Ça ira

Cu curaj, viata merge inainte! mi-a zis un domn ieri crezand ca m-am oprit speriata de pasii lui furtunosi care veneau din spate. M-a amuzat si am interpretat asa cum am vrut eu.

Si asta va trece, asa isi consoleaza fiica Martha Stewart cand aceasta trece printr-un divort. E adevarat, totul trece, dar cum ramane cu rusinea, vorba lui mos Ion Roata, adicatelea cu efectele oricaror intamplari? Si aici intervine puterea fantastica a omului. Pentru ca, paradoxal, ai de ales, chiar daca e vorba de stari emotionale pe care in general se considera ca nu le poti controla sau cel putin nu e bine. Evident ca daca iti pierzi parintii o sa suferi. Si e recomandat sa faci asta. O vei face oricum, intr-un fel sau altul, chiar daca vei incerca sa reprimi suferinta. Cercetatorii au studiat si au ajuns la concluzia ca dupa ce iti pierzi sotul/sotia ai nevoie intre 5 si 8 ani ca sa iti revii la cel care erai inainte de moartea partenerului. Dar, dupa 8 ani, sa zicem, totul va trece. La final, vei fi un om ... si aici fiecare pune cam ce crede el de cuviinta. Mie imi place sa cred ca dupa o asemenea tragedie vei fi un om care va sti sa aprecieze si mai mult viata si deci o va trai cu mai multa intensitate si implicare. Plus, se va apropia mai mult de cei dragi pentru ca fiecare moment conteaza. Cred ca daca in fiecare zi am realiza ca murim probabil am innebuni, dar in acelasi timp am fi mai motivati sa nu mai lasam lucrurile la intamplare, sa nu zicem, lasa, ca nu e asa de rau, pot sa suport asta si sa facem compromisuri. De fapt, ne compromitem viata, doar ca nu ne dam seama pentru ca e greu sa ai o imagine de ansamblu asupra ei. Viata e o chestie abstracta. De cate ori nu v-ati analizat viata si vi s-a parut ca a fost traita de altcineva. Si nu poti sa nu te intrebi: dar eu unde naiba am fost?

Din fericire, evoluam o data cu varsta. Ne trezim si luam masuri, mai mari sau mai mici. Sau facem copii ca ni se pare ca ei sunt o super solutie. Ne concentram asupra lor si uitam de noi. E o strategie de supravietuire destul de buna. Altii se refugiaza in predestinare. Ce-i al tau e pus deoparte. Si daca nu e? Daca e doar foarte departe pentru ca nu faci nici un pas in directia lui pentru ca astepti sa vina la tine?

Haideti ca m-am ambalat un pic. Teoretic, ar trebui sa ma duc sa-mi dau demisia ca sa renunt la cel mai mare compromis al meu. Practic, o sa ma bat prieteneste pe spate si o sa ma linistesc spunandu-mi ca sunt atat de tanara, ca n-au intrat zilele in sac, ca mai am timp. Si daca totusi nu am atata timp cat cred?

Reteta fericirii

Desiderata

Go placidly amid the noise and haste,
and remember what peace there may be in silence.
As far as possible without surrender
be on good terms with all persons.
Speak your truth quietly and clearly;
and listen to others,
even the dull and the ignorant;
they too have their story.
Avoid loud and aggressive persons,
they are vexations to the spirit.
If you compare yourself with others,
you may become vain and bitter;
for always there will be greater and lesser persons than yourself.
Enjoy your achievements as well as your plans.
Keep interested in your own career, however humble;
it is a real possession in the changing fortunes of time.
Exercise caution in your business affairs;
for the world is full of trickery.
But let this not blind you to what virtue there is;
many persons strive for high ideals;
and everywhere life is full of heroism.

Be yourself.
Especially, do not feign affection.
Neither be cynical about love;
for in the face of all aridity and disenchantment
it is as perennial as the grass.

Take kindly the counsel of the years,
gracefully surrendering the things of youth.
Nurture strength of spirit to shield you in sudden misfortune.
But do not distress yourself with dark imaginings.
Many fears are born of fatigue and loneliness.
Beyond a wholesome discipline,
be gentle with yourself.

You are a child of the universe,
no less than the trees and the stars;
you have a right to be here.
And whether or not it is clear to you,
no doubt the universe is unfolding as it should.

Therefore be at peace with God,
whatever you conceive Him to be,
and whatever your labors and aspirations,
in the noisy confusion of life keep peace with your soul.

