Foarte mulţi din cei pe care eu şi Marius îi întâlnim se uită la noi cu admiraţie fiindcă am avut curajul să ne căsătorim în aceste vremuri în care divorţurile se înmulţesc, oamenii nu mai au timp şi suflet să investească în cei de lângă ei şi banul ne scoate din minţi.Totuşi, când am hotărât să ne căsătorim, nu ne-am pus nicio secundă problema curajului, ci am mizat pe potrivirea dintre noi şi naturaleţea cu care ne completam unul pe celălalt. Astfel, când ne-am apucat de organizarea nunţii, am plecat de la două premise esenţiale:
1. căsătoria nu este o instituţie perimată pentru noi doi.
2. ziua nunţii noastre va fi una a bucuriei.
Le luăm pe rând.
1. Probabil că suntem printre ultimele generaţii care se vor mai căsători. Şi asta pentru că un asemenea parteneriat pe toată viaţa presupune foarte multă dăruire de sine şi foarte puţin egoism. Or, în zilele noastre trebuie să fii independent ca să ai succes, iar pentru a putea fi independent trebuie să ai o doză destul de mare de egoism. Nicio căsătorie construită pe fundaţia egoismului nu va avea cum să reziste în timp.
Principalul motiv pentru care am dorit să ne căsătorim a fost acela că ne era bine împreună şi poate şi pentru a ne asigura prezenţa valoroasă a celuilalt în viaţa noastră. Desigur, căsătoria în sine nu este o garanţie. Totul depinde de ceea ce faci în fiecare zi pentru a contribui la fericirea celuilalt, fiindcă, da, căsătoria, şi de altfel orice relaţie de iubire, ar trebui să fie în primul rând despre celălalt şi abia apoi despre noi.
2. Când caut printre amintiri realizez că ziua nunţii a fost aşa cum ne-am dorit: o zi a fericirii de a fi împreună şi alături unul de celălalt. Chiar dacă am avut şi momente care nu au ieşit aşa cum am planificat, de exemplu mi s-a rupt trena rochiei exact în timpul dansului de deschidere sau a trebuit să amân intrarea în biserică fiindcă se rătăcise cameramanul, lucrurile cu adevărat importante erau în altă parte. Iar când revăd fotografiile de nuntă amintirile îmi sunt confirmate. Nu doar eu şi Marius suntem cu gura până la urechi, ci şi invitaţii noştri.
Concluzii
Nu vă fie teamă de căsătorie. Iar dacă totuşi vă încearcă ceva frici în acest sens mai bine nu vă căsătoriţi până nu vă trece.
Nu vă căsătoriţi din cauza presiunilor sociale. Căsătoriţi-vă că aşa simţiţi voi.
Nu vă lăsaţi influenţaţi de prejudecăţile celorlalţi: că îţi pierzi libertatea odată ce te căsătoreşti, că devii plictisitor, că ziua nunţii este oribilă şi că ar fi bine să treacă foarte repede, că trebuie să te isterizezi pentru tot ce nu merge bine, că trebuie să respecţi toate tradiţiile, că bărbatul trebuie să fie sub papucul nevestei, că femeia trebuie să stea la cratiţă şi mai câte altele. Totul depinde de noi: ne putem pierde libertatea indiferent dacă suntem căsătoriţi sau nu, ziua nunţii este aşa cum vrem să fie, nu ne obligă nimeni să facem ceea ce nu vrem.
Prin urmare, dacă decideţi să vă căsătoriţi: bucuraţi-vă.
P.S. Azi se împlinesc şase luni de la ziua nunţii noastre. Au trecut atât de repede încât nici nu am apucat să ne dezmeticim despre cum e viaţa de om căsătorit. Dacă nu ne-ar întreba alţii, poate nici nu ne-am gândi la asta. Mai multe detalii într-un articol viitor.
10 comentarii:
Tare frumos mai scrii, mai Cuzubela draga! Sa aveti parte de zeci de asemenea "6 luni" de fericire ametitoare si sa zambiti mereu cu gura pana la urechi in fata vietii! Frumosilor si iubitilor!
Iti multumesc mult, draga Feli, pentru vorbele frumoase si mai ales pentru constanta ta: esti probabil cel mai fidel cititor al acestui blog.
Iti doresc sa ai parte de armonia de care ai nevoie impreuna cu sotul tau si David care vad ca este deja foarte mare :-)
Foarte incurajator.. e nevoie de mai multe persoane care gandesc ca si tine! Bine ar fi de toata lumea ar purta un zambet larg pe buze.. e molipsitor :)
Draga IRELEVArT,
Important e sa nu renuntam la zambet. Cu siguranta, ceilalti se vor molipsi - macar atunci cand sunt in prezenta noastra.
Succes proiectelor tale muzicale si ... zambeste!
Felicitari ptr. cele 6 luni de casnicie ...
Sa va dea Dumnezeu batranete usoara impreuna !
Totusi mi-as dori sa mai vorbim dupa 3 ani ... de casnicie si de dragoste .
Semneaza un proaspat divortat dupa 8 ani de casnicie ...
@Anonim: Imi pare rau pentru divortul tau, desi uneori este solutia cea mai potrivita.
Sper, intr-adevar, sa ne auzim si peste 3/0 de ani de casnicie si de dragoste. Cel putin, asta e planul nostru pe termen mediu :-)
Dupa parerea mea, casnicia se complica odata cu venirea copiiilor cu toate schimbarile destul de bulversante pentru amandoi - acolo mi se pare cel mai important prag de depasit.
Sper totusi sa nu faceti voi parte din ultimele generatii de oameni casatoriti.
Am o curiozitate, e posibil sa fiu indiscret, iar daca e asa nu trebuie sa-mi raspunzi. De cat timp va cunoasteti, cu tot cu cele 6 luni?
In rest, frumos scris, frumos gandit. Cu mici exceptii, in ziua de azi divorturile sunt cauzate de casatorii facute in pripa. Parerea mea.
Ca unul care sunt căsătorit de 44 de ani, în conjunctura actuală, îmi permit unele sfaturi:
1 Înainte de a trece la oficierul stării civile, tinerii...candidaţi să treacă pe la detectorul de minciuni;
2. În loc de nuntă, să facă o nuntire, conform poeziei mele "Nuntirea din poiană".Ţi-o trimit dacă-mi dai contul de gmail; asta pentrucă într-un articol trecut ai povestit că la "marşul nupţial" te-ai sinţit ca dusă în faţa plutonului de execuţie...
Frumoasă pledoarie pentru căsătorie!
Principiiile voastre par solide şi vă doresc să treacă şi 'probele practice' de zi cu zi, fără de care nu ne putem învinge egoismul!
@MunteanUK: intre timp eu atrecut deja 3 ani de casatorie si avem si un copil bonus :-) si mi se pare mult mai frumos, desi provocator, decat la inceput
Trimiteți un comentariu