De trei luni și jumătate sunt îndrăgostită din nou. Prezint toate simptomele regulamentare. Mă gândesc numai la el. Mi se pare atât de deosebit, printre cei mai minunați pe care i-am cunoscut vreodată. Abia aștept să îl văd și nu m-ar deranja să îmi petrec cât mai mult din viață cu el. Când îmi zâmbește, mi se luminează sufletul, iar când îmi rostește numele pur și simplu mă topesc. Faptul că este atât de vesel în preajma mea mă binedispune și mă face să cred că sunt persoana potrivită pentru el.
Dacă nu sunt lângă el, mă apucă un dor nebun. Îmi lipsește șarmul lui, privirile complice, perseverența în a-și urmări scopurile și inventivitatea cu care găsește soluții la orice problemă. Și, chiar dacă de când a apărut, a adus în viața mea, ce-i drept fără voia lui, haosul și multe ore fără somn, nici măcar nu mai pot să îmi imaginez viața fără el. Din când în când mai am câte o urmă de regret că m-am îndrăgostit prea târziu de el, dar trece repede cu o îmbrățișare.
Acum vă întreb cinstit: voi ați putea rezista cuiva ca Horia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu