De ce ne dorim lucruri?

În principiu, pentru că ceilalţi au. Ca să fiu mai exactă, fiindcă oameni de vârsta şi cu pregătirea noastră au. Ba mai mult, fiindcă oameni mult mai tineri decât noi şi cu mai puţină pregătire decât a noastră au.

Nicio secundă nu ne întrebăm dacă ce şi-a cumpărat Popescu ne va face la fel de fericiţi ca pe el. Sau dacă avem acelaşi sprijin financiar ca şi Popescu, gen salariu mare, ajutor părinţi. Nu, noi vrem casa lui Popescu, maşina lui Popescu, vacanţa lui Popescu, chiar şi cu riscul deteriorării propriei vieţi prin incapacitatea de a susţine asemenea costuri.

Nicio secundă nu ne întrebăm ce vrem noi de fapt, ce ne face pe noi fericiţi.

Şi este şi normal în condiţiile în care aproape în fiecare zi suntem întrebaţi ce funcţie avem, ce salariu, dacă avem casă sau maşină, unde o să ne petrecem concediul şi alte întrebări al căror răspuns ne obligă să vrem mai mult, să muncim mai mult, să obţinem mai mult.

Eu nu zic că e greşit să ne dorim lucruri, ci doar că e greşit să fim judecaţi în funcţie de ele. De genul, nu stau de vorbă cu Ionescu, că el nu e nici măcar manager. Şi nu zic că e greşit să muncim să obţinem ceea ce ne dorim, ci doar că poate nu ar trebui să facem asta cu preţul sănătăţii noastre, al prietenilor sau al familiei.

Singura soluţie pe care o văd este să investim în noi prin educaţie formală şi informală, astfel încât să fim mai puternici şi mai detaşaţi de posesiunile materiale.

Operaţiunea Nunta

Foarte mulţi din cei pe care eu şi Marius îi întâlnim se uită la noi cu admiraţie fiindcă am avut curajul să ne căsătorim în aceste vremuri în care divorţurile se înmulţesc, oamenii nu mai au timp şi suflet să investească în cei de lângă ei şi banul ne scoate din minţi.

Totuşi, când am hotărât să ne căsătorim, nu ne-am pus nicio secundă problema curajului, ci am mizat pe potrivirea dintre noi şi naturaleţea cu care ne completam unul pe celălalt. Astfel, când ne-am apucat de organizarea nunţii, am plecat de la două premise esenţiale:

1. căsătoria nu este o instituţie perimată pentru noi doi.
2. ziua nunţii noastre va fi una a bucuriei.

Le luăm pe rând.

1. Probabil că suntem printre ultimele generaţii care se vor mai căsători. Şi asta pentru că un asemenea parteneriat pe toată viaţa presupune foarte multă dăruire de sine şi foarte puţin egoism. Or, în zilele noastre trebuie să fii independent ca să ai succes, iar pentru a putea fi independent trebuie să ai o doză destul de mare de egoism. Nicio căsătorie construită pe fundaţia egoismului nu va avea cum să reziste în timp.

Principalul motiv pentru care am dorit să ne căsătorim a fost acela că ne era bine împreună şi poate şi pentru a ne asigura prezenţa valoroasă a celuilalt în viaţa noastră. Desigur, căsătoria în sine nu este o garanţie. Totul depinde de ceea ce faci în fiecare zi pentru a contribui la fericirea celuilalt, fiindcă, da, căsătoria, şi de altfel orice relaţie de iubire, ar trebui să fie în primul rând despre celălalt şi abia apoi despre noi.

2. Când caut printre amintiri realizez că ziua nunţii a fost aşa cum ne-am dorit: o zi a fericirii de a fi împreună şi alături unul de celălalt. Chiar dacă am avut şi momente care nu au ieşit aşa cum am planificat, de exemplu mi s-a rupt trena rochiei exact în timpul dansului de deschidere sau a trebuit să amân intrarea în biserică fiindcă se rătăcise cameramanul, lucrurile cu adevărat importante erau în altă parte. Iar când revăd fotografiile de nuntă amintirile îmi sunt confirmate. Nu doar eu şi Marius suntem cu gura până la urechi, ci şi invitaţii noştri.

Concluzii

Nu vă fie teamă de căsătorie. Iar dacă totuşi vă încearcă ceva frici în acest sens mai bine nu vă căsătoriţi până nu vă trece.

Nu vă căsătoriţi din cauza presiunilor sociale. Căsătoriţi-vă că aşa simţiţi voi.

Nu vă lăsaţi influenţaţi de prejudecăţile celorlalţi: că îţi pierzi libertatea odată ce te căsătoreşti, că devii plictisitor, că ziua nunţii este oribilă şi că ar fi bine să treacă foarte repede, că trebuie să te isterizezi pentru tot ce nu merge bine, că trebuie să respecţi toate tradiţiile, că bărbatul trebuie să fie sub papucul nevestei, că femeia trebuie să stea la cratiţă şi mai câte altele. Totul depinde de noi: ne putem pierde libertatea indiferent dacă suntem căsătoriţi sau nu, ziua nunţii este aşa cum vrem să fie, nu ne obligă nimeni să facem ceea ce nu vrem.

Prin urmare, dacă decideţi să vă căsătoriţi: bucuraţi-vă.

P.S. Azi se împlinesc şase luni de la ziua nunţii noastre. Au trecut atât de repede încât nici nu am apucat să ne dezmeticim despre cum e viaţa de om căsătorit. Dacă nu ne-ar întreba alţii, poate nici nu ne-am gândi la asta. Mai multe detalii într-un articol viitor.