţin de un minut, salutat rude şi prieteni, intrat în posesia buchetului care nu arăta ca cel comandat, dar cel puţin era ok, intrat în sala de ceremonii pe marşul nupţial al lui Mendelssohn Bartholdy, simţit ca în faţa plutonului de execuţie, cele două funcţionare semănând conform imaginaţiei mele poetice cu gărzile de la Auschwitz, iar potrivit simţului pragmatic al soţului cu nişte doamne "nefericite" cărora am omis să le lăsăm un "cadou" înainte, trecut direct la subiect fără introduceri de genul bună ziua, bine aţi venit, primit întrebarea cheie: cetăţene, iei în căsătorie pe ...? Răspuns da. Pupat cu entuziasm. Semnat cu ochii la fotograf. Plecat cu buletinul perforat şi alt nume de familie.

P.S. Noroc cu florile primite, cadourile supriză şi urările frumoase - ne-au ajutat să realizăm mai bine ce ni se întâmplă.

Alegerea verighetelor

Ce te faci când ajungi să probezi verighetele în magazin şi îţi dai seama că nunta e pe bune şi că toată viaţa vei fi legat de cineva, iar acea legătură va fi vizibilă în fiecare zi prin purtarea verighetei? Te uiţi bine la acel cineva, te mai întrebi o dată dacă e decizia potrivită şi pui verigheta pe deget.

Pare simplu să îţi alegi o asemenea bijuterie, mai ales pentru femei. Ei, bine, nu e chiar aşa. Mai ales, pentru bărbaţi.

Ei nu prea sunt obişnuiţi cu inelele. Ele se obişnuiesc greu cu modelele alese de el pentru verighetă. Unul vrea aur alb, celălalt aur galben. Unul briliant, altul nimic. Unul 3 straturi, celălalt subţire-subţire.

Important e ca fiecare să îşi aleagă modelul potrivit pentru el. Verighetele nu trebuie să fie identice, chiar dacă aşa ar fi frumos. Dar decât identice şi în sertar, mai bine diferite şi pe deget.

La fel de important, dacă celălalt nu vrea să poarte verigheta, respectaţi-i decizia. Nu îl forţaţi. Concentraţi-vă pe lucruri mai importante, cum ar fi să faceţi relaţia să meargă din ce în ce mai bine.

Later edit: Există multe poveşti despre semnificaţia verighetelor, de la romanţioase la pragmatice. Astfel, forma de cerc a verighetelor nu face decât să arate că iubirea este veşnică şi fără sfârşit. Frumos, nu? Alţii consideră că prin inelarul mâinii stângii trece vena iubirii (vena amoris). Însă, cel mai mult mi-a plăcut explicaţia din Evul Mediu conform căreia verigheta marca practic înţelegerea dintre tată şi mire de a-i da fata, dar şi zestrea.

Pregătiri de nuntă

Nu sunt o propovăduitoare a căsătoriei, însă, dacă hotărâţi totuşi să vă puneţi pirostriile, nu trebuie să rataţi perioada de pregătiri. Nu le lăsaţi pe mâna părinţilor sau a wedding planner-ului, oricât aţi fi de ocupaţi. Pentru că, de fapt, organizarea unui astfel de eveniment echivalează, după părerea mea, cu un fel de examen de licenţă al cuplului. Partea proastă e că vine un pic cam târziu după ce i-aţi anunţat deja pe ceilalţi că vă căsătoriţi. Partea bună e că pe parcursul pregătirilor vă definiţi şi mai bine rolurile, învăţaţi la perfecţie arta compromisului şi vă cunoaşteţi uneori mai bine decât v-aţi dori.

Şi, dacă sunteţi suficient de atenţi, o să vă prindeţi în ce direcţie se îndreaptă cuplul vostru: spre divorţ sau spre o viaţă cât de cât normală. Din fericire, cu ceva efort se poate evita şi divorţul. Avantajul nebuniei pregătirilor este că scoate din latenţă probleme ce ar putea apărea peste 10-15 ani şi care atunci poate ar fi imposibil de rezolvat. Aşa, apărând la început, orice fel de probleme pot fi soluţionate cu voinţă şi mult efort.

Dacă vreţi, pregătirile de nuntă sunt un fel de preview al vieţii voastre în doi pe termen mediu şi lung.

Mafia nunţilor

Motto:
I dreamed of a wedding of elaborate elegance,
A church filled with family and friends.
I asked him what kind of a wedding he wished for,
He said one that would make me his wife.

Am constatat de curând că nunţile sunt de fapt conspiraţii împotriva mirilor. Gândiţi-vă şi dumneavoastră. Doi oameni se iubesc, se potrivesc, le e atât de bine împreună încât decid să renunţe la alte opţiuni şi să îşi concentreze toate eforturile asupra acelei relaţii căsătorindu-se. Până aici toate bune şi frumoase. De aici, începe nebunia.

Deodată te trezeşti pe cap cu o sumedenie de nevoi pe care nu le aveai până atunci. Dacă eşti mult mai influenţabil social, ca să nu spun snob, atunci vei ceda majorităţii acestor nevoi create de firmele de organizare a nunţilor pentru profitul lor şi nu neapărat pentru binele mirilor.

Când pui pe hârtie tot ce ar trebui să ai la o nuntă conform uzanţelor moderne, te apucă groaza. Cu precădere dacă ai un buget modest, dar vrei totuşi să rămâi cu faţa socială nepătată. Să enumerăm câteva: ai nevoie de temă, de idei cât mai trăsnite pentru temă,de machiaj profesionist, de super coafură, de nu ştiu ce bijuterii sau pantofi, de invitaţii, de cocarde, de aranjamente de flori, de carduri de confirmare, de meniuri, de plicuri pentru bani, de cartea invitaţilor, de fotograf şi cameraman, de DJ, de perdele de lumini şi fum, de fântână de ciocolată, de dansatori profesionişti, de porumbei albi sau fluturi la biserică, de mărturii, de feluri de mâncare sofisticate, de o rochie foarte scumpă, de formaţie, de decoraţiuni nu ştiu cum, de coşuleţe pentru flori, de perniţe pentru verighetă, de poşetă şi mănuşi, de cor, de lumânări, de certificate şi taxe. Nu le-am scris pe toate câte sunt că nu aş mai fi terminat niciodată.

În realitate, lucrurile sunt mult mai simple. Pentru o nuntă e nevoie de doi oameni, iubire şi multă înţelepciune. Atât.

Cel mai tare mă amuză nunţile tematice. Eu credeam că nunta este o temă în sine. Ei, bine, nu. Avem nunţi marine, nunţi de iarnă, de vară, de primăvară-toamnă, retro, rock, glamour şi lista e lungă ca de aici până în Australia, după cum le tună mirilor sau firmelor de nunţi. Dar nunta, nunta cea adevărată unde e? Semnificaţia ei pe unde s-a pierdut?

Toate aceste nevoi false sunt hazlii dacă te poţi detaşa şi reuşeşti să nu cedezi presiunilor sociale. Dacă nu, ele devin un stres imens, ca să nu mai vorbim că sunt un fel de agent de creştere a cheltuielilor, de unde stresul ajunge să fie şi mai mare.

Căsătorie în vremea crizei

Motto: Getting divorced just because you don't love a man is almost as silly as getting married just because you do. Zsa Zsa Gabor

Primul gând care mi-a venit în minte când a izbucnit criza financiară globală a fost: acum mi-am găsit şi eu să mă mărit? Când e lumea în criză? Şi nu una ca oricare? Cea mai mare şi mai globalizată de la Marea Depresiune din anii 30? Adio vise roz de viitor. Adio final fericit. Acum povestea se încheie cu şi au trăit în criză până la adânci bătrâneţi.

Partea bună e că e foarte distractiv să te căsătoreşti. Mă rog, poate fi şi enervant, dar e mai degrabă haios. Oricum, am concluzionat că procesul în sine de a te căsători ar trebui menţionat în CV-ul tuturor celor care au trecut prin aşa ceva la experienţă profesională şi chiar la studii.

O să revin cu diverse povestiri trăite în cursul pregătirilor. Pentru că nu am timp să fac un blog de nuntă, aşa cum mi-aş fi dorit, o să public aici câte un articol pe săptămână despre toate aventurile dinaintea căsătoriei.