Despre serbare

Azi Vlad are serbare. De dimineață când l-am dus la grădiniță am fost pur și simplu copleșită de emoțiile și agitația de acolo. Și sunt adult. Nici nu vreau să îmi închipui cum se simțeau copiii.

Pe drumul spre casă nu mă puteam gândi decât la Glossa lui Eminescu:

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?...

Tu aşează-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

Voiam să mă întorc la el, să îl iau în brațe și să îi spun versurile. Știam că va înțelege și că poate va trece mai ușor peste ziua de azi. Nu m-am întors. Începuseră deja repetițiile și nu voiam să tulbur echilibrul și așa precar al unei zile cu multă presiune pentru educatori, părinți și copii deopotrivă.

Partea bună este că sunt suprinzător de liniștită în legătură cu serbarea. Spre deosebire de cea din iarnă, prima din viața lui Vlad și prima pentru mine ca mamă, acum o privesc altfel. La serbarea de Crăciun eram ca un arici. M-am panicat când Vlad a refuzat să se îmbrace în costumul popular și, prin urmare, am reacționat complet lipsită de empatie. L-am convins într-un final sau, mai cinstit vorbind, l-am forțat, spre binele lui desigur, după care stăteam cu frica în sân ca nu cumva să plângă la serbare. Vlad nu a plâns, dar pot să înțeleg frustrarea părinților ai căror copii au plâns. Și eu și ei am încălcat, însă, regula numărul 1 din parenting: nu este vorba despre nevoile și dorințele noastre ca părinți, ci despre ce își doresc și au nevoie copiii noștri.

Sunt mai liniștită cel mai probabil pentru că am încredere în inteligența lui Vlad, logică, fizică și emoțională, și nu mai îmi trebuie alt tip de validare. Sunt liniștită fiindcă, din punctul meu de vedere, serbările sunt simple spectacole artistice potrivite pentru copiii extrovertiți și histrionici. Cei timizi au, în cel mai fericit caz, ocazia de a se căli și de a își găsi resursele interioare necesare pentru a face față unei asemenea provocări, doar că nu pot singuri, ci cu ajutorul nostru.

Ce este cu adevărat important este efortul zilnic pe care acești copii îl depun ca să învețe diverse lucruri și atitudinea lor în acest sens. Vlad nu este doar Vlad cel de la serbare, ci Vlad care în fiecare zi se duce la grădiniță chiar dacă poate și-ar mai dori să rămână acasă cu mine, Vlad care e încântat că a învățat ceva nou sau intrigat că a auzit ceva ce nu a înțeles și îmi cere lămuriri, Vlad care povestește cu atâta drag despre prietenii lui de la grădiniță cu care se joacă.

Ca în orice poveste cu copii, cheia se află la părinți. Însă, dacă pe copii îi educă părinții, pe părinți cine îi educă?

Poveste de dragoste

De trei luni și jumătate sunt îndrăgostită din nou. Prezint toate simptomele regulamentare. Mă gândesc numai la el. Mi se pare atât de deosebit, printre cei mai minunați pe care i-am cunoscut vreodată. Abia aștept să îl văd și nu m-ar deranja să îmi petrec cât mai mult din viață cu el. Când îmi zâmbește, mi se luminează sufletul, iar când îmi rostește numele pur și simplu mă topesc. Faptul că este atât de vesel în preajma mea mă binedispune și mă face să cred că sunt persoana potrivită pentru el.

Dacă nu sunt lângă el, mă apucă un dor nebun. Îmi lipsește șarmul lui, privirile complice, perseverența în a-și urmări scopurile și inventivitatea cu care găsește soluții la orice problemă. Și, chiar dacă de când a apărut, a adus în viața mea, ce-i drept fără voia lui, haosul și multe ore fără somn, nici măcar nu mai pot să îmi imaginez viața fără el. Din când în când mai am câte o urmă de regret că m-am îndrăgostit prea târziu de el, dar trece repede cu o îmbrățișare.

Acum vă întreb cinstit: voi ați putea rezista cuiva ca Horia?

O zi din viața unei mame

(Articol apărut mai întâi pe blog-ul căsuța fericită - www.casutafericita.ro.)

12.05 a.m. Plânge Horia. Îl aud pe Marius că intră la el. Lângă mine Vlad se foiește semn că încă nu doarme profund. Încerc, totuși, să mă dau jos din pat. Vlad sare ca ars: Mami, nu pleca! Rămâi cu mine! Evaluez repede situația: Horia vrea doar să râgâie și apoi adoarme, Marius poate să facă asta fără probleme. Stai liniștit, Vlad. Mama e cu tine. Somn ușor, dragule. Îl strâng în brațe și îl pup pe frunte. Cu gândul și sufletul trimit un pupic și lui Horia în camera vecină și oftez. Oftez fiindcă nu știu cum să mă împart ca mamă astfel încât amândoi să primească atenția și afecțiunea de care au nevoie. 

2.00 a.m. Plânge Horia. Se duce Marius la el. De data asta trebuie să merg și eu că e ora mesei. Vlad doarme adânc așa că reușesc să mă strecor afară din camera lui. Ajung în a mea unde Horia e fericit să mă simtă lângă el. Îl alăptez, scoatem aerul în plus și încep operațiunea readormirea. Cu ochii cârpiți de somn și picioarele împleticindu-se îl plimb prin cameră. În timp ce își cântă de somn, iar eu evit obstacolele din drum, observ că Horia stă cu capul în dreptul inimii mele și mânuța pe piept. Oricât de obosită aș fi, nu am cum să rămân de piatră la imaginea asta. Pentru că, da, acolo în inimă e de fapt locul lui și al lui Vlad. Acolo au apărut mai întâi și acolo vor rămâne mereu. 

4.00 a.m. Plânge Horia. Îl ridic din pătuț și îl ajut să își liniștească disconfortul de la burtică. Adoarme după un sfert de oră. Adorm și eu. 

5.00 a.m. Aud ușa de la camera lui Vlad. Țâșnesc din pat și ies din cameră. Mama, vreau pipi. Mergem la baie, ne întoarcem în camera lui. Se culcă și, din fericire, adoarme imediat. E obosit. Încet mă retrag de la el și merg înapoi în patul meu. 

6.00 a.m. Plânge Horia. Îl alăptez și adoarme repede. 

7.00 a.m. Plânge Horia. Are nevoie de ajutor pentru scos aerul de la alăptatul precedent. Somnul îl cuprinde repede, iar pe mine disperarea când văd cum se furișează ziua prin perdele. Mă cuibăresc în plapumă cu speranța unui somn lung și odihnitor. 

8.00 a.m. Horia începe să gângurească. Îl iau lângă mine și pornim drăgălășeniile de dimineață. Curând apare și Vlad: Mami, m-am trezit. Nu trece mult timp și Marius îi aduce laptele lui Vlad: Bună dimineața, dragii mei! 

Horia e în culmea fericirii să îl vadă pe tata, Vlad începe să mârâie: vreau cu mama, vreau cu mama. Îi dau laptele și se liniștește. Între timp Horia se luptă din răsputeri să se ridice singur în picioare și reușește. Ne bucurăm cu toții, aplaudăm și ne mutăm în bucătărie la micul dejun. Vlad povestește, Horia trântește jucăriile de masa lui, eu fac piureul de fructe pentru Horia, oul ochi pentru Vlad, cafeaua și sendvișul pentru mine. Mâncăm într-o dezordine controlată. 

Înarmată cu cafeaua îl chem pe Vlad la baie: Hai, Vlad, să te speli pe dinți că se face târziu și e lipsă de respect să întârzii. Se lasă așteptat, dar vine. Își pune pasta pe periuță și îmi lansează o întrebare: mama, de ce există Timpul? Ca să pot să gândesc un răspuns cât de cât ok repet întrebarea lui: de ce există Timpul, Vlad? Chiar așa, mă întreb și eu în sinea mea. Mi-e dor de zilele în care trăiam fără presiunea timpului, adică de zilele când Vlad era mic și nu făceam decât să îi respect programul fără să trebuiască să facem și altceva. Masă, somn, joacă afară și în casă, erau ceasul nostru. Mamaaa mă trezește Vlad din reverie. Răspund prozaic: timpul există pentru a ști când este ora de masă, ora de joacă și ora de somn ca să putem fi sănătoși și armonioși. Pare mulțumit de răspunsul meu. Eu nu. 

Ne ducem în camera lui la îmbrăcat. Mami, nu vreau la grădiniță, zice Vlad când mă vede căutând hainele în dulap. E ok să nu vrei la grădiniță. Dar ce s-a întâmplat? Care e problema? Cu o față tristă îmi răspunde: sunt singur acolo. Păi, o să fii cu Raluca (educatoarea) și o să te joci cu colegii tăi, încerc eu să îl încurajez. Da, dar o să fiu fără tine și nu îmi place. Am rămas fără discurs așa că îl iau în brațe și stăm îmbrățișați câteva minute. Apoi continui îmbrăcarea. 

Cu greu iese din casă. Cu Horia în brațe și cana de cafea într-o mână merg la geam să îi conduc cu privirea. Îmi place să beau ultima gură de cafea uitându-mă la Vlad cum trece hotărât strada și se joacă cu Marius. E felul meu de a le spune la revedere. Îl schimb pe Horia și îl las pe jos să exploreze. Mă scufund pe canapea să îmi trag sufletul. Iau telefonul, verific mailurile și mă uit pe Facebook. Mă joc un pic cu Horia și îl adorm. 

10.30 a.m. Horia doarme. Începe cursa contra cronometru: fac paturile, strâng prin casă, pun la spălat, strâng la bucătărie, pun la fiert legumele pentru piure, fac duș, mă îmbrac și mă machiez. 

11.30 a.m. Taman la pont se trezește și Horia. Ne jucăm un pic și ne distrăm. 

12.00 Luăm masa de prânz. Apoi ne îmbrăcăm să mergem după Vlad să îl aducem de la grădiniță. 

13.30 Ne întoarcem toți trei de la grădiniță. Ne oprim pe o bancă în parc să mănânce Vlad un desert și să ne bucurăm de aer cu toții. Horia se extaziază la fiecare câine sau proumbel pe care îl vede. Vlad țopăie vesel. Preț de câteva clipe reușesc să îmi aud gândurile. E bine. Viața e frumoasă. 

14.30 Ajunși acasă și după ce întind o mașină de rufe, demarăm operațiunea somnul de după-amiază: schimbat Vlad în pijamale, alăptat și schimbat Horia, lapte și poveste Vlad. Îi adorm pe amândoi odată: Horia în brațe, Vlad în patul lui. Vlad așteaptă să adoarmă Horia ca să vin să îl iau în brațe. Zis și făcut. Când mă dezmeticesc Vlad doarme deja și realizez că am ațipit și eu un pic. 

15.30 Azi e zi de gătit așa că nu am timp de pierdut. Noroc că experiența își spune cuvântul și că am introdus în meniu rețete din ce în ce mai simple. Curăț legume și rulez în minte diverse texte pentru magazinul online de bijuterii la care lucrez. Ce bun ar fi fost un calculator cu activare vocală să îmi pot face documentarea și chiar să îi dictez textele mele. Dar să nu ne pierdem în detalii. O să lucrez mâine. Dau bice cu mâncarea. Liniștea legumelor care fierb e întreruptă de sirena unei ambulanțe. Off, sper să nu îl treazească pe Horia. Pulsul se accelerează și mă opresc să văd ce se întâmplă. Pfuuu, am scăpat de data asta. 

17.00 Trag tare, poate am timp să pregătesc și o prăjitură. Fix atunci bălaiul nr. 1 intră pe ușa de la bucătărie: Mami, ce faci aici? Îi spun că am gătit supă de spanac și paste cu legume la cuptor. Mami, vreau o bombonică, zice el în loc de răspuns. Bine, după gustarea de fructe. Se așează pe scaun și cât îi pregătesc gustarea se trezește Horia. Îi dau iaurtul și mănânc și eu ceva. 

18.00 Ne-am îmbarcat să ieșim afară. Ce bine că doar trebuie să traversăm strada ca să ajungem. Nu e nimeni la locul de joacă așa că pot fi 100% prezentă. E frig, dar e plăcut. Începem cu leagănul și amândoi chiuie de fericire. Apoi Vlad se dă pe toboganele mari, iar eu îi fac galerie cu Horia în brațe. Se dau împreună pe căluț și Horia e foarte încântat. Râd amândoi, râd și eu. Următoarea oprire: leagănul barcă. E prima dată pentru Horia așa că reacționează plin de entuziasm. Glumim și ne distrăm. În momentele astea îmi readuc aminte de ce am hotărât să devin mamă și uit de oboseală. 

19.00 Ne întoarcem pentru masa de seara. Suntem doar noi trei, Marius încă mai lucrează. Vlad începe cu textele lui: tu-mi dai să mănânc că eu nu pot singur! Am obosit să mă mai opun și am rămas în pană de argumente așa că îi dau. Mă consolez cu ideea că e doar o fază legată de Horia și o să-i treacă în momentul în care Horia va începe să mănânce singur. 

20.00 Ne jucăm și în același timp mai strâng prin casă. 

20.30 Baia lui Horia. Distracție maximă. Omulețul e înnebunit după apă și face tot felul de cascadorii haioase. 

21.00 Pornesc procesul de adormire a lui Horia. Vlad mă roagă să stea cu mine. Îl las cu condiția să păstreze liniștea. 

21.15. One down. Vine și Marius. Vorbim puțin. 

21.30 Baia lui Vlad. Apoi mergem la poveste – probabil momentul meu preferat din cursul unei zile. Citesc pe voci, răspund la întrebările lui Vlad, mă minunez la cum gândește la vârsta lui și ne amuzăm. 

22.00 Ne spălăm toți 3 pe dinți. E bine. Îmi place că suntem împreună după o zi întreagă în care am stat despărțiți. Apoi mergem la somn. Mă întind lângă Vlad să îl adorm. Mă bombardează în continuare cu întrebări și povești. După vreo jumătate de oră încetinește ritmul. În schimb, se activează gândurile mele: rezumatul zilei, amintiri luminoase de la primul Crăciun în patru, planuri pentru ziua lui Horia care împlinește un an. Pare că Vlad a adormit. Mai stau un pic să mă asigur că așa e. Simt cum mă fură somnul. Cu ultimele puteri încerc să mă conving să mă dau jos din pat. Nu reușesc. Sunt prea obosită și pe jumătate adormită. 

12.15 a.m. Plânge Horia.