Motto: If you marry a man who cheats on his wife, you'll be married to a man who cheats on his wife. Ann Landers
M-am întrebat întotdeauna care este cauza generală în spatele acestui fenomen de înşelare a partenerului nostru de viaţă. Nu de alta, dar este un fapt atât de des întâlnit încât nu am cum să nu mă gândesc dacă voi înşela sau voi fi înşelată. Aşadar, să fie nepotrivire de caracter, nepotrivire sexuală sau nepotrivire „financiară”? Să fie toate la un loc? Să fie o cutumă socială? Poate.
Eu am mai descoperit o cauză: îl înşeli pe celălalt fiindcă ai nevoie să beneficiezi din nou de acea versiune idealizată a eului care este posibilă numai în faza de început a unei relaţii. Cu toţii ştim ce minunat ni se părea celălalt în primele zile, luni sau ani. Dar după o perioadă îndelungată de locuit împreună, de asistat la absolut toate momentele, de la cele fericite în care atingem un maxim al formei fizice şi mentale, la cele mai puţin vesele, dacă nu chiar dramatice, când ies din noi cele mai neplăcute trăsături de personalitate/caracter, învelişul perfect al celuilalt se fisurează.
Plus, există o anumită dinamică a cuplului. Iniţial, fiecare din cei doi proiectează cea mai bună versiune a lui, pentru ca pe parcurs să redevină ceea ce a fost din start, un om ca oricare altul. Şi atunci ni se face dor de noi, cei extraordinari de la debutul unei relaţii. Noi, care eram cei mai frumoşi, avem cel mai fermecător zâmbet sau cel mai ascuţit simţ al umorului. Noi, cei care eram aproape perfecţi în ochii celuilalt. Doar că acum nu ne mai reflectăm la fel. Şi citim pe faţa partenerului nostru punctul în care am ajuns. Aşa că nu ne rămâne decât să ne îndreptăm spre altcineva pentru a retrăi starea eului perfect de la început.
Eu am mai descoperit o cauză: îl înşeli pe celălalt fiindcă ai nevoie să beneficiezi din nou de acea versiune idealizată a eului care este posibilă numai în faza de început a unei relaţii. Cu toţii ştim ce minunat ni se părea celălalt în primele zile, luni sau ani. Dar după o perioadă îndelungată de locuit împreună, de asistat la absolut toate momentele, de la cele fericite în care atingem un maxim al formei fizice şi mentale, la cele mai puţin vesele, dacă nu chiar dramatice, când ies din noi cele mai neplăcute trăsături de personalitate/caracter, învelişul perfect al celuilalt se fisurează.
Plus, există o anumită dinamică a cuplului. Iniţial, fiecare din cei doi proiectează cea mai bună versiune a lui, pentru ca pe parcurs să redevină ceea ce a fost din start, un om ca oricare altul. Şi atunci ni se face dor de noi, cei extraordinari de la debutul unei relaţii. Noi, care eram cei mai frumoşi, avem cel mai fermecător zâmbet sau cel mai ascuţit simţ al umorului. Noi, cei care eram aproape perfecţi în ochii celuilalt. Doar că acum nu ne mai reflectăm la fel. Şi citim pe faţa partenerului nostru punctul în care am ajuns. Aşa că nu ne rămâne decât să ne îndreptăm spre altcineva pentru a retrăi starea eului perfect de la început.
