Tocmai mă pregăteam să scriu un articol despre certurile absurde care a
u loc într-o relaţie de cuplu. Şi cum mă codeam că nu ştiam din ce parte să mă apuc, salvarea a venit de la Boogie. Este primul film românesc la care din primul moment am simţit că este autentic. Priveam, ascultam, procesam şi îmi ziceam: da, aşa e, copilul acela există, şi se joacă fix ca în film, haotic, fără planuri de construcţie cum ar vrea adulţii. Da, cuplul acela e de fapt o reprezentare dureros de fidelă a majorităţii cuplurilor din România zilelor noastre: el munceşte pe rupte, în timp ce ea îşi sacrifică viaţa profesională pentru a avea şi a creşte copiii. Nu ştiu cum a fost scris scenariul, dar gradul lui de veridicitate este maxim, dialogurile se întâmplă în timp real şi îmi aduc aminte de zeci de discuţii între prieteni la care am asistat.
Revenind la certuri, eu nu sunt de acord cu credinţa populară conform căreia la mânie se vede adevărata faţă a unui om. Clar e cea mai urâtă faţă a lui, dar nu cea mai apropiată de adevăr şi asta pentru că o ceartă este ca o sesiune de dezbatere, diferenţa fiind dată de doza mai mare de subiectivitate. Mă trezesc uneori că spun lucruri în mijlocul certurilor pe care nu numai că nu le cred, dar şi sunt împotriva lor. Şi întrebându-mă de unde naiba au venit, realizez că de fapt cauzele erau cu totul altele şi că voiam să spun cu totul altceva. Numai că celălalt a apucat deja să audă ce i-ai spus şi ripostează pe măsură, şi uite aşa se naşte o horă din care nu ştii dacă vei ieşi cu zâmbetul pe buze sau cu lacrimi în ochi.
Văzând filmul nu poţi să nu scuturi din cap şi să zici: eu nu vreau să trăiesc aşa în cuplul meu, deşi te regăseşti în unele teme de discuţie. Nu poţi să nu te întrebi care să fie soluţia unei relaţii armonioase toată viaţa. Da, ştiu, cică iubirea. Dar iubirea e aşa mititică într-un colţ al vieţii tale care are o groază de faţete de gestionat. Clar, iubirea trebuie să fie însoţită de încredere şi bunăvoinţă, altfel nu prea are şanse de supravieţuire. Dar cum să fii binevoitor şi eventual şi răbdător când tu te zbuciumi cu diverse? Cum să nu te ia valul de probleme şi să nu pui pe ultimul loc chestia aia oarecum sigură numită relaţie?
u loc într-o relaţie de cuplu. Şi cum mă codeam că nu ştiam din ce parte să mă apuc, salvarea a venit de la Boogie. Este primul film românesc la care din primul moment am simţit că este autentic. Priveam, ascultam, procesam şi îmi ziceam: da, aşa e, copilul acela există, şi se joacă fix ca în film, haotic, fără planuri de construcţie cum ar vrea adulţii. Da, cuplul acela e de fapt o reprezentare dureros de fidelă a majorităţii cuplurilor din România zilelor noastre: el munceşte pe rupte, în timp ce ea îşi sacrifică viaţa profesională pentru a avea şi a creşte copiii. Nu ştiu cum a fost scris scenariul, dar gradul lui de veridicitate este maxim, dialogurile se întâmplă în timp real şi îmi aduc aminte de zeci de discuţii între prieteni la care am asistat.Revenind la certuri, eu nu sunt de acord cu credinţa populară conform căreia la mânie se vede adevărata faţă a unui om. Clar e cea mai urâtă faţă a lui, dar nu cea mai apropiată de adevăr şi asta pentru că o ceartă este ca o sesiune de dezbatere, diferenţa fiind dată de doza mai mare de subiectivitate. Mă trezesc uneori că spun lucruri în mijlocul certurilor pe care nu numai că nu le cred, dar şi sunt împotriva lor. Şi întrebându-mă de unde naiba au venit, realizez că de fapt cauzele erau cu totul altele şi că voiam să spun cu totul altceva. Numai că celălalt a apucat deja să audă ce i-ai spus şi ripostează pe măsură, şi uite aşa se naşte o horă din care nu ştii dacă vei ieşi cu zâmbetul pe buze sau cu lacrimi în ochi.
Văzând filmul nu poţi să nu scuturi din cap şi să zici: eu nu vreau să trăiesc aşa în cuplul meu, deşi te regăseşti în unele teme de discuţie. Nu poţi să nu te întrebi care să fie soluţia unei relaţii armonioase toată viaţa. Da, ştiu, cică iubirea. Dar iubirea e aşa mititică într-un colţ al vieţii tale care are o groază de faţete de gestionat. Clar, iubirea trebuie să fie însoţită de încredere şi bunăvoinţă, altfel nu prea are şanse de supravieţuire. Dar cum să fii binevoitor şi eventual şi răbdător când tu te zbuciumi cu diverse? Cum să nu te ia valul de probleme şi să nu pui pe ultimul loc chestia aia oarecum sigură numită relaţie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu