Mă tot întreb cu ce am greşit în viaţa asta de încă nu mi-am găsit locul profesional. Aşa că în încercarea permanentă de a îmi construi un drum profesional în acord cu aspiraţiile şi capacităţile mele, tot ascult în stânga şi dreapta poveştile de viaţă ale altora pentru a învăţa din ele.
Unii sunt de părere că e foarte important în ce tren te urci. De acord, doar că eu cred că foarte puţini dintre noi ştiu ce tren au ales în momentul în care s-au urcat în el. Am exemplul unei prietene care s-a urcat într-un tren în care sunt convinsă că nu şi-a imaginat că ea va deveni la un moment dat mecanicul de locomotivă, adică directorul firmei. E clar că succesul ei a depins şi de alţi factori, pentru că nu poţi să te urci în tren şi să aştepţi. A investit foarte mult timp, energie, implicare şi devotament astfel încât a devenit un foarte bun specialist. Cu ocazia asta, şi-a descoperit şi pasiunea pentru un domeniu care altminteri nu i-ar fi spus nimic şi spre care nu s-ar fi îndreptat dacă nu ar fi fost forţată de anumite circumstanţe.
Alţii ajung în tren absolut întâmplător. Am exemplul unei doamne angajate pe un anumit post. Dată fiind prestaţia ei şi pentru că nu e frumos să dai oamenii afară, firma i-a oferit şansa de a se muta la alt departament, unul mai puţin important pentru firmă. Aşa că acum, această doamnă lucrează la departamentul de comunicare al unei mari multinaţionale fără ca ea să îşi fi dorit neapărat acest tren. Viitorii ei angajatori nu vor şti niciodată această poveste, în schimb vor fi impresionaţi de ce scrie la ea în CV. Şi uite aşa ei i se vor deschide mai multe uşi în mod nesperat.
Revenind la introducerea acestui articol, mărturisesc că am găsit şi răspunsuri la întrebarea cu ce am greşit. Ca în multe alte cazuri, totul se ascunde în spatele lipsei curajului de a îţi asuma riscuri, al încăpăţânării de a merge pe drumul ştiut sau de a aplica metode deja folosite, al incapacităţii de a traduce insuccesul în feedback şi de a persevera în direcţia dorită. Iar când mă uit în jur, mă îngrozesc când văd câţi oameni sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine.
Unii sunt de părere că e foarte important în ce tren te urci. De acord, doar că eu cred că foarte puţini dintre noi ştiu ce tren au ales în momentul în care s-au urcat în el. Am exemplul unei prietene care s-a urcat într-un tren în care sunt convinsă că nu şi-a imaginat că ea va deveni la un moment dat mecanicul de locomotivă, adică directorul firmei. E clar că succesul ei a depins şi de alţi factori, pentru că nu poţi să te urci în tren şi să aştepţi. A investit foarte mult timp, energie, implicare şi devotament astfel încât a devenit un foarte bun specialist. Cu ocazia asta, şi-a descoperit şi pasiunea pentru un domeniu care altminteri nu i-ar fi spus nimic şi spre care nu s-ar fi îndreptat dacă nu ar fi fost forţată de anumite circumstanţe.
Alţii ajung în tren absolut întâmplător. Am exemplul unei doamne angajate pe un anumit post. Dată fiind prestaţia ei şi pentru că nu e frumos să dai oamenii afară, firma i-a oferit şansa de a se muta la alt departament, unul mai puţin important pentru firmă. Aşa că acum, această doamnă lucrează la departamentul de comunicare al unei mari multinaţionale fără ca ea să îşi fi dorit neapărat acest tren. Viitorii ei angajatori nu vor şti niciodată această poveste, în schimb vor fi impresionaţi de ce scrie la ea în CV. Şi uite aşa ei i se vor deschide mai multe uşi în mod nesperat.
Revenind la introducerea acestui articol, mărturisesc că am găsit şi răspunsuri la întrebarea cu ce am greşit. Ca în multe alte cazuri, totul se ascunde în spatele lipsei curajului de a îţi asuma riscuri, al încăpăţânării de a merge pe drumul ştiut sau de a aplica metode deja folosite, al incapacităţii de a traduce insuccesul în feedback şi de a persevera în direcţia dorită. Iar când mă uit în jur, mă îngrozesc când văd câţi oameni sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu