Avertizez de la început că nu este un articol profetic. Nu am răspunsuri despre când şi cum se va termina criza economică mondială sau cea politică mioritică. Este, în schimb, un articol cu iz retrospectiv. Pentru că viaţa e plină de lucruri mărunte şi suprinzătoare care te vindecă de problemele mari şi foarte previzibile.
O iau de la început cu sms-ul primit de Anul Nou de la şoferul bulgar care ne condusese în vară de la Balcic la Russalka. L-am văzut doar de ori, la sosire şi la plecare. Am parcurs 80 de km împreună, distanţă care se pare că a fost de ajuns ca să rămânem undeva în memoria lui.
Continui cu o zi de primăvară şi cu 4 adolescenţi care i-au dăruit prietenului meu câteva bucheţele de mărgăritare doar pentru că el îi întrebase unde mai poate găsi mărgăritare la acea oră.
Imediat îmi vine în minte tata care a refuzat invitaţia mea de a veni în vizită pentru că nu vrea să ne deranjeze şi vrea să ne lase să ne odihnim. E un gest de civism familial mai greu de găsit în vremurile astea în care ne abuzăm unul pe celălalt cum putem mai bine.
Închei cu un profesor universitar care atunci când i-am mărturisit că am descoperit că studiile respective nu erau ceea ce mi se potriveşte, mi-a răspuns cu cea mai mare empatie pe care am primit-o vreodată de la un străin (era prima dată când vorbeam cu el): nu-i nimic, la tinereţe e greu să ştii din prima ce vrei. Însă vei afla până la urmă şi totul va fi bine.
Viaţa e atât de banală. Şi poate tocmai de aceea atât de uşor de găsit frumuseţea ei în orice fapt sau gest oricât de mic.
O iau de la început cu sms-ul primit de Anul Nou de la şoferul bulgar care ne condusese în vară de la Balcic la Russalka. L-am văzut doar de ori, la sosire şi la plecare. Am parcurs 80 de km împreună, distanţă care se pare că a fost de ajuns ca să rămânem undeva în memoria lui.
Continui cu o zi de primăvară şi cu 4 adolescenţi care i-au dăruit prietenului meu câteva bucheţele de mărgăritare doar pentru că el îi întrebase unde mai poate găsi mărgăritare la acea oră.
Imediat îmi vine în minte tata care a refuzat invitaţia mea de a veni în vizită pentru că nu vrea să ne deranjeze şi vrea să ne lase să ne odihnim. E un gest de civism familial mai greu de găsit în vremurile astea în care ne abuzăm unul pe celălalt cum putem mai bine.
Închei cu un profesor universitar care atunci când i-am mărturisit că am descoperit că studiile respective nu erau ceea ce mi se potriveşte, mi-a răspuns cu cea mai mare empatie pe care am primit-o vreodată de la un străin (era prima dată când vorbeam cu el): nu-i nimic, la tinereţe e greu să ştii din prima ce vrei. Însă vei afla până la urmă şi totul va fi bine.
Viaţa e atât de banală. Şi poate tocmai de aceea atât de uşor de găsit frumuseţea ei în orice fapt sau gest oricât de mic.
