Moto: Nationalist pride, like other variants of pride, can be a substitute for self-respect. Eric Hoffer
E un slogan foarte bun, deşi reclama e uşor oripilantă. Eu cel puţin înregistrez dificultăţi în asimilarea porcului spinos şi a cadavrului ambulant sau a omului viespe într-un bar. Dar de gustibus, non disputandum.
Pe lângă faptul că vedem meciuri de calitate, că ţara suspină la unison când ratează Mutu şi răsuflă uşurată când apără Lobonţ, campionatul de fotbal european mai are un avantaj nu foarte evident pentru toţi: contribuie la întărirea sentimentului naţional. Intonarea imnului naţional înainte de începerea fiecărui joc ajută la crearea acestui efect. Eu, de exemplu, mai am reminiscenţe din copilărie când trăiam o emoţie de nedescris în momentul în care se intona imnul ţărişoarei noastre. Şi acum am fluturi în stomac şi stau dreaptă pe scaun când aud Deşteaptă-te, române. Pentru mine nu e un simplu cântec, e chiar esenţa României. Mai mult decât atât, este esenţa României libere – mai port cu mine amintirea adoptării imnului după Revoluţie şi de fiecare dată când ascult Deşteaptă-te retrăiesc frenezia şi bucuria amestecată cu frica de incertitudine din decembrie 1989. Aşa că atunci când i-am auzit pe microbiştii români de pe stadioanele din Elveţia cântând imnul, am fost din nou mândră că sunt româncă. Am această certitudine că România va deveni o ţară cu adevărat civilizată când oamenii nu vor mai avea o gândire de genul capra vecinului ci de genul uniţi în cuget şi în simţiri. Iar intonarea imnului e un început bun.
Aşa că deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă.
Pe lângă faptul că vedem meciuri de calitate, că ţara suspină la unison când ratează Mutu şi răsuflă uşurată când apără Lobonţ, campionatul de fotbal european mai are un avantaj nu foarte evident pentru toţi: contribuie la întărirea sentimentului naţional. Intonarea imnului naţional înainte de începerea fiecărui joc ajută la crearea acestui efect. Eu, de exemplu, mai am reminiscenţe din copilărie când trăiam o emoţie de nedescris în momentul în care se intona imnul ţărişoarei noastre. Şi acum am fluturi în stomac şi stau dreaptă pe scaun când aud Deşteaptă-te, române. Pentru mine nu e un simplu cântec, e chiar esenţa României. Mai mult decât atât, este esenţa României libere – mai port cu mine amintirea adoptării imnului după Revoluţie şi de fiecare dată când ascult Deşteaptă-te retrăiesc frenezia şi bucuria amestecată cu frica de incertitudine din decembrie 1989. Aşa că atunci când i-am auzit pe microbiştii români de pe stadioanele din Elveţia cântând imnul, am fost din nou mândră că sunt româncă. Am această certitudine că România va deveni o ţară cu adevărat civilizată când oamenii nu vor mai avea o gândire de genul capra vecinului ci de genul uniţi în cuget şi în simţiri. Iar intonarea imnului e un început bun.
Aşa că deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă.
Un comentariu:
De-a lungul istoriei se pare ca fiecare revolutie a avut un imn sau un cantec care i-a inflacarat pe oameni, i-a facut sa vibreze la unison si i-a facut mai uniti.
O fi puterea magica a sunetului.
Cert este insa ca tricolorii nostri au invatat versurile imnului si au capatat curajul de a canta din toti bojocii. Si de aceea ne simtim mai uniti, mai romani, mai aproape de nationala noastra din terenul de fotbal.
Trimiteți un comentariu