Aşteptându-l pe Metrot

În seara aceasta în timp ce aşteptam metroul care nu venea - probabil îşi pierduse şi el simţul timpului ca şi mine, am avut răgazul de a mă enerva şi calma de câteva ori succesiv, de a îmi face scrisoarea pentru moş Crăciun împreună cu o fetiţă din apropriere, de a vedea ce temeri are doamna profund însărcinată de lângă mine, de a socializa cu băieţii de cartier, de a asculta puţină chineză şi de a mă uita obsesiv la monitoarele cu publicitate. La un moment dat, am avut şi un acces de teoria conspiraţiei gândindu-mă că poate metroul întârzie ca să fie un număr mai mare de oameni care se uită la monitoare.

Şi am mai avut prilejul de a mă delecta cu una din ultimele mele fascinaţii, respectiv doamnele la 40 de ani cu accesorii bizare. Permiteţi-mi să exemplific. Era lângă mine o tanti cu o căciulă cu sclipici şi pufişor. Singura explicaţie pe care mi-o pot imagina este că a luat repede căciula fetiţei ei foarte mici, cel mai probabil pe motivul că nu are şi ea căciula ei din cauză de criză financiară.

După care mi-am amintit tot de doamne peste 40 de ani pe care le vezi îmbrăcate elegant, iar când îţi arunci o privire în capul lor dai peste tot felul de clame în formă de floricele şi steluţe. Eu sper că ele s-au jucat cu copiii de-a coaforul înainte de a pleca de acasă şi neastâmpăraţii i-au plasat strategic floricele cât mai colorate. Altfel, nu pricep cum te uiţi în oglindă, îţi aranjezi frumos steluţele în păr şi ieşi fericită pe uşă bucuroasă că tocmai ai împlinit 40 de ani. E un semn de infantilism teribil sau o lipsă de accesorii feminine. Nu e în niciun caz păstrarea copilului din tine, este nematurizare. Deja nu mai mi-e frică de criza de la 30 de ani, ci de cea de la 40.

Însă doamna care m-a siderat la modul absolut avea 50 de ani, un costum sobru şi nişte ciorapi de nailon sub care se întrezărea la nivelul gleznei o preafrumoasă brăţară. M-am mai uitat odată, crezând că de data aceasta cafeaua mea de dimineaţă nu îşi făcuse efectul. Nu, nu, cafeaua fusese pe fază. În faţa mea se afla o doamnă bine, cu un aer sever şi cu o brăţară în jurul gleznei. Cu greu m-am abţinut să nu o întreb cum de purta acea brăţară. Chiar eram curioasă să înţeleg de ce. Dacă aveţi vreo bănuială, să îmi daţi de veste, că eu încă mă mai întreb.

Închei cu exclamaţia unei fetiţe din metrou: Minunat! Da, doamnelor şi domnilor, viaţa e minunată şi oamenii şi mai minunaţi, indiferent dacă aşteaptă metroul, salariul, iubirea, pensia, moartea, alegerea primului ministru, eclipsa de soare totală, sfârşitul lumii sau orice altceva.