Pe drumul spre casă nu mă puteam gândi decât la Glossa lui Eminescu:
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Voiam să mă întorc la el, să îl iau în brațe și să îi spun versurile. Știam că va înțelege și că poate va trece mai ușor peste ziua de azi. Nu m-am întors. Începuseră deja repetițiile și nu voiam să tulbur echilibrul și așa precar al unei zile cu multă presiune pentru educatori, părinți și copii deopotrivă.
Partea bună este că sunt suprinzător de liniștită în legătură cu serbarea. Spre deosebire de cea din iarnă, prima din viața lui Vlad și prima pentru mine ca mamă, acum o privesc altfel. La serbarea de Crăciun eram ca un arici. M-am panicat când Vlad a refuzat să se îmbrace în costumul popular și, prin urmare, am reacționat complet lipsită de empatie. L-am convins într-un final sau, mai cinstit vorbind, l-am forțat, spre binele lui desigur, după care stăteam cu frica în sân ca nu cumva să plângă la serbare. Vlad nu a plâns, dar pot să înțeleg frustrarea părinților ai căror copii au plâns. Și eu și ei am încălcat, însă, regula numărul 1 din parenting: nu este vorba despre nevoile și dorințele noastre ca părinți, ci despre ce își doresc și au nevoie copiii noștri.
Sunt mai liniștită cel mai probabil pentru că am încredere în inteligența lui Vlad, logică, fizică și emoțională, și nu mai îmi trebuie alt tip de validare. Sunt liniștită fiindcă, din punctul meu de vedere, serbările sunt simple spectacole artistice potrivite pentru copiii extrovertiți și histrionici. Cei timizi au, în cel mai fericit caz, ocazia de a se căli și de a își găsi resursele interioare necesare pentru a face față unei asemenea provocări, doar că nu pot singuri, ci cu ajutorul nostru.
Ce este cu adevărat important este efortul zilnic pe care acești copii îl depun ca să învețe diverse lucruri și atitudinea lor în acest sens. Vlad nu este doar Vlad cel de la serbare, ci Vlad care în fiecare zi se duce la grădiniță chiar dacă poate și-ar mai dori să rămână acasă cu mine, Vlad care e încântat că a învățat ceva nou sau intrigat că a auzit ceva ce nu a înțeles și îmi cere lămuriri, Vlad care povestește cu atâta drag despre prietenii lui de la grădiniță cu care se joacă.
Ca în orice poveste cu copii, cheia se află la părinți. Însă, dacă pe copii îi educă părinții, pe părinți cine îi educă?
4 comentarii:
De mult n-am mai citit poezia aceata a lui Eminescu. Ce bine mi-a picat, si ce bine se muleaza in acest context. Ce frumos este sa vezi un parinte care nu ii este teama isi recunoasca greselile si mai mult de atat sa invete din ele. Intrebarea ta ramane f relevanta... pe parinti cine ii invata? Din fericire pentru Vlad tu esti un parinte care invata din mers si asta este un lucru minunat!
noi tocmai am avut ultima serbare de la gradi...de la anul suntem clasa zero...ma uitam ca totii copiii la aceasta serbare au fost mult mai relaxati ( fata de cea de craciun) , poate pentru ca stiau ca e ultima pentru majoritatea dintre ei si ca la anul nu ii mai vedem s-au relaxat si totul a fost super ok
noi ca parinti ar trebui sa lasam lucrurile sa vina cu bune , cu rele, dar nu e intotdeauna usor....noi ne facem si mai mute probleme oare ce va zie ala sau alalalt cand de fapr Vlad al meu :) mi le clarifica de fiecare data - mami nu conteaza ce sa inatmapla noi sa fim sanatosi
deci parinti relaxati-va pentru avem niste copii minunati si deosebiti!
multumesc, Anamaria! Viata de parinte, si de adult in general, e facuta din greseli. Partea grea este sa le constientizezi si sa le poti repara.
Draga Cristina, Vlad-ul tau are dreptate: noi sa fim sanatosi :-) Ca avem niste copii minunati si a-i feri de serbare e ca si cum i-ai feri de interviul de angajare. Ganduri bune
Trimiteți un comentariu