Pe la omienouăsutenouăzecişipatru, pe când subsemnata era în plină naivitate romanţioasă adolescentină, liniştea urbei mele republicane fu perturbată de apariţia unor tineri blonzi, cu faţa albă ca spuma laptelui, costume impecabile, americani ce o mai rupeau şi pe româneşte. Bănuiesc că îi recunoaşteţi pe misionarii mormoni care la un moment invadaseră România ca pe un mare obiectiv strategic.
Iluziile de amor s-au dus pe aripile timpului, mintea mi-a revenit şi împreună cu ea şi întrebarea câţi români au fost convertiţi de aceşti băieţi? Şi cât a durat convertirea lor, după ce ajutoarele financiare s-au terminat şi românii au revenit la realităţile lor balcanice. Ar fi interesant de realizat un studiu sociologic pe tema aceasta. Fiindcă după revoluţie ţara noastră a devenit un teritoriu foarte tentant pentru numeroase culte religioase. Unele şi-au găsit adepţi pe termen scurt datorită avantajelor propuse. Altele au reuşit să îi fidelizeze pe oameni mai mult. Cum, ar fi o întrebare care merită să primească un răspuns.
Probabil peste câteva decenii când ne vom detaşa mai mult şi ne vom mai maturiza ca popor vom reuşi să realizăm studii despre noi, ca să ne cunoaştem mai bine ca popor, ca naţie, ca element geopolitic, etc. Popoarele, întocmai ca şi oamenii, trebuie să se cunoască foarte bine pentru a rezista presiunilor istoriei şi pentru a contribui la progresul lor.
Revenind la mormoni, aseară, pe o ploaie urâtă şi rece, doi misionari trăgeau după ei nişte bagaje imense, ca şi cum s-ar fi retras de pe un teritoriu unde invazia nu a reuşit. Şi mă întrebam dacă şi ei sunt afectaţi de criza economică. Pentru că tot acest misionarism costă destul de mult, nemaimenţionând preferinţa lor pentru poligamie, care trebuie să fie destul de costisitoare, mai ales în vremuri de restrişte.
De ce scriu despre ei? Pentru că am constatat aseară că uitasem de ei şi am realizat cât de flexibilă e memoria şi cât de uşor trecem peste anumite lucruri. Şi nu e prea înţelept în condiţiile în care România nu şi-a prea învăţat lecţiile trecutului.
Iluziile de amor s-au dus pe aripile timpului, mintea mi-a revenit şi împreună cu ea şi întrebarea câţi români au fost convertiţi de aceşti băieţi? Şi cât a durat convertirea lor, după ce ajutoarele financiare s-au terminat şi românii au revenit la realităţile lor balcanice. Ar fi interesant de realizat un studiu sociologic pe tema aceasta. Fiindcă după revoluţie ţara noastră a devenit un teritoriu foarte tentant pentru numeroase culte religioase. Unele şi-au găsit adepţi pe termen scurt datorită avantajelor propuse. Altele au reuşit să îi fidelizeze pe oameni mai mult. Cum, ar fi o întrebare care merită să primească un răspuns.
Probabil peste câteva decenii când ne vom detaşa mai mult şi ne vom mai maturiza ca popor vom reuşi să realizăm studii despre noi, ca să ne cunoaştem mai bine ca popor, ca naţie, ca element geopolitic, etc. Popoarele, întocmai ca şi oamenii, trebuie să se cunoască foarte bine pentru a rezista presiunilor istoriei şi pentru a contribui la progresul lor.
Revenind la mormoni, aseară, pe o ploaie urâtă şi rece, doi misionari trăgeau după ei nişte bagaje imense, ca şi cum s-ar fi retras de pe un teritoriu unde invazia nu a reuşit. Şi mă întrebam dacă şi ei sunt afectaţi de criza economică. Pentru că tot acest misionarism costă destul de mult, nemaimenţionând preferinţa lor pentru poligamie, care trebuie să fie destul de costisitoare, mai ales în vremuri de restrişte.
De ce scriu despre ei? Pentru că am constatat aseară că uitasem de ei şi am realizat cât de flexibilă e memoria şi cât de uşor trecem peste anumite lucruri. Şi nu e prea înţelept în condiţiile în care România nu şi-a prea învăţat lecţiile trecutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu