Pentru că sunt din Ploieşti. Pentru că Nichita e din Ploieşti. Pentru că am urmat cursurile aceluiaşi liceu. Pentru că exista un cult Nichita în vremea copilăriei şi adolescenţei mele. Pentru că este un mare poet. Pentru că a murit pe 13 decembrie 1983. Pentru că mi-e drag de el aşa cum l-am cunoscut prin intermediul poeziilor sale. Pentru că îmi place să mă regăsesc în imaginile lui plastice. Pentru că nu ştiu câţi din noi mai citesc poezie. Pentru că mi-era dor de Nichita.
Sunt un om viu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
2 comentarii:
Frumos Nichita, frumoasa poezie. Acum, dupa 9 ani de la terminarea liceului, cand recitesc aceste versuri imi dau seama ca le inteleg si le simt altfel. Cred ca am mai crescut nitel si in curand o sa ma fac mare.
Frumoasa poezie, intr-adevar. Cel mai mult m-am bucurat sa aflu ca unii oameni au citit pentru prima oara poezia pe acest blog. In cazul tau, ma bucur si mai mult ca le-ai recitit cu alti ochi si cu alt nivel de intelegere.
Trimiteți un comentariu