With all its sham, drudgery, and broken dreams,
it is still a beautiful world.
Be cheerful.
Strive to be happy.

Max Ehrmann

Cum stati cu fericirea?

Toata lumea e interesata de fericire. Ca, de, vorba poetului, ce frumos e sa fii frumoasa, ce bine e sa-ti fie bine si ce rau e sa-ti fie rau. Oricate tendinte depresive ne-ar bantui si oricat de nevrotica ar fi lumea de azi, totusi, instinctul de perpetuare a speciei primeaza, iar fericirea reprezinta o conditie necesara, desi nu neaparat suficienta. (Cel putin, asa era cazul mai demult. In timp, din cauza perioadelor prelungite de nefericire, oamenii s-au adaptat si au dezvoltat o rezistenta considerabila la virusul fericirii.)

Am fost provocata sa dau o definitie a fericirii. In fond, definirea conceptului te ajuta sa iti dai seama daca suferi sau nu de fericire. Ei, bine, cred ca nu vreau sa definesc fericirea. Poate mai incolo cand o sa fiu o batranica sfatoasa. E clar: toti putem gasi fraze care sa sune bine, dar pana la urma fericirea e foarte personala si mai ales evolutiva. Ce ma facea fericita acum cinci ani, nu mai e un factor de fericire in prezent.

Sunt fericita sa ma trezesc dimineata si sa pot zambi din tot sufletul ca semn de bucurie linistita pentru noaptea care a trecut si indeosebi pentru ziua care vine, indiferent daca ziua presupune o meserie nepotrivita, termene limita presante sau probleme financiare. Sunt fericita cand nu fac economie de mine si pot oferi oamenilor ce consider eu ca au nevoie. Sunt fericita daca e soare si totul e verde, inclusiv oamenii care se straduiesc sa fie si ei asa senini. Sau daca afara ninge zdravan cu fulgi rotunzi si zambitori. Cu adevarat sunt fericita cand stiu ca tot ce am mai bun nu se iroseste pe persoana iubita. Dimpotriva, creste, si astfel si noi.

DEX-ul zice ca fericirea e „starea de multumire sufleteasca si deplina”. Fericirea este rezultatul indeplinirii anumitor conditii considerate esentiale de candidatul la fericire: dezvoltare si recunoastere profesionala, statut social, evolutie si implinire afectiva.

Momentan, sunt fericita in cea mai mare parte a timpului si asta e … o fericire, nu credeti?

I am back, baby!

Am cam lasat blogul balta. Am fost in concediu vreo 2 saptamani si apoi m-a luat pe nepregatite intoarcerea la viata mea veche. Ce folos ca evadam in vacante daca dupa aia ne asteapta aceeasi rutina? Revenim la acelasi decor, mai mult sau mai putin placut, la aceiasi oameni care ne inconjoara, mai mult sau mai putin dragi, si mai ales la noi, cei de fiecare zi. Fara indoiala, sunt fanul numarul unu al vacantelor, cu atat mai mult al celor din strainatate si asta nu din snobism, ci pentru ca nu se poate contesta gradul de dezvoltare al tarilor occidentale sau exotismul celor orientale.

Psihologii ar trebui sa inventeze deprimarea post-vacanta. Nu de alta, dar eu o traiesc. Romania e destul de gri. Nu e cea mai rea tara din lume, dar e prea gri pentru mine. Eu am nevoie de temperaturi moderate si afara dar si in temperamentul oamenilor. Ma oboseste disperarea, cinismul, fatalismul si anormalitatea de la noi. Ma oboseste probabil si mai mult pentru ca si eu sufar de toate bolile astea si nu vreau, deci ma lupt cu ele. In fine, mi-am promis ca niciodata nu am sa ma apuc sa fac apologia vreunei alte tari si critica Romaniei, dar nu prea ma pot abtine. Deci, mai bine ma opresc aici.

Dar mai intai trebuie sa recomand Barcelona din tot sufletul ca loc ideal de petrecut vacanta. Le are pe toate si chiar mai mult decat atat pentru ca il are pe Gaudi si nu degeaba e baiatul asta asa celebru. M-a impresionat extrem, desi cladirile gandite de el nu intra in preferintele mele estetice. Dar nu am cum sa nu admir grija lui pentru redarea naturii, pentru iluminarea si ventilarea interioarelor si pentru revolutionarea unei arte destul de conservatoare in vremea lui.