marți, 12 mai 2009

NU mai condamnaţi România

Motto: Sunt român şi, ca român, mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Petre Ţuţea

De dimineaţa până seara, oriunde ai fi, auzi şi vezi numai chestii negative despre România. Media, cel puţin, abundă în cultul România, cea mai rea dintre lumile posibile. Nici cetăţenii obişnuiţi nu scapă tentaţiei de a „blagoslovi” România în toate felurile. Evident, pentru tot ce nu merge în România, alţii sunt de vină: comunismul, tranziţia, politicienii, criza mondială, etc. Noi, românii, nu suntem niciodată de vină. Noi suntem victimele. De noi trebuie să aibă cineva grijă. De ţara noastră trebuie să se ocupe cineva. Nu ştim cine, dar trebuie neapărat să fie altcineva decât noi. Totul culminează cu afirmaţia: presa străină a creat o imagine defavorabilă României. Nu, România este cea care îşi creează în fiecare zi o imagine negativă. Iar România este formată din noi românii.

Cei care au petrecut în străinătate un pic mai mult timp decât doar o săptămână de vacanţă, au avut ocazia să descopere că toate ţările sunt la fel când le priveşti din interior. Timp de şase luni am locuit în Belgia şi am aflat cu stupoare că şi belgienii suferă de complexul ţării mici şi neimportante, că şi ei au probleme cu politicienii, că se confruntă cu revoltele imigranţilor marocani, că au dificultăţi economice şi tot aşa. Dar nimeni nu denigra ţara. Erau lucruri fireşti, iar belgienilor nu le rămânea decât să fie foarte mândri de Belgia lor.

La o discuţie recentă despre brandul de ţară, am realizat că românii nu cred în România, altfel nu văd de ce ar ataca-o cu orice preţ. Probabil că pentru noi România este o noţiune abstractă şi nu locul în care trăim în fiecare zi. Altfel, am încerca să ne facem viaţa mai frumoasă aici şi nu invers.

Îmi recunosc vina de a cârcoti uneori împotriva României. În acelaşi timp, nu am abdicat de la normele de bună purtare şi de bună-credinţă pe care ar trebui să le avem pentru ţara noastră. Problema este că nouă de fapt ne este ruşine de ceilalţi români şi nu de România în general.

Să nu uităm: România suntem noi.

11 comentarii:

Unknown spunea...

Felicitari, Oana, pentru acest post bine scris!

Romania suntem noi, intr-adevar! Si noi avem nevoie sa ne simtim bine in pielea noastra, asa ca ar trebui sa facem ceva pentru asta, nu doar sa ne plangem si sa fluturam neputinciosi batista de la inaltimea statutului nostru de neintelesi neadaptati.

E drept... avem, ca romani, tot soiul de metehne. Pe mine, spre exemplu, cel mai tare ma supara familiaritatea excesiva, invadarea spatiului personal, lipsa de grija si de consideratie pentru cel de langa tine.

Si, de aceea, salut campanii ”anti-mitocanie”, de genul celei promovate de Radio Guerilla:

http://www.radioguerrilla.ro/antimitocanie/

Asa cum vad eu lucrurile, in directia asta ar trebui concentrate eforturile noastre: sa ne auto-cunoastem, sa ne acceptam (mai cu umor, mai cu tristete) cu bne si rele si, apoi, sa ne auto-educam, sa devenim cea mai buna versiune a noastra. Intr-o buna zi ne vom placea. Si atunci cred ca ne va placea Romania.

Anonim spunea...

Corect! Ce nu se intampla insa e urmatorul lucru: se gandeste cineva sa se autocunoasca si/sau sa se autoeduce?
catalina

Cuzubella spunea...

@Anca: Multumesc! Abia astept sa ne placa de noi ca oameni si ca romani! Eu lucrez la asta in fiecare zi :-)

@Catalina: nici nu e nevoie de un efort de autocunoastere in prima faza, ci de mai putina disperare si mai multa rabdare cu ceilalti.

Roxys spunea...

Chiar ieri citeam intr-una din cartile Ilenei Vulpescu despre faptul ca ne pierdem tara in fiecare zi. Si asta pentru ca avem un spirit civic diminuat, renuntam la traditii si aruncam tot timpul cu noroi, invinuind situatii trecute sau prezente. Curatenia cred ca ar trebui sa inceapa cu noi, chiar din interior, sa invatam sa ne iubim, sa ne respectam pe noi insine!

Dragos Cuzuban spunea...

Din pacate patriotismul pe zi ce trece devine rusinos.
Ma bucur ca mai exista oameni care nu-si detesta tara. Sau poate sunt doar vorbe.
Cred ca ignoranta e cea care ii determina pe oameni sa ajunga la a-si renega originea, tara si tot ce e legat de ea.

Cuzubella spunea...

@Dragos: Sunt de acord ca ignoranta este cea care ii face pe oameni sa se lepede de Romania.

Nu mai reusim sa facem distinctia intre a ne iubi tara si a dezaproba ce se intampla in ea. E adevarat ca multe lucruri sunt in neregula in Romania. Dar si in alte tari e la fel, doar ca sunt mai bine camuflate.

Plus, omitem sa luam in calcul nivelul de dezvoltare al tarii noastre. Adica, nu-i poti cere Romaniei sa fie ca Franta pentru ca cele doua tari nu sunt comparabile dpv istoric, economic, cultural. Trebuie sa aceeptam asta si sa avem rabdare cu Romania noastra incercand sa facem ce putem in "patratzica" noastra.

beniamin spunea...

Am pe rol un proces la CEDO; grefierul mi-a comunicat numărul de dosar, cu formularea : Stoianov Beniamin versus România. Am rugat corectarea: Stoianov vs statul român,pentrucă eu iubesc România, dar desfid instituţiile statului, " ticăloşite", vorba Preşedintelui...

beniamin spunea...

Fiind octogenar, dragă Cuzubella, primeşte-mi sfatul: nu râvni să dobândeşti încrederea în oameni, pentrucă îţi atragi blestemul biblic:
"Blestemat să fie omul care se încrede în om..."
Te admir, pentrucă o agreezi pe Katie Melua.

beniamin spunea...

Voi vorbiţi de dragoste de ţară; eu vin şi vă întreb: CARE ŢARĂ ?!... În Constituţie, la Cap.pct.1 se spune: "România este un STAT ... ( şi dă-i, şi dă-i); în anul 2006 am cerut - printre altele - Preşedintelui modificarea textului în următorul sens: "România este o ŢARĂ liberă; este ŢARA tuturor cetăţenilor ei de pretutindeni...", dar,...vox clamantis in deserto...

beniamin spunea...

Mă bucur că sunt tineri care-şi pun problema autocunaoaşterii: Plecaţi însă, de la Gnotise auton de pe frontispiciul oracolului din Delphi, sau cum spunea mai târziu Cicero: noscete ipsum; fă zilnic exerciţiul cunoaşterii de sine, învinge-te şi vei deveni liber.ATUNCI vei fi membru al NAŢIUNII, deosebindu-te de
"popor", care este "acea parte a naţiunii care nu ştie ce vrea", cum bine spune o butadă a lui Hegel...

Cuzubella spunea...

Draga domnule Beniamin,

Intr-adevar, cunoasterea de sine este cheia si, de altfel, reprezinta si unul din primele mele articole de pe acest blog: http://cuzubella.blogspot.com/2007/07/nosce-te-ipsum_10.html.

Si, da, din pacate, statul roman si nu Romania greseste iremediabil fata de cetatenii sai prin politicile pe care le adopta.