miercuri, 31 octombrie 2007

Şi afară plouă, plouă


Nu plouă azi, dar a plouat de curând şi cu siguranţă va mai ploua în viitor. Şi cum mergeam eu deunăzi pâş-pâş prin ploaie încercând să mă feresc de bălţi, noroaie şi posibile surprize neplăcute, m-am întrebat câţi dintre noi mai observă ploaia cu adevărat.

Sunt convinsă că şi voi ca şi mine vedeţi în ploaie doar fenomenul ăla lăcrimos, uneori şi friguros, când tot cursul vieţii vă este dat peste cap. Ploaia devine inamicul numărul unu. Şi plouă şi plouă şi tu te plângi că ţi s-au murdărit pantofii şi hainele şi nu ai mai ajuns impecabil la birou. Că eventual a trebuit să îţi schimbi traseul ca să ocoleşti cine ştie ce bălţi sau noroaie colosale lăsate în urmă de fantasticele lucrări de modernizare a oraşului. Că era să cazi fiindcă ai alunecat pe un strat de frunze umede. Nu mai ieşi la prânz, îţi amâni plăţile dacă poţi, numai să eviţi ploaia. Zgribulită şi încrâncenată din cauza frigului şi a ploii destul de intense de luni, la un moment dat un sunet s-a insinuat uşor spre mine. M-am relaxat şi la o primă analiză mi-am dat seama că era răpăiala picăturilor de ploaie pe multitudinea de frunze de pe asfalt. Pentru o secundă, m-am bucurat să văd lumea şi altfel, adică fără patimă, fără să fiu necăjită că aveam cei mai murdari pantofi din lume şi că aproape îmi degeraseră degetele pe mânerul umbrelei. M-am bucurat sincer şi la maxim că m-am putut desprinde de tot şi că am reuşit să aud numai ploaia şi asta fără să fac vreun efort în acest sens.

Recunosc că m-am felicitat, fiindcă am simţit că nu e totul pierdut în viaţa asta dacă am fost în stare într-o zi de luni extrem de ocupată să mai acord atenţie şi unui lucru atât de neînsemnat ca ploaia alintând pământul.

luni, 29 octombrie 2007

Pink Martini

Una notte a … Bucuresti si nu a Napoli, intr-o Sala Palatului plina spre surprinderea mea si a multora, Pink Martini a concertat – din nou, o surpriza maxima, pentru ca nu credeam ca exista piata suficienta pentru ei. Ce bine ca m-am inselat si ce bine ca au venit in Romania.

Au inceput in forta, dar elegant, cu o varianta reorchestrata a Bolero-ului lui Bizet. Publicul a fost fericit din prima clipa. Cei 12 muzicieni nu au dezamagit deloc. Au cantat impecabil – solista m-a impresionat cu vocea ei. Au vorbit romaneste, au tradus in romana parte din versuri, au facut glume in romana. Am apreciat acest semn de respect fata de poporul care ii primea. Au cantat piese mai vechi: Sympathique, Clementine, Donde estas Yolanda?, Amado mio, si piese mai noi: Hang on, little tomato, Hey, Eugene, City of Night, Dosvedanya Mio Bombino si preferata mea de pe albumul rosu, Taya Tan, o piesa japoneza, plina de dramatism si iubire. Evident, fiecare a avut cate un cantec care i-a lipsit, de exemplu eu as fi vrut sa aud Let’s never stop falling in love, dar a fost prea bun concertul in ansamblu ca sa ma impiedic in detalii. Dar au fost si piese mai putin cunoscute, cum ar fi creatia unui compozitor croat U pavlu zoru, absolut minunata, cu un solo de vioara si o serie de sunete ce imitau mersul trenului, fiindca in cantec se vorbea despre asta. Fiecare te impresiona in felul lui, pentru ca strategia era de asa maniera incat fiecare muzician sa beneficieze de suficienta atentie din partea publicului. In functie de preferinte, erai cucerit de baterist, de trompetist sau de violonist. Mie mi-a placut unul din solisti, un japonez american care dansa atat de nonsalant si frumos pe ritmurile latino. Un singur lucru nu si-au dat seama sa faca: sa invite publicul sa se ridice la dans. Abia la bis, interpreta a facut semn oamenilor sa nu mai stea si ei au izbucnit, ca doar atata asteptau.

In ritmuri de Brazil, Brazil ne-am indreptat spre iesire si o noapte intreaga cantecele lor mi-au rasunat in cap. De azi nici nu mai pomenesc ca de dimineata ascult intr-una numai Pink Martini.

Una notte a Napoli/Con la luna ed il mare/Ho incontrato un angelo/Che non poteva piu volar/Una notte a Napoli/Delle stelle si scordo/E anche senza ali/In cielo mi porto. Da, una notte a Bucuresti, am intalnit niste ingeri care nu puteau sa zboare, si chiar si asa fara aripi, ne-au luat pe toti in cer.

P.S. Pentru cine vrea sa afle despre si sa asculte Pink Martini, aveti doua link-uri la dispozitie
1. http://www.pinkmartini.com/
2. http://cauta.trilulilu.ro/audio/pink%20martini?page=0

luni, 1 octombrie 2007

Somnul

Anul asta a reprezentat o lupta continua de a dormi sanatos. Adica, opt ore, preferabil inainte de ora 24. Si pentru ca in general nu am reusit, am devenit unul din cetatenii oficiali ai Republicii Somnului Vesnic Amanat, Niciodata Recuperat, alaturi de parintii bebelusilor si copiilor bolnavi, de muncitorii care lucreaza in schimbul de noapte si de toti angajatii multinationalelor.

Aceeasi cauza mi-a deschis ochii asupra importantei somnului. Mai indicat ar fi fost sa mi-i inchida ca sa pot dormi, dar asta e. Brusc am devenit constienta ca bla-bla-ul cercetatorilor nu e chiar bla-bla si ca fara un somn adecvat intreg sistemul nostru nervos se duce naibii si noi odata cu el. Nu degeaba una din conversatiile preferate lunea e sa te plangi ce greu te-ai trezit, iar vinerea ca in week-end o sa dormi.

Sunt atat de terorizata de lipsa somnului incat am impresia ca nu o sa mai apuc sa ma odihnesc vreodata, cel putin nu inainte de a ajunge la loc cu verdeata pentru odihna finala. Noroc ca imi trece dupa ce trag un somn bun. E adevarat ca mai rar, dar bun.

Un singur lucru mai am de zis: sa dormiti bine! Cat despre trait, asta e o arta si se invata in fiecare zi.

joi, 27 septembrie 2007

6 din 49 – o noua extragere

Incheiam articolul de ieri cu o multumire adresata alegerilor pe care le-am facut si lucrurilor la care am participat. Accentul cade aici pe mine, pe rolul pe care l-am avut in viata mea.

Esenta castigului la loterie este, asa cum spune si gluma, sa iti cumperi bilet. In traducerea libera a vietii de zi cu zi, asta inseamna sa fii activ. Sa cercetezi fiecare posibilitate, sa nu o lasi neexploatata. Sa te misti in medii diverse, sa te expui. Sa iti asumi riscul cunoscand oameni diferiti. Sa risti sa mergi in locuri unde nu te-ai gandit niciodata si unde ti se pare ca nici macar nu vrei, si asta doar pentru ca nu stii ce inseamna. Sa acorzi o sansa tuturor persoanelor pe care le intalnesti. Intr-o traducere si mai libera, asta presupune descatusarea de credintele care ne conduc si de prejudecatile care ne subjuga. E mai greu, in special pentru femei pentru ca ele sunt mai emotionale. Plus, e un proces – expresia mea preferata cu care ii scot din sarite pe apropiatii mei.

Procesul loteriei e simplu. Ai un inceput, adica iti iei bilet, indiferent ce inseamna asta in viata ta: incepi sa schimbi modul in care arati, felul cum gandesti, planurile de viitor, iti rafinezi principiile. Iti alegi numerele: definitivezi ce ai inceput in faza intai si devii mai echilibrat. Poate fi ca incepe sa iti placa de tine cum arati sau sa ti se para ca gandesti din ce in ce mai organizat si caracteristic pentru tine. Poate descoperi ca meriti sa iti indeplinesti dorintele si atunci cu atat mai mult trebuie sa intri in jocul loteriei. Ai extragerea: toate schimbarile astea nu au cum sa nu duca la situatii noi de viata pe care esti mai dispus sa le accepti si astfel ai sanse mai mari sa nimeresti numarul corect.

In final, indiferent daca ai castigat sau nu, important este ca:

1. ti-ai pus problema sa joci;
2. ai avut curajul de a plonja in necunoscut;
3. ai inceput sa iubesti necunoscutul;
4. necunoscutul te va rasplati pana la urma ajutandu-te in primul rand sa te cunosti mai bine.
5. nu exista, dar sunt superstitioasa si prefer 5 puncte in loc de 4.

Ma grabesc sa prind o noua extragere din viata mea. Desi momentan simt ca ma invart ca o ametita la fel ca bilele in urna, am certitudinea ca mai devreme sau mai tarziu voi castiga. Si ca timpul asta care mi se pare pierdut acum din cauza amaraciunilor si nefericirilor si crizelor si ezitarilor si nesigurantelor ma va ajuta sa ma bucur si mai mult de castigul la loterie.

6 din 49

Nu am sa vorbesc despre cum sa castigi potul cel mare, stati linistiti. Nu am innebunit inca. Sau nu de tot. Ci despre cum ajungem sa fim extrasi in diverse combinatii in legatura cu prietenii, iubitii sau cu slujbele. E o loterie totul sau evolutia fireasca a revelatiilor pe care le avem in lumea noastra interioara si care ne conduc spre anumite actiuni?

Mi-ar placea sa cred ca exista o logica in toate, un lant cauza-efect care sa explice orice fenomen. In fond, asta e sarcina numarul unu a lui Dumnezeu trecuta dintotdeauna in fisa postului. Mi-ar placea sa cred ca nu mi-am intalnit prieteniile sau iubirile absolut din intamplare, ci ca tot ceea ce am facut sau nu am facut pana acum a avut drept consecinta descoperirea unor oameni. Si totusi.

Intalnirea cu prietena mea cea mai buna rezuma un numar mai mare de extrageri. In primul rand, amandoua am ales independent una de cealalta acelasi liceu si acelasi profil. Apoi, fiecare din noi si-a ales o colega de banca in directii diferite in clasa. Si totusi, la scurt timp dupa 15 septembrie, cum pierdeam vremea prin pauza, am inceput sa vorbim si am zis cuvantul magic America. Beculetele prietenei s-au aprins si de atunci au trecut 13 ani. Doar pentru ca absolut intamplator, in acea prima conversatie pe care am avut-o, ne-am gasit o afinitate care nici macar nu prevestea cat de mult ne potrivim la suflet amandoua. Prietenia noastra a inceput de la o pasiune minora, dar care a creat contextul favorabil descoperirii altora mai importante si mai relevante. Clar, ceea ce a urmat nu a mai fost loterie, ci constructie si evolutie.

La fel si cu iubirea. Si eu si el am fost extrasi la un concert la care nici unul din noi nu a vrut sa mearga. Amandoi am fost convinsi pana la urma sa asistam la concert, el de argumentul ca ar putea intalni pe cineva, eu fiindca nu puteam sa o refuz pe prietena careia ii promisesem ca vin. Desi ne cunosteam de multa vreme si desi de fiecare data aceeasi prietena incerca sa ne extraga impreuna, noi nu si nu, cand eu, cand el. Am facut clic intamplator la acel concert. Trecuse un an jumate de cand ne intalniseram prima oara. In mod normal, nici unul din noi nu l-ar fi ales pe celalalt. Fiecare avea propriile criterii de selectie in care celalalt nu se incadra. Dimpotriva, se califica la respins fara drept de apel. Si totusi, loteria a functionat. A mai ajutat si faptul ca fiecare traise destul cat sa stie ce nu mai vrea si, mai ales, cat sa nu fie catar sa elimine optiuni. Fie vorba intre noi, a mai ajutat si disperarea. Si totusi, daca eu nu as fi facut un anumit gest care sa-i atraga celuilalt atentia atat de mult incat sa fie dispus sa imi acorde o sansa, si aceasta intalnire s-ar fi terminat ca si celelalte. Cu un pa politicos si alte revederi la intervale mai mult sau mai putin regulate. Asa, amandoi traim uimirea de a fi descoperit un om asa cum aveau nevoie si cum habar n-aveau ca vor gasi fix in celalalt pe care si-l imaginau complet diferit.

Deci, si in cazul prieteniei si in cazul iubirii, totul a pornit de la un cuvant cheie care i-a descuiat celuilalt prejudecatile si i-a deschis o alta fereastra prin care sa te vada altfel dandu-ti astfel si tie sansa de a-l vedea altfel. A fost o loterie verbala in care fiecare a extras din patrimoniul lui ceva la intamplare si l-a aruncat in bol. Si uite asa s-au insiruit frumos numerele castigatoare dand nastere la momente extraordinare si amintiri formatoare.

Nu pot decat sa felicit cu aceasta ocazie hazardul intamplarilor, norocul alegerilor si loteria faptelor la care am luat parte.