duminică, 26 aprilie 2009

Milk

Milk nu este un film despre lapte. Este un film despre un om. Şi nu unul ca oricare altul, ci un activist şi politician gay din America anilor 70. Harvey Milk are o poveste interesantă pe care Sean Penn o interpretează fantastic, premiul Oscar pentru cel mai bun actor nefiind deloc întâmplător.

Urmărind filmul realizezi cât de mult s-a schimbat lumea în decurs de 30 de ani, adică într-un timp foarte scurt raportat la scara istoriei. Nouă ne este greu să ne imaginăm vremuri în care negrii erau obligaţi să stea numai în partea din spate a autobuzului sau li se interzicea practicarea anumitor profesii. Cu atât mai greu să ne gândim la o lume în care homosexualii erau condamnaţi pentru seceta din California şi erau numiţi în fel şi chip.

Chiar dacă discriminarea există în continuare pe faţa pământului, lucrurile s-au schimbat extraordinar de mult în ţările dezvoltate. Iar mie toate acestea îmi dau un sentiment de speranţă.

marți, 21 aprilie 2009

Omul frumos

Moto: De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient. Dan Puric

Orice sărbătoare religioasă este despre şi pentru oameni. Dacă sărbătoarea Crăciunului este pentru omul bun şi vesel, Paştele este despre omul frumos. Fiindcă acesta ar trebui să fie efectul Paştelui asupra noastră: (re)descoperirea omului frumos din noi şi din ceilalţi şi nu ghiftuirea cu sarmale sau miel şi nici bucuria unor zile libere.

Dacă nu ştiţi cum arată omul frumos, îl găsiţi în cartea lui Dan Puric.

marți, 7 aprilie 2009

Chişinău-Moldova-Bucureşti-România

Azi am retrăit pentru câteva ore sentimentele contradictorii din timpul Revoluţiei române din 1989. Timp de o oră am privit la televizor cu dorinţa de a şti mai mult, dar şi cu teama pentru zecile de mii de oameni adunaţi în centrul Chişinăului.

După ce am considerat că m-am uitat suficient de mult la televizor, m-am pornit spre Piaţa Universităţii pentru a fi alături de românii basarabeni, indiferent că se află în Moldova sau în România. Acolo, în loc de solidaritate, am dat peste un haos între două tabere de demonstranţi, de nu înţelegeai ce se întâmplă. Am rămas dezamăgită pentru că nu am văzut atâţia studenţi şi tineri moldoveni aşa cum mă aşteptam. Dacă aş fi fost în situaţia lor, aş fi mers acolo în Piaţa Universităţii. Pentru mine ar fi fost o chestiune de onoare, chiar dacă poate nu ar fi rezolvat ceva în mod practic.

Din păcate, cred că Mircea Badea are dreptate. Contextul internaţional este nefavorabil Moldovei. Criza e peste tot. Nimeni nu vrea să îşi bată capul cu o ţărişoară problematică şi, mai ales, nu vrea să îşi pună în cap mama Rusie.

duminică, 5 aprilie 2009

Căsătorie în vremea crizei

Motto: Getting divorced just because you don't love a man is almost as silly as getting married just because you do. Zsa Zsa Gabor

Primul gând care mi-a venit în minte când a izbucnit criza financiară globală a fost: acum mi-am găsit şi eu să mă mărit? Când e lumea în criză? Şi nu una ca oricare? Cea mai mare şi mai globalizată de la Marea Depresiune din anii 30? Adio vise roz de viitor. Adio final fericit. Acum povestea se încheie cu şi au trăit în criză până la adânci bătrâneţi.

Partea bună e că e foarte distractiv să te căsătoreşti. Mă rog, poate fi şi enervant, dar e mai degrabă haios. Oricum, am concluzionat că procesul în sine de a te căsători ar trebui menţionat în CV-ul tuturor celor care au trecut prin aşa ceva la experienţă profesională şi chiar la studii.

O să revin cu diverse povestiri trăite în cursul pregătirilor. Pentru că nu am timp să fac un blog de nuntă, aşa cum mi-aş fi dorit, o să public aici câte un articol pe săptămână despre toate aventurile dinaintea căsătoriei.

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Respiraţi cu încredere: e primăvară!

Motto:

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară.

Toată lumea vrea afară acum pentru că e în sfârşit soare, totul s-a colorat în verde sau în roz sau în galben sau în orice culoare vă trece prin minte. Eu vă invit să simţiţi primăvara cumva din altă perspectivă. Mergeţi la Cărtureşti, pierdeţi-vă printre cărţi, ceaiuri şi emoţii, iar înainte să plecaţi să vă opriţi pentru o clipă în faţa uşii şi să vă umpleţi ochii de explozia pomului înflorit care vă aşteaptă la ieşire. Pentru mine, imaginea acelui pom a făcut cât o mie de primăveri.

Să nu uitaţi nici de primăvara din interior. Să fim veseli! Primăvara e atât de scurtă!