marți, 3 februarie 2009

De ce vorbesc tare oamenii?

Mă încearcă de la o vreme întrebarea de ce vorbesc tare oamenii în public. Public însemnând pe stradă, la serviciu, în mijloacele de transport, la restaurant şi orice loc unde există posibilitatea de a întâlni alte fiinţe umane.

Am şi câteva explicaţii. Să îmi spuneţi dacă am nimerit bine.

1. Au probleme cu auzul. Nu se aud pe sine.

2. Au probleme şi mai mari cu stima de sine pe care nu o aud bine şi atunci vorbesc tare, doar-doar s-or face mai auziţi şi deci mai importanţi.

3. NU au probleme cu noi, cei care îi auzim, că altfel ar fi şi ei mai atenţi şi s-ar gândi că poate deranjează pe cineva.

Pot să înţeleg că tonul şi decibelii unei voci sunt condiţionaţi din punct de vedere cultural şi că, de exemplu, italienii sau grecii sunt foarte zgomotoşi. E clar că din unghiul ăsta suntem fraţi şi cu urmaşii romanilor şi cu urmaşii fanarioţilor.

Propun organizarea unor jocuri mai mult decât olimpice de vorbit tare. Măcar la ceva să mai fim şi noi fruntaşi.

E posibil să am eu urechile mai sensibile şi să mă afecteze în mod exagerat. Însă mi se pare suficient că trăiesc în Bucureşti unde mă trezesc şi mă culc în sunetul disperat al ambulanţelor, unde la fiecare colţ de stradă claxonează cineva, unde oamenii vorbesc la telefon atât de tare încât vor să scoată morţii din groapă şi aşa mai departe, şi aşa mai departe.

Acest vorbit tare nu este decât un simptom al neputinţei societăţii noastre în evoluţia ei spre o altă civilizaţie. Care sper că va veni mai repede, până nu surzesc de tot în zgomotul acesta infernal.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Am eu mai multe explicatii:
- oamenii creascuti la tara vorbesc mai tare. Intre timp au ajuns la oras...
- daca ai o discutie cu cineva care vorbeste tare, te iei dupa el (cand merg acasa la ai mei, la tara, dupa o ora de povestit despre ce am mai facut, ma doare gatul)
- daca la celalalt capat al firului e cineva pe care nu il auzi, urli si tu fara sa te gandesti ca el poate te aude bine.

Fara ca cineva sa te atentioneze, si mai ales fara un efort constient, indelungat, replica dupa replica, de a te mentine la acelasi volum scazut indiferent cu cine vorbesti, nu ai sanse sa scapi de acest obicei.

copilfrumos

Cuzubella spunea...

Ai punctat bine motivele, dar parca totusi traiul in Bucuresti ar trebui sa presupuna un proces de adaptare.

Anonim spunea...

but are they willing to make this effort? realizeaza beneficiul de dupa? I guess no...

copilfrumos

Anonim spunea...

Asa este. Pe mine a inceput sa ma exaspereze acest aspect: vorbitul tare.

Sunt in strainatate, intr-o tara in care se vorbeste incet, oamenii respectand aici linistea celorlalti. Tin sa spun ca imi vine sa intru in pamant cand vreun conational roman incepe sa vorbeasca tare, de parca ar avea portavoce la gura. Toata lumea il priveste cu dispret, numai el nu isi da seama.

Cauzele acestui fenomen sunt, in opinia mea:
-lipsa bunelor maniere si a educatiei (a se intelege, cei sapte ani de-acasa)
-lipsa constiintei de sine si a jenei (unii nu realizeaza ca lumea AUDE ceea ce ei vorbesc; de multe ori, vorbesc chiar si lucruri personale fara jena. Uf!)
-lipsa interesului si respectului fata de ceilalti (Nu le pasa de linistea si starea de bine a celor din jur.)
-egoul mare si lipsa increderii in sine (Am observat ca insii cu ego mare, dar si slabi emotional in acelasi timp, urla cel mai tare)
-mediul din care se trag, oamenii pe care ii frecventeaza

Vorbitul tare este inca unul dintre motivele pentru care romanii sunt priviti prost in strainatate. Inchipuieste-ti un metrou plin de oameni in care nimeni nu spune un cuvant, dar un roman racneste din toti rarunchii la telefon. Imi este mie rusine de rusinea lui.