Ce faci, gândacule?

Dacă aveți copii, sigur ați auzit replica asta când ați mers în parc sau în vizită. Pot să înțeleg nevoia adultului de a-și afirma supremația în fața copiilor care odată cu nașterea lor le răstoarnă lumea pe dos. Pot să înțeleg, deși mai greu, chiar și atunci când întrebarea vine de la oameni faini și pricepuți la creșterea copiilor. Doar că mă întristează.

De fiecare dată când mă uit la un copil văd iubire în starea cea mai pură. Au apărut din iubire, s-au hrănit cu iubire nouă luni, cresc cu iubire, devin adulți care dăruiesc și primesc iubire.

Îmi place să cred că motivul pentru care facem copii nu se referă doar la condiționarea biologică de a perpetua specia. Am convingerea că ei apar în viața noastră pentru a ne învăța să iubim frumos, total și dezinteresat. Și nu numai pe ei, ci și pe ceilalți oameni. Iar asta este cu adevărat o șansă minunată.

P.S. Gândacule poate fi înlocuit cu orice alt termen mai mult sau mai puțin simpatic: șoarece, buburuză, pitic, grasule, etc.

Vacanța de citit

Vara vine mereu cu nostalgia cărților citite în curtea bunicii ferindu-mă din calea soarelui neprietenos. Începeam pe prispa dintr-o parte a casei lângă trandafirii din care bunica făcea o dulceață fină ca un gând frumos. Mă opream doar dacă nu aveam încotro sau îmi era stârnită curiozitatea de vocile și pașii oamenilor de pe drum. După prânz fugeam repede în spatele casei. Acolo domnea răcoarea și puteam citi în voie. Mă mai adăposteam uneori de soare și lângă tufele de zmeură sau sub nuc, iar cărțile erau fericite. Împreună  făceam treabă bună.

Citeam mult, citeam mereu, citeam oricând, citeam până amorțeam, citeam orice. Cărți din bibliografie, cărți extraordinare, cărți înfiorător de slabe, cărți potrivite pentru vârsta mea, cărți interzise, beletristică sau tratate de agricultură. Citeam pentru că era cel mai simplu lucru pe care puteam să îl fac. Eram un copil timid, iar cărțile nu mă obligau să fiu altfel decât eram. Dimpotrivă.

Seara aducea deseori regretul că nu am reușit să termin cartea pe cât de repede s-a încheiat ziua. În frigul din casa de la țară, mă piteam grăbită sub plapumă și, cu ochii pe tavanul din bârne de lemn vopsite albastru deschis, continuam în imaginație poveștile pe care le citisem în cursul zilei. Adormeam doar pentru că știam că numai așa pot să citesc din nou. 

E vară și tot ce îmi doresc este să citesc. Și atât.