Un zâmbet face cât o mie de cuvinte

Citat: A smile is the light in the window of your face that tells people you're at home. Anonim

Astăzi m-am convins din nou, pentru a nu ştiu câta oară, că modul cel mai simplu de a relaţiona cu un om este prin zâmbet, de preferinţă cât mai natural.

E adevărat că nu toată lumea ştie să zâmbească sau, şi mai grav, să primească un zâmbet. Din experienţa mea, ceea ce văd în ochii unui om căruia îi zâmbesc şi care îmi răspunde tot printr-un zâmbet este de nepreţuit: supriza că a fost remarcat, mulţumirea că a fost apreciat, bucuria de a nu mai fi izolat. În fond, zâmbetul nu este altceva decât recunoaşterea prezenţei ceiluilalt şi dovada că această prezenţă nu te deranjează.

Fiindcă România nu este încă un stat aşezat, cu structuri stabile şi perspective sigure, inevitabil o mare presiune ne apasă pe toţi. Pe deasupra, facem cu greu faţă contagiunii sociale, şi, la o scurtă privire în jur, vedem cât de puţini oameni zâmbesc.

Eu cred că putem să rezistăm acestui atac al tristeţii şi grijii pentru ziua de mâine prin zâmbet. Sunt convinsă că zâmbetul ne va ajuta să fim mai echilibraţi şi să ne concentrăm mai bine asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru noi.

Glossă, Mihai Eminescu

Este în continuare preferata mea, chiar dacă s-a devalorizat prin introducerea în manualele şcolare. Pentru mine, Glossa sintetizează o întreagă filosofie de viaţă care ne recomandă să avem gândire critică mereu, să nu alergăm naivi după fericire, să valorizăm prezentul şi oamenii de calitate şi să lăsăm lucrurile neimportante să rămână lipsite de importanţă.

P.S. 15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.