- Dar nu vreau să se facă mari! răbufnesc eu spre mirarea lor.
- Atunci ce vrei? N-ai zis că ți-e greu?
- Da, mi-e destul de greu acum, dar la fel de greu îmi va fi și când vor avea 10 ani sau vor împlini 30. Doar că din alte motive.
Refuz să pun pauză la viața mea vreme de 20 de ani și să aștept plecarea lor de acasă, timp în care să visez la călătorii în jurul lumii, dimineți liniștite de duminică și plimbări romantice prin parc. Vreau să plec cu ei în jurul lumii, să am împreună cu ei dimineți liniștite și plimbări romantice.
Fiindcă știu că se poate. Se poate să fii părinte implicat, dar și om împlinit care își vede de dezvoltarea lui. Este nevoie de puțină disciplină pentru reconfigurarea paragidmei de la eu și pentru mine la ei și pentru noi toți. Este nevoie de reorganizare a obiceiurilor de viață și de rearanjare a priorităților astfel încât să încapă toată lumea, respectiv, familia în propoziție, fără să mă las deoparte.
Știu că se poate să iau ce e mai bun din fiecare etapă de evoluție a copilului și să ignor că ora mesei este, de exemplu, pentru Horia ora de pictat cu mâncare sau că momentan timpul petrecut cu Vlad este un duel al voințelor în care echilibrul este atât de fragil.
Poate nu voi fi serenă mereu și poate că nici nu trebuie să fiu serenă. Și posibil, din când în când, mă voi plânge că e greu. Dar mă voi bucura de fiecare moment cu Horia, Vlad și Marius, fără să aștept un utopic lasă, că va trece. Iar asta cred că este cea mai prețioasă lecție pe care o pot oferi copiilor noștri.
2 comentarii:
Același răspuns îl am și eu cînd aud vorba asta! și trebuie să recunosc că ambientul nostru este asemănător în trăiri cu al vostru și mă bucur enorm că în călătoria asta suntem împreună:) Drum bun, oameni frumoși!
Mulțumesc, dragă Emilie, pentru cuvintele din suflet. E frumos și cald la voi în Cuib, iar visele sunt învăluite în dantele fine.
Călătorie frumoasă în continuare! Să știți să fiți mereu împreună, nu doar alături!
Cu drag,
Oana
Trimiteți un comentariu