Dar vreau să fiu! Absurd, nu? Ei, bine, eu mă înscriu fix în tiparul celor prezentaţi în articolul Ce ascunde Perfecţionismul? (http://www.damaideparte.ro/index.php/ce-ascunde-perfectionismul/510/). Adicătelea, copii care au ajuns să îşi impună standarde foarte înalte pentru că poate de câteva ori au fost sancţionaţi de părinţii lor când au făcut o greşeală cât de mică. Vă întreb pe voi cum să nu devii perfecţionist în momentul în care vii acasă cu 10 şi părinţii îţi spun e bine, dar se poate şi mai bine. Mai bine decât cea mai mare notă? Da, venea rapid răspunsul. Vrem să vedem gândire strategică, iniţiativă, curaj, etc, etc, etc.
După ce am citit articolul, am realizat că perfecţionismul e o capcană şi, mai grav decât atât, este o piedică, nu în calea uitării, ci în calea fericirii. De unde apare întrebarea: noi pentru ce trăim, să fim nefericiţi sau să fim cât de fericiţi putem în condiţiile date şi respectând legile societăţii?
Nu ştiu voi, dar eu m-am hotărât să fiu fericită. Aşa că voi lupta cu fiecare tendinţă a mea de a face din ţânţar armăsar şi din greşeală motiv de nefericire maximă. De exemplu, azi am făcut o greşeală stupidă într-un email către un profesor căruia îi trimiteam lucrarea mea pentru examen. Am încurcat rapoarte cu raporturi pentru că era aproape miezul nopţii, pentru că ma grăbeam să trimit mesajul la timp, pentru că vin după zile epuizante de lucru la birou şi acasă, pentru că am tolba plină de scuze. Mintea mea de perfecţionistă ar spune că nu am voie să fac o asemenea greşeala nici în somn pentru că sunt filolog. Mintea mea de om supus greşelii spune că aveam ochii atât de împăienjeniţi încât abia mai vedeam monitorul. Da, dar … vine repede perfecţionista din urmă, parcă filologii ar trebui să folosească întotdeauna corect limba română?
Altădată aş fi ţinut-o aşa zile în şir până la epuizare. Acum prefer să scriu despre asta, să schimb modul de abordare şi să merg înainte şi cu rapoartele şi cu raporturile, dar mai ales cu neperfecţiunea din mine.
După ce am citit articolul, am realizat că perfecţionismul e o capcană şi, mai grav decât atât, este o piedică, nu în calea uitării, ci în calea fericirii. De unde apare întrebarea: noi pentru ce trăim, să fim nefericiţi sau să fim cât de fericiţi putem în condiţiile date şi respectând legile societăţii?
Nu ştiu voi, dar eu m-am hotărât să fiu fericită. Aşa că voi lupta cu fiecare tendinţă a mea de a face din ţânţar armăsar şi din greşeală motiv de nefericire maximă. De exemplu, azi am făcut o greşeală stupidă într-un email către un profesor căruia îi trimiteam lucrarea mea pentru examen. Am încurcat rapoarte cu raporturi pentru că era aproape miezul nopţii, pentru că ma grăbeam să trimit mesajul la timp, pentru că vin după zile epuizante de lucru la birou şi acasă, pentru că am tolba plină de scuze. Mintea mea de perfecţionistă ar spune că nu am voie să fac o asemenea greşeala nici în somn pentru că sunt filolog. Mintea mea de om supus greşelii spune că aveam ochii atât de împăienjeniţi încât abia mai vedeam monitorul. Da, dar … vine repede perfecţionista din urmă, parcă filologii ar trebui să folosească întotdeauna corect limba română?
Altădată aş fi ţinut-o aşa zile în şir până la epuizare. Acum prefer să scriu despre asta, să schimb modul de abordare şi să merg înainte şi cu rapoartele şi cu raporturile, dar mai ales cu neperfecţiunea din mine.
2 comentarii:
Bravooooo!!!
Bine zis, cuzubellă dragă. Dacă articolul acela a reuşit această schimbare îl citesc şi eu imediat şi îl dau şi mai departe. Eu am început să realizez puţin acelaşi lucru văzînd cum mă depăşeau oameni care nu erau nici pe departe perfecţionişti ca mine. Se zice că la facultatea de arte un profesor a împărţit una dintre grupele lui în 2: jumătate urmau să fie evaluaţi la final după cantitatea de opere lucrate, ceilalţi după calitatea lor. Evident primii s-au străduit să facă cât mai multe, ceilalţi au lucrat la unul încercând să-l perfecţioneze. Lăsând nota la o parte, ghici cine a fost mai câştigat? Cine a tot creat învăţând din greşelile fiecărei încercări...
Bun exemplu, copil frumos. Quod erat demonstrandum
Trimiteți un comentariu