miercuri, 18 februarie 2009

Plus-empatie

Moto: The most valuable things in life are not measured in monetary terms. The really important things are not houses and lands, stocks and bonds, automobiles and real state, but friendships, trust, confidence, empathy, mercy, love and faith. Bertrand Russell

Toată lumea vorbeşte acum despre plusvaloare. Un angajat trebuie să aducă plusvaloare companiei unde lucrează. La rândul ei, compania trebuie să aducă plusvaloare în viaţa profesională şi personală a angajaţilor. Un produs trebuie să aducă plusvaloare pentru consumatori, întocmai cum un serviciu trebuie să aducă plusvaloare pentru beneficiari. Cum rămâne însă cu plusvaloarea umană pe care eu aş denumi-o plus-empatie?

(Paranteză) Când eram mică, tata mi se părea un magician pentru că reuşea cumva să ghicească ce fel de om este interlocutorul său şi să îi anticipeze reacţiile. Întrebându-l care este secretul lui, mi-a răspuns doar atât: uită-te la cei din jur cu atenţie şi vei fi şi tu ca mine. Ani de experienţă în uitatul la cei de lângă mine m-au ajutat nu doar să fac inferenţe de genul e îmbrăcat mai prost, deci are o situaţie materială precară, ci şi unele mult mai rafinate ce ţin de emoţiile şi gândurile celorlalţi. Astfel, am realizat că sunt un om profund empatic şi că empatia este cea mai de preţ calitate a mea, dar şi cea mai nesuferită.

Aşa cum spune literatura de specialitate, empatia e un proces cognitiv şi afectiv de mare fineţe care ne permite să aflăm ce gândeşte şi ce simte celălalt. Sau mai degrabă să gândim şi să simţim ce gândeşte şi simte celălalt. Ea porneşte de la conştientizarea de sine şi continuă cu observarea celuilalt. De altfel, această observare ar trebui să fie regula de bază în orice tip de relaţionare umană.

Teoreticienii au stabilit că empatia îndeplineşte cinci funcţii principale în viaţa unui om:
  1. funcţia cognitivă - se referă la cunoaşterea interlocutorului din punct de vedere al sentimentelor trăite de acesta;
  2. funcţia anticipativă - ajută la realizarea unor predicţii despre comportamentul interlocutorului ceea ce îi permite persoanei empatice să adopte o anumită strategie comportamentală;
  3. funcţia de comunicare – empatia este o formă de comunicare implicită. De aici apar uneori problemele de comunicare între bărbaţi şi femei, fiindcă bărbaţii sunt mai puţin empatici şi atunci lor le scapă anumite detalii pe care femeia le consideră evidente şi de aceea nu înţelege nepăsarea bărbatului pe care o atribuie lipsei sentimentelor sau respectului;
  4. funcţia de contagiune afectivă – empatia are loc în urma identificării eului propriu cu eul interlocutorului ceea ce antrenează împrumutarea stării persoanei care face obiectul empatiei de către cea care empatizează;
  5. funcţia performanţială – prin intermediul empatiei reuşim să convingem oameni şi chiar grupuri să efectueze diverse activităţi.
O fi bine să fii empatic? În principiu, da, pentru că asta demonstrează că te cunoşti foarte bine pe tine, îi cunoşti foarte bine şi pe ceilalţi, ai capacitatea de a „intra în pielea lor” şi te comporţi în consecinţă, deci nu intri cu bocancii în gândurile şi sentimentele cuiva.

Empatia e dăunătoare din cauza funcţiei de sincronie afectivă – nu poţi afla ce simte şi gândeşte celălalt dacă îţi păstrezi starea ta din acel moment. Or, alterarea stării tale aduce de regulă multă tristeţe în viaţa unui om, pentru că cel mai frecvent eşti empatic cu oameni care au necazuri sau mici probleme. Plus, dramele celorlalţi devin propriile tale drame şi nu poţi să stai liniştit până nu le rezolvi. Simţi că e de datoria ta să faci asta. E o lege nescrisă a firii de empatic.

Cum rămâne însă cu plus-empatia? Cred că ea lipseşte din România în modul cel mai barbar. Am senzaţia uneori că putem trece liniştiţi pe lângă oameni măcelăriţi la propriu fără să avem o reacţie de empatie, ci doar una de teamă. Şi mai cred că empatia ar fi soluţia la multe din micile sau marile acte de necivilizaţie la care asistăm în fiecare zi. Sunt convinsă că, dacă ne-am pune pentru o secundă în pielea celuilalt, viaţa noastră ar deveni mai lipsită de stresuri inutile. De exemplu, oamenii nu ar mai muri pe treceri de pietoni dacă şoferii ar respecta semnele de circulaţie după ce s-au pus în pielea pietonilor şi au realizat pericolele. Sau oamenii şi-ar respecta cuvântul dat după ce au făcut un mic exerciţiu de imaginaţie şi au înţeles care sunt efectele încălcării unor acorduri.

Nu visez la empatia exagerată care se manifestă la mine: mie mi se rupe sufletul când văd un bătrân cu sacoşe grele care pierde metroul la mustaţă. Dar visez la un dram de empatie, de milă, de atenţie, de umanitate. Nu trebuie să fii religios ca să vezi că spre asta ar trebui să tindă omenirea dacă tot pretindem că suntem rasa superioară care conduce pământul.

Un comentariu:

Anonim spunea...

good start