Una notte a … Bucuresti si nu a Napoli, intr-o Sala Palatului plina spre surprinderea mea si a multora, Pink Martini a concertat – din nou, o surpriza maxima, pentru ca nu credeam ca exista piata suficienta pentru ei. Ce bine ca m-am inselat si ce bine ca au venit in Romania.
Au inceput in forta, dar elegant, cu o varianta reorchestrata a Bolero-ului lui Bizet. Publicul a fost fericit din prima clipa. Cei 12 muzicieni nu au dezamagit deloc. Au cantat impecabil – solista m-a impresionat cu vocea ei. Au vorbit romaneste, au tradus in romana parte din versuri, au facut glume in romana. Am apreciat acest semn de respect fata de poporul care ii primea. Au cantat piese mai vechi: Sympathique, Clementine, Donde estas Yolanda?, Amado mio, si piese mai noi: Hang on, little tomato, Hey, Eugene, City of Night, Dosvedanya Mio Bombino si preferata mea de pe albumul rosu, Taya Tan, o piesa japoneza, plina de dramatism si iubire. Evident, fiecare a avut cate un cantec care i-a lipsit, de exemplu eu as fi vrut sa aud Let’s never stop falling in love, dar a fost prea bun concertul in ansamblu ca sa ma impiedic in detalii. Dar au fost si piese mai putin cunoscute, cum ar fi creatia unui compozitor croat U pavlu zoru, absolut minunata, cu un solo de vioara si o serie de sunete ce imitau mersul trenului, fiindca in cantec se vorbea despre asta. Fiecare te impresiona in felul lui, pentru ca strategia era de asa maniera incat fiecare muzician sa beneficieze de suficienta atentie din partea publicului. In functie de preferinte, erai cucerit de baterist, de trompetist sau de violonist. Mie mi-a placut unul din solisti, un japonez american care dansa atat de nonsalant si frumos pe ritmurile latino. Un singur lucru nu si-au dat seama sa faca: sa invite publicul sa se ridice la dans. Abia la bis, interpreta a facut semn oamenilor sa nu mai stea si ei au izbucnit, ca doar atata asteptau.
In ritmuri de Brazil, Brazil ne-am indreptat spre iesire si o noapte intreaga cantecele lor mi-au rasunat in cap. De azi nici nu mai pomenesc ca de dimineata ascult intr-una numai Pink Martini.
Una notte a Napoli/Con la luna ed il mare/Ho incontrato un angelo/Che non poteva piu volar/Una notte a Napoli/Delle stelle si scordo/E anche senza ali/In cielo mi porto. Da, una notte a Bucuresti, am intalnit niste ingeri care nu puteau sa zboare, si chiar si asa fara aripi, ne-au luat pe toti in cer.
P.S. Pentru cine vrea sa afle despre si sa asculte Pink Martini, aveti doua link-uri la dispozitie
1. http://www.pinkmartini.com/
2. http://cauta.trilulilu.ro/audio/pink%20martini?page=0
Au inceput in forta, dar elegant, cu o varianta reorchestrata a Bolero-ului lui Bizet. Publicul a fost fericit din prima clipa. Cei 12 muzicieni nu au dezamagit deloc. Au cantat impecabil – solista m-a impresionat cu vocea ei. Au vorbit romaneste, au tradus in romana parte din versuri, au facut glume in romana. Am apreciat acest semn de respect fata de poporul care ii primea. Au cantat piese mai vechi: Sympathique, Clementine, Donde estas Yolanda?, Amado mio, si piese mai noi: Hang on, little tomato, Hey, Eugene, City of Night, Dosvedanya Mio Bombino si preferata mea de pe albumul rosu, Taya Tan, o piesa japoneza, plina de dramatism si iubire. Evident, fiecare a avut cate un cantec care i-a lipsit, de exemplu eu as fi vrut sa aud Let’s never stop falling in love, dar a fost prea bun concertul in ansamblu ca sa ma impiedic in detalii. Dar au fost si piese mai putin cunoscute, cum ar fi creatia unui compozitor croat U pavlu zoru, absolut minunata, cu un solo de vioara si o serie de sunete ce imitau mersul trenului, fiindca in cantec se vorbea despre asta. Fiecare te impresiona in felul lui, pentru ca strategia era de asa maniera incat fiecare muzician sa beneficieze de suficienta atentie din partea publicului. In functie de preferinte, erai cucerit de baterist, de trompetist sau de violonist. Mie mi-a placut unul din solisti, un japonez american care dansa atat de nonsalant si frumos pe ritmurile latino. Un singur lucru nu si-au dat seama sa faca: sa invite publicul sa se ridice la dans. Abia la bis, interpreta a facut semn oamenilor sa nu mai stea si ei au izbucnit, ca doar atata asteptau.
In ritmuri de Brazil, Brazil ne-am indreptat spre iesire si o noapte intreaga cantecele lor mi-au rasunat in cap. De azi nici nu mai pomenesc ca de dimineata ascult intr-una numai Pink Martini.
Una notte a Napoli/Con la luna ed il mare/Ho incontrato un angelo/Che non poteva piu volar/Una notte a Napoli/Delle stelle si scordo/E anche senza ali/In cielo mi porto. Da, una notte a Bucuresti, am intalnit niste ingeri care nu puteau sa zboare, si chiar si asa fara aripi, ne-au luat pe toti in cer.
P.S. Pentru cine vrea sa afle despre si sa asculte Pink Martini, aveti doua link-uri la dispozitie
1. http://www.pinkmartini.com/
2. http://cauta.trilulilu.ro/audio/pink%20martini?page=0
Un comentariu:
Daaaa, minunat concert!
Am fost si eu si mi-a placut mult vocea cantaretei. Se aude altfel decat pe inregistrari...
Iar japonezul dansaretz era intradevar savuros! :)
Trimiteți un comentariu