Moto: There are many qualities that make a great leader. But having strong beliefs, being able to stick with them through popular and unpopular times, is the most important characteristic of a great leader. Rudy Giuliani
Obsesia culturii americane de a îşi alege un mentor pe care să îl studieze şi de la care să înveţe pentru a ajunge ca mentorul respectiv poate părea superficială şi enervantă. În acelaşi timp, importanţa lecţiei pe care o putem învăţa de la un om deosebit este de netăgăduit.
Aseară, timp de jumătate de oră, m-am uitat cu încântare la fostul primar al New York-ului, Rudolph Giuliani. Omul e deosebit de bun la vorbitul în public, ca de altfel foarte mulţi străini. Diferenţa între vorbitorii români şi cei străini pare a fi dată de modul de raportare la propria persoană: având o identitate personală foarte solidă, aceştia nu doresc să impresioneze cu orice preţ şi nici nu trec în extrema cealaltă de a se plasa în inferioritate faţă de interlocutor. Nu ştiu cum fac oamenii ca domnul Giuliani, dar se pare că întotdeauna ştiu ce să spună, cum să spună. Nici un cuvânt nu e de prisos, glumele nu sunt la întâmplare, dar sunt foarte reuşite, emoţiile sunt bine stăpânite, iar discursul are substanţă.
De exemplu, după ce Emil Hurezeanu a înşirat toate realizările lui ca primar, eliminarea deficitului şi realizarea unui surplus financiar, reducerea criminalităţii, crearea de noi locuri de muncă, etc, Giuliani a răspuns calm, fără condescendenţă sau falsă modestie: Parcă nu îmi aminteam că sunt atât de multe. Câţi politicieni români ar fi răspuns la fel? Probabil niciunul.
Alte exemple ţin de diferenţele culturale între români şi vestici. Când a venit vorba despre traficul din Bucureşti, Giuliani a spus scurt că un primar trebuie să se bucure de existenţa traficului şi să se îngrijoreze de absenţa lui şi că traficul e oricum îngrozitor în toate capitalele lumii. Fac o paranteză aici. Noi românii avem tendinţa de a ne critica ţara mai ales în faţa străinilor, neînţelegând că ăia au o cu totul altă gândire conform căreia dacă eşti nemulţumit de ceva, ai puterea de a îl schimba, deci acţionează în acest sens. Eu am învăţat de timpuriu din întâlnirile mele cu străinii să nu mă pun pe o treaptă mai jos decât ei pentru că nu am de ce. Dimpotrivă, dacă vom discuta de la egal la egal vom avea şansa să învăţăm mai mult unii de la ceilalţi.
Mi-a plăcut Rudolph Giuliani cu atitudinea lui extraordinar de pozitivă şi cu stilul de a vorbi. Mi-a reamintit că e important să învăţăm de la toţi cei pe care îi întâlnim fie în realitate fie la televizor.
P.S. Omul avea insigna americană la reverul hainei. Câţi români poartă o astfel de insignă? Şi să nu veniţi cu argumente de genul România nu e ca America, pentru că vin şi eu cu argumentul că nici America nu a fost întotdeauna aşa, ci a devenit astfel datorită modului lor de gândire, ilustrat excelent de Rudolph Giuliani.
2 comentarii:
Ah, ce coincidenta! Si tu ai vazut interviul cu Giuliani?! Minunat om, minunata prestanta! :)
O mica corectie: omul a zis "Din cate imi amintesc eu, cifrele din statistici erau mai mici decat spuneti dumneavoastra", ca replica la lungul sir de realizari enumerat de dl. Hurezeanu.
De acord, Marius, mea culpa. Eu am retinut esentialul. Tot e bine :-)
Trimiteți un comentariu