M-a făcut mama jongler

Moto: The trick to juggling is determining which balls are made of rubber and which ones are made of glass.

Pe noi toţi, de altfel, dacă vă vine să credeţi.

Cum îmi coboram picioarele delicate de cuzubella din pat pe la trei noaptea confruntată cu o neaşteptată inundaţie, am avut o nebănuită revelaţie în timp ce strângeam cu frenezie apa din toată casa şi mă gândeam la toate obligaţiile din timpul zilei pe care trebuia să le onorez: serviciu, un interviu pentru un alt post, participarea la cursurile de masterat.

Am înţeles că nu sunt decât un jongler la începutul carierei care îşi mai permite uneori să scape din mâini obiectele cu care jonglează. Pentru că jonglăm cu viaţa, cu moartea, cu alegerile pe care le facem, cu sentimentele care ne cuprind, cu gândurile care nu ne lasă în pace. Jonglăm cu naturaleţe. Jonglăm fără să ştim că jonglăm. Jonglăm fără să realizăm cât de greu e să jonglezi.

Din când în când ne înlocuim unele mingi – vise neîmplinite - sau adăugăm altele mai grele – ne alegem cariera, ne schimbăm cariera, devenim directori, ne căsătorim, facem copii. Jonglăm în continuare cu perseverenţă sau poate de frica de a nu fi scos din joc. Ştii că e periculos să scapi din mingi fiindcă asta te-ar destabiliza. Aşa că fiecare îşi stabileşte pentru el numărul acceptabil de mingi pe care le poate scăpa fără efecte negative.

Trebuie să plec acum. Mingea blog se odihneşte puţin. Mă duc să îmi jonglez în continuare viaţa.

Datoria

Moto: Când munceşti, joacă-te. Munca, dacă este o datorie, te ucide. Max Jacob

Marea majoritate a oamenilor urăsc conceptul de datorie. Urâm să ne facem datoria pentru că ea ajunge să ne controleze viaţa în aşa măsură încât noi acţionăm în virtutea datoriei şi nu a dorinţelor noastre adevărate.

Eu am descoperit că există pe lumea asta o creatură a cărei singură fericire este să îşi facă datoria. Nume de cod Câinele în uniformă.

E chiar un câine de talie mică şi lăţos, un amestec simpatic de rase. Poartă o uniformă: o vestuţă gri cu roşu din care îi iese blăniţa. E prea mic pentru a fi câine de pază şi totuşi asta face cu destoinicie în fiecare zi, cu mai mare elan dimineaţa, că, de, are forţe proaspete. Păzeşte o clădire multifuncţională. Este de departe cea mai activă creatură din clădirea respectivă. Nu vă puteţi imagina cu câtă energie se repede asupra maşinilor care i-ar putea invada teritoriul. Neobosit, patrulează dintr-o parte în alta pentru a se asigura că nu există intruşi.

E simpatic pentru că pare foarte implicat în ceea ce face. Sincer, eu l-aş alege angajatul anului, nu că ar produce mari avantaje, dar are atitudinea potrivită. Nu am uitat că vorbesc despre un câine, relaxaţi-vă. Însă este un câine care mă fascinează de fiecare dată cu entuziasmul lui. El nu are crize, nu trece prin depresii, el îşi face datoria. Asta e tot.

Hoţii de vise

Moto: There are some people who live in a dream world, and there are some who face reality; and then there are those who turn one into the other. Desiderius Erasmus

Uneori oamenii care îţi dăruiesc cele mai frumoase vise reuşesc să te şi deposedeze de ele scurt şi sec. Fără voie, visul se retrage ca un val în reflux. Fără ştire, te adăposteşti şi tu în coaja de nucă a mecanismelor de apărare.

Mă întreb dacă există pe undeva vreun dulap imens care să adăpostească visele ratate din diverse motive. Ikea ar trebui să vândă un astfel de dulap. Sau mai bine, un birou al viselor pierdute – găsitorului recompensă.

Oricare ar fi cauzele, indiferent cine are dreptatea de partea lui, un vis anesteziat e un vis mai greu de reînviat. Sunt un om al viselor şi de fiecare dată când se întâmplă să mai pierd unul pe drum simt aşa o durere de parcă aş fi lipsită de prezenţa cuiva foarte drag.

Poate ar trebui să inventăm o poliţie împotriva furtului de vise – mă amuz deja gândindu-mă care ar fi metoda lor de instruire. Cea mai grea infracţiune rămâne cea în care îţi furi singur visele şi răspundeţi-vă sincer de câte ori nu aţi trecut prin asta.

Un înţelept contemporan spunea că atunci când visezi singur, e doar un vis, iar când visezi împreună cu alţii e începutul realităţii. Singuri sau împreună, important e să visăm.