6 din 49 – o noua extragere

Incheiam articolul de ieri cu o multumire adresata alegerilor pe care le-am facut si lucrurilor la care am participat. Accentul cade aici pe mine, pe rolul pe care l-am avut in viata mea.

Esenta castigului la loterie este, asa cum spune si gluma, sa iti cumperi bilet. In traducerea libera a vietii de zi cu zi, asta inseamna sa fii activ. Sa cercetezi fiecare posibilitate, sa nu o lasi neexploatata. Sa te misti in medii diverse, sa te expui. Sa iti asumi riscul cunoscand oameni diferiti. Sa risti sa mergi in locuri unde nu te-ai gandit niciodata si unde ti se pare ca nici macar nu vrei, si asta doar pentru ca nu stii ce inseamna. Sa acorzi o sansa tuturor persoanelor pe care le intalnesti. Intr-o traducere si mai libera, asta presupune descatusarea de credintele care ne conduc si de prejudecatile care ne subjuga. E mai greu, in special pentru femei pentru ca ele sunt mai emotionale. Plus, e un proces – expresia mea preferata cu care ii scot din sarite pe apropiatii mei.

Procesul loteriei e simplu. Ai un inceput, adica iti iei bilet, indiferent ce inseamna asta in viata ta: incepi sa schimbi modul in care arati, felul cum gandesti, planurile de viitor, iti rafinezi principiile. Iti alegi numerele: definitivezi ce ai inceput in faza intai si devii mai echilibrat. Poate fi ca incepe sa iti placa de tine cum arati sau sa ti se para ca gandesti din ce in ce mai organizat si caracteristic pentru tine. Poate descoperi ca meriti sa iti indeplinesti dorintele si atunci cu atat mai mult trebuie sa intri in jocul loteriei. Ai extragerea: toate schimbarile astea nu au cum sa nu duca la situatii noi de viata pe care esti mai dispus sa le accepti si astfel ai sanse mai mari sa nimeresti numarul corect.

In final, indiferent daca ai castigat sau nu, important este ca:

1. ti-ai pus problema sa joci;
2. ai avut curajul de a plonja in necunoscut;
3. ai inceput sa iubesti necunoscutul;
4. necunoscutul te va rasplati pana la urma ajutandu-te in primul rand sa te cunosti mai bine.
5. nu exista, dar sunt superstitioasa si prefer 5 puncte in loc de 4.

Ma grabesc sa prind o noua extragere din viata mea. Desi momentan simt ca ma invart ca o ametita la fel ca bilele in urna, am certitudinea ca mai devreme sau mai tarziu voi castiga. Si ca timpul asta care mi se pare pierdut acum din cauza amaraciunilor si nefericirilor si crizelor si ezitarilor si nesigurantelor ma va ajuta sa ma bucur si mai mult de castigul la loterie.

6 din 49

Nu am sa vorbesc despre cum sa castigi potul cel mare, stati linistiti. Nu am innebunit inca. Sau nu de tot. Ci despre cum ajungem sa fim extrasi in diverse combinatii in legatura cu prietenii, iubitii sau cu slujbele. E o loterie totul sau evolutia fireasca a revelatiilor pe care le avem in lumea noastra interioara si care ne conduc spre anumite actiuni?

Mi-ar placea sa cred ca exista o logica in toate, un lant cauza-efect care sa explice orice fenomen. In fond, asta e sarcina numarul unu a lui Dumnezeu trecuta dintotdeauna in fisa postului. Mi-ar placea sa cred ca nu mi-am intalnit prieteniile sau iubirile absolut din intamplare, ci ca tot ceea ce am facut sau nu am facut pana acum a avut drept consecinta descoperirea unor oameni. Si totusi.

Intalnirea cu prietena mea cea mai buna rezuma un numar mai mare de extrageri. In primul rand, amandoua am ales independent una de cealalta acelasi liceu si acelasi profil. Apoi, fiecare din noi si-a ales o colega de banca in directii diferite in clasa. Si totusi, la scurt timp dupa 15 septembrie, cum pierdeam vremea prin pauza, am inceput sa vorbim si am zis cuvantul magic America. Beculetele prietenei s-au aprins si de atunci au trecut 13 ani. Doar pentru ca absolut intamplator, in acea prima conversatie pe care am avut-o, ne-am gasit o afinitate care nici macar nu prevestea cat de mult ne potrivim la suflet amandoua. Prietenia noastra a inceput de la o pasiune minora, dar care a creat contextul favorabil descoperirii altora mai importante si mai relevante. Clar, ceea ce a urmat nu a mai fost loterie, ci constructie si evolutie.

La fel si cu iubirea. Si eu si el am fost extrasi la un concert la care nici unul din noi nu a vrut sa mearga. Amandoi am fost convinsi pana la urma sa asistam la concert, el de argumentul ca ar putea intalni pe cineva, eu fiindca nu puteam sa o refuz pe prietena careia ii promisesem ca vin. Desi ne cunosteam de multa vreme si desi de fiecare data aceeasi prietena incerca sa ne extraga impreuna, noi nu si nu, cand eu, cand el. Am facut clic intamplator la acel concert. Trecuse un an jumate de cand ne intalniseram prima oara. In mod normal, nici unul din noi nu l-ar fi ales pe celalalt. Fiecare avea propriile criterii de selectie in care celalalt nu se incadra. Dimpotriva, se califica la respins fara drept de apel. Si totusi, loteria a functionat. A mai ajutat si faptul ca fiecare traise destul cat sa stie ce nu mai vrea si, mai ales, cat sa nu fie catar sa elimine optiuni. Fie vorba intre noi, a mai ajutat si disperarea. Si totusi, daca eu nu as fi facut un anumit gest care sa-i atraga celuilalt atentia atat de mult incat sa fie dispus sa imi acorde o sansa, si aceasta intalnire s-ar fi terminat ca si celelalte. Cu un pa politicos si alte revederi la intervale mai mult sau mai putin regulate. Asa, amandoi traim uimirea de a fi descoperit un om asa cum aveau nevoie si cum habar n-aveau ca vor gasi fix in celalalt pe care si-l imaginau complet diferit.

Deci, si in cazul prieteniei si in cazul iubirii, totul a pornit de la un cuvant cheie care i-a descuiat celuilalt prejudecatile si i-a deschis o alta fereastra prin care sa te vada altfel dandu-ti astfel si tie sansa de a-l vedea altfel. A fost o loterie verbala in care fiecare a extras din patrimoniul lui ceva la intamplare si l-a aruncat in bol. Si uite asa s-au insiruit frumos numerele castigatoare dand nastere la momente extraordinare si amintiri formatoare.

Nu pot decat sa felicit cu aceasta ocazie hazardul intamplarilor, norocul alegerilor si loteria faptelor la care am luat parte.

A se utiliza cu masura

Probabil ideea de baza a unui blog este de a fi o unealta zilnica de comunicare. Din pacate, eu nu pot comunica deschis chiar in fiecare zi. Uneori, sunt prea prinsa de lucruri mai mari sau mai mici. Asa ca e imposibil sa scriu ceva. Deschid blogul, ma uit la articolele deja postate, imi dau seamna ca sunt legata de obligatia de a scrie permanent, inchid blogul si ma intorc la ce ma consuma cu atata ardoare: stresul de la birou, oboseala de a trai intr-o societate in curs de civilizare, prietenii, familia.

Cat despre aspiratii, pe astea le las undeva departe, dar in siguranta, am eu impresia, spre a le realiza la un moment dat cand conditiile vor fi mai favorabile: mai mult timp, mai multa relaxare. Doar ca e fals sa actionez asa. In cazul aceste, aspiratiile vor ramane fix unde le-am lasat si nu se vor implini niciodata. Nu exista un moment mai bun decat acum. Teoretic, asta e de bine. Practic, e de rau, pentru ca noi ne amagim ca exista si ne punem in stand-by. De fapt, cum bine zice expresia englezeasca: ne arestam viata. Ei, bine, domnule politist Timp/Constiinta, nu m-am turmentat, dar m-am ratacit un pic pe drumul spre mine. Gasitorului ofer recompensa!