Vara vine mereu cu nostalgia cărților citite în curtea bunicii ferindu-mă din calea soarelui neprietenos. Începeam pe prispa dintr-o parte a casei lângă trandafirii din care bunica făcea o dulceață fină ca un gând frumos. Mă opream doar dacă nu aveam încotro sau îmi era stârnită curiozitatea de vocile și pașii oamenilor de pe drum. După prânz fugeam repede în spatele casei. Acolo domnea răcoarea și puteam citi în voie. Mă mai adăposteam uneori de soare și lângă tufele de zmeură sau sub nuc, iar cărțile erau fericite. Împreună făceam treabă bună.
Citeam mult, citeam mereu, citeam oricând, citeam până amorțeam, citeam orice. Cărți din bibliografie, cărți extraordinare, cărți înfiorător de slabe, cărți potrivite pentru vârsta mea, cărți interzise, beletristică sau tratate de agricultură. Citeam pentru că era cel mai simplu lucru pe care puteam să îl fac. Eram un copil timid, iar cărțile nu mă obligau să fiu altfel decât eram. Dimpotrivă.
Seara aducea deseori regretul că nu am reușit să termin cartea pe cât de repede s-a încheiat ziua. În frigul din casa de la țară, mă piteam grăbită sub plapumă și, cu ochii pe tavanul din bârne de lemn vopsite albastru deschis, continuam în imaginație poveștile pe care le citisem în cursul zilei. Adormeam doar pentru că știam că numai așa pot să citesc din nou.
E vară și tot ce îmi doresc este să citesc. Și atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